HOTĂRÂRE nr. 170/1970
HOTĂRÎRE nr. 170 din 26 februarie 1970 pentru modificarea articolului 42 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2006/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
HOTĂRÂRE nr. 170 din 26 februarie 1970 pentru modificarea articolului 42 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2006/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară
EMITENT
CONSILIUL DE MINIȘTRI
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 12 din 3 martie 1970
Consiliul de Miniștri al Republicii Socialiste România hotărăște:
Articolul UNIC
Articolul 42 din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2006/1967 pentru aplicarea Decretului nr. 141/1967 privind pensiile militare de stat și pensia suplimentară se modifica și va avea următorul cuprins: "Art. 42. - (1) Încadrarea în grade de invaliditate militarilor din cadrele permanente ale Ministerului Forțelor Armate, Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Securității Statului se face de către comisiile de expertiza medico-militare care funcționează pe lîngă spitalele militare ale Ministerului Forțelor Armate.
(2) În garnizoana București, încadrarea în grade de invaliditate a militarilor din cadrele permanente ale Ministerului Afacerilor Interne și Consiliului Securității Statului se efectuează de către comisia de expertiza medico-militară care funcționează în cadrul spitalului Ministerului Afacerilor Interne.
(3) Comisiile prevăzute la alineatele 1 și 2 efectuează și revizuirea medicală periodică a pensionarilor, precum și încadrarea în grade de invaliditate și revizuirea medicală periodică a urmașilor."
Președintele Consiliului de Stat,
GHEORGHE MAURER
București, 26 februarie 1970.
Nr. 170.