PROTOCOL nr. 0/1974
PROTOCOL din 1 decembrie 1972 la Convenția de colaborare tehnico-științifică în problema "Bazele tehnice, economice și tehnologice ale sistemului de transport în conteinere al țărilor membre ale C.A.E.R. pentru traficul intern și internațional"
PROTOCOL din 1 decembrie 1972 la Convenția de colaborare tehnico-științifică în problema "Bazele tehnice, economice și tehnologice ale sistemului de transport în conteinere al țărilor membre ale C.A.E.R. pentru traficul intern și internațional"
EMITENT
CONSILIUL DE MINIȘTRI
Publicat în
BULETINUL OFICIAL nr. 16 din 12 februarie 1974
Luînd cunoștința de declarația Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor din Republica Socialistă România privind interesul acestuia de a participa la Convenția de colaborare tehnico-științifică în problema "Bazele tehnice, economice și tehnologice ale sistemului de transport în conteinere al țărilor membre ale C.A.E.R. pentru traficul intern și internațional" din 3 decembrie 1971, reprezentanții împuterniciți ai Părților contractante la convenția menționată și reprezentantul împuternicit al Ministerului Transporturilor și Telecomunicatiilor din Republica Socialistă România au căzut de acord asupra celor ce urmează: 1. Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor din Republica Socialistă România este parte contractantă la Convenția de colaborare tehnico-științifică în problema "Bazele tehnice economice și tehnologice ale sistemului de transport în conteinere al țărilor membre ale C.A.E.R. pentru traficul intern și internațional" din 3 decembrie 1971. În legătură cu aceasta, urmează a se introduce precizarea în programul de cercetări științifice fundamentale ale problemei, referitoare la participarea părții române la lucrările ce se efectuează, conform anexei*). 2. Părțile contractante, la cererea lor și cu acordul Centrului coordonator, pot trimite în contul lor specialiști la Centrul coordonator pentru elaborarea materialelor la temele și subtemele programului la care participa partea contractantă respectiva. 3. Prezentul protocol face parte integrantă din Convenția din 3 decembrie 1971. El intră în vigoare din ziua semnării lui și va fi predat spre păstrare Secretariatului Consiliului de Ajutor Economic Reciproc care va difuza copii autentice ale acestui protocol tuturor părților contractante. Întocmit în orașul Varsovia la 1 decembrie 1972, într-un singur exemplar în limba rusa. -------------- Notă
*) Anexa se comunică instituțiilor interesate.
Pentru Ministerul Transporturilor din Republica Populara Bulgaria, L. Kiuciukov, ministru adjunct al transporturilor din Republica Populara Bulgaria Pentru Ministerul Căilor de Comunicații și Postelor din Republica Populara Ungara, D. Csanadi,
ministrul căilor de comunicații și postelor din Republica Populara Ungara Pentru Ministerul Transporturilor din Republica Democrata Germană, O. Arndt, ministru adjunct al transporturilor din Republica Democrata Germană Pentru Ministerul Transporturilor din Republica Populara Mongola, T. Namjin, în numele ministrului transporturilor din Republica Populara Mongola Pentru Ministerul Căilor de Comunicații din Republica Populara Polona, D. Tarantovici, ministru adjunct al căilor de comunicații din Republica Populara Polona Pentru Ministerul Transporturilor și Telecomunicatiilor din Republica Socialistă România, C. Burada, adjunct al ministrului transporturilor și telecomunicatiilor din Republica Socialistă România Pentru Ministerele de Transport ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, V. Gavrilov, ministru adjunct al căilor de comunicații din Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste Pentru Ministerul Federal al Transporturilor din Republica Socialistă Cehoslovaca, S. Sutka, ministrul transporturilor din Republica Socialistă Cehoslovaca