HOTĂRÂRE nr. 314/2020

HOTĂRÂRE nr. 314 din 18 noiembrie 2020 pentru aprobarea modificării Normei "Garanții EximBank în cadrul Schemei de ajutor de stat COVID-19" (NI-GAR-14-I/0), aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 257/2020

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În baza Hotărârii Guvernului nr. 534/2007 privind înființarea, atribuțiile, competențele și modul de funcționare ale Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări și reglementarea operațiunilor de finanțare, garantare și asigurare efectuate de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A. în numele și în contul statului, cu modificările și completările ulterioare, luând în analiză propunerea de aprobare a modificării Normei „Garanții EximBank în cadrul Schemei de ajutor de stat COVID-19“ (NI-GAR-14-I/0) și ținând seama de: – Legea nr. 96/2000 privind organizarea și funcționarea Băncii de Export-Import a României EXIMBANK - S.A., republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– Nota de aprobare nr. 2.779 din 12.11.2020 întocmită de Banca de Export-Import a României EXIMBANK - S.A.,

Comitetul Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări, întrunit în ședința din 18 noiembrie 2020, hotărăște:

Articolul 1

Se aprobă modificarea Normei „Garanții EximBank în cadrul Schemei de ajutor de stat COVID-19“ (NI-GAR-14-I/0), aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 257/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 7 octombrie 2020, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Prezenta hotărâre intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Vicepreședintele Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări,

Traian Halalai

București, 18 noiembrie 2020.

Nr. 314.

ANEXĂ

MODIFICAREA

Normei „Garanții EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19“ (NI-GAR-14-I/0),

aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 257/2020

ARTICOL UNIC

La Norma „Garanții EximBank în cadrul schemei de ajutor de stat COVID-19“ (NI-GAR-14-I/0), aprobată prin Hotărârea Comitetului Interministerial de Finanțări, Garanții și Asigurări nr. 257/2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 910 din 7 octombrie 2020, articolul 7 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 7

În baza Schemei, EximBank NCS acordă garanții beneficiarilor pentru care banca finanțatoare depune dosarul de garantare până cel târziu la data de 31.12.2020, iar acordarea garanțiilor (semnarea convențiilor de garantare) se face până cel târziu la data de 31.12.2020.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 decembrie 2020

ORDIN nr. 2076 din 4 decembrie 2020

ORDIN nr. 2.076 din 4 decembrie 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății și al președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 1.605/875/2014 privind aprobarea modului de calcul, a listei denumirilor comerciale și a pre...