REGULAMENT nr. 8

REGULAMENT nr. 8 din 2001 privind organizarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare

Articolul 1

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare este autoritate administrativă autonomă, cu personalitate juridică, aflată sub controlul Parlamentului României, a carei autoritate se exercită pe întregul teritoriu al României.

Articolul 2

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare are drept misiune:

a) de a favoriza buna funcționare a pieței valorilor mobiliare;

b) de a asigura protecția investitorilor contra practicilor neloiale, abuzive și frauduloase;

c) de a realiza informarea deținătorilor de valori mobiliare și a publicului asupra persoanelor care fac apel în mod public la economii bănești și asupra valorilor emise de acestea;

d) de a stabili cadrul activității intermediarilor și agenților pentru valori mobiliare, regimul asociațiilor profesionale constituite de aceștia și al organismelor însărcinate cu asigurarea funcționarii pieței valorilor mobiliare.

Articolul 3

Cheltuielile privind funcționarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare sunt finanțate integral din venituri extrabugetare, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 6/1999 privind finanțarea Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare din venituri extrabugetare, aprobată cu modificări prin Legea nr. 139/1999.

Articolul 4

Structura organizatorică a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare, numărul de posturi, atribuțiile de conducere și de execuție ale personalului sau se stabilesc de către aceasta, în temeiul art. 13 din Legea nr. 52/1994 privind valorile mobiliare și bursele de valori, cu modificările ulterioare, și al art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 69/1997 privind piețele reglementate de mărfuri, servicii și instrumente derivate, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 129/2000.

Articolul 5

(1) În structura organizatorică a Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare pot funcționa direcții, oficii, servicii și birouri. Serviciile, birourile și oficiile din cadrul direcțiilor se înființează prin ordin al președintelui Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare.

(2) Numărul maxim de posturi este de 250, exclusiv demnitarii.

(3) Posturile și direcțiile, oficiile, serviciile și birourile prevăzute în organigrama se vor ocupa, respectiv vor fi operationale, într-o perioadă stabilită de Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare în funcție de stadiul construcției instituționale.

Articolul 6

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare își modifica, își completează și își perfectioneaza structura organizatorică corespunzător cerințelor privind optimizarea îndeplinirii atribuțiilor cu care a fost investită prin lege.

Articolul 7

Comisia Naționala a Valorilor Mobiliare are în dotare un număr de autoturisme stabilit conform prevederilor legale și normativelor proprii.

Articolul 8

Anexa cuprinzând organigrama Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare face parte integrantă din prezentul regulament.

Anexa 1 ------- la regulament -------------

ORGANIGRAMA

Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare ╔════════════════════ COMISIA ═══════════════════════════╗ ║ ╔════════════╗ ║ ┌--------┐ ║ ║ PREȘEDINTE ╠═══════════════════════╬═══════╗ | CAMERA | ║ ║ -----------║ ║ ║ |

DE |---║ ║

cabinet ║ ║ ║ |ARBITRAJ| ║ ╚════════════╝ ║ ║ └--------┘ ║ ╔═══════════════╗ ╔══════════════════╗ ╔══════════╗ ║ ║ ║ ║ VICEPREȘEDINTE║ ║VICEPREȘEDINTE(BM)║ ║ Membri ║ ║ ║ ╔═══════════╣ ║ --------------║ ║------------------║ ║ ------ ║ ║ ║ ║ ║ ║

cabinet ║ ║

cabinet ║ ║ cabinete ║ ╠══════╗║ ║ ║ ╚═══════════════╝ ╚═╦════════════════╝ ╚══════════╝ ║ ║║ ║ ┌───────┐ ╚════╦══════════════════╬═══╦═══════╦═════╦══════════╦═══╝ ║║ ║ │Comisar│ ║ ╔══════╝ ║ ║ ║ ╔═════╩═════════╗║║ ╟─┤general│ ║ ║ ╔═══╩═══╗ ║ ║ ║Secretar gene- ║║║ ║ │al BVB │ ║ ║ ║Corp de║ ║ ║ ║ ral al CNVM ║║║ ║ └───────┘ ║ ║ ║control║ ║ ║ ╚═════════════╤═╝║║ ║ ┌─────────┐ ║ ║ ║ al ║ ║ ╔╩═══════════════╗ │ ║║ ║ │Inspector│ ║ ║ ║ CNVM ║ ║ ║DIRECTOR GENERAL║ │ ║║ ╟─┤general │ ║ ║ ╚╤══════╝ ║ ║

EXECUTIV ║ │ ║║ ║ │RASDAQ │ ║ ║ │ ╔═════╩══╗ ╞════════════════╝ │ ║║ ║ └─────────┘ ║ ║ │ ║Direcția║ │┌──────────────────┘ ║║ ║ ┌──────────┐ ║ ║ │ ║JURIDICĂ║ ││ ║║ ║ │Inspectori│ ║ ║ │ ╚═══╤════╝ ││ ╔═══════════╝║ ║ │ generali │ ║ ║ │ │ ┌──┘│╔════════╩══════════╗ ║ ╚═┤ Burse de │ ║ ║ │ │ │ ┌─┘║

Direcția ║ ║ │ mărfuri │ ║ ║ │ │ │ │ ║INTEGRARE EUROPEANĂ║ ║ └──────────┘ ║ ║ │ │ │ │ ╚════════════╤══════╝ ║ ║ ║ │ │ │ │ │ ║ ╔══════╝ ║ └───┐ │ │ │ │ ║ ╔═══════╩═════════╗╔═══════╩═════════╗ │ │ │ │ │ ║ ║Direcția generală║║Direcția generală║ │ │ │ │ │ ║ ║ PIATA DE CAPITAL║║ BURSE DE MĂRFURI║ │ │ │ │ │ ║ ╚╤════╤════╤═══╤══╝╚═════╤═══╤═══════╝ │ │ │ │ ┌─┴┬──┐ ║ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌──┴┐ │ │ │ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐ ║ │A│ │B│ │C│ │D│ │E│ │F│ ┌┴┐ ┌┴┐ │ │ │ │S││T││U│ ║ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ └┬┘ │G│ │H│ │ │ │ └─┘└─┘└─┘ ║ ├A1 ├B1 ├C1 ├D1 ├E1 ├F1 └─┘ └─┘ │ │ │ ║ └A2 └B2 └C2 └D2 └E2 └F2 ┌──┬┴─┐ │ └───┐ ║ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐│ ┌─┴┬──┬──┐ ║ │I││J││K││ ┌┴┐┌┴┐┌┴┐┌┴┐ ║ └─┘└─┘└─┘│ │O││P││Q││R│ ║ │ └─┘└─┘└─┘└─┘ ║ ┌───┼───┐ ║ ┌┴┐ ┌┴┐ ┌┴┐ ║ │L│ │M│ │N│ ║ └┬┘ └┬┘ └┬┘ ║ ├L1 ├M1 ├N1 ║ └L2 └M2 ├N2 ║ ├N3 ║ └N4 ║ ╔═══════════════════╦═══════════════╝ ║ ║ ╔═══════════╩══════════╗ ╔═════╩════════╗ ║Serviciul purtatorului║ ║BIROU de AUDIT║ ║

de cuvânt ║ ║

INTERN ║ ╚══════════════════════╝ ╚══════════════╝

A = Direcția INTERMEDIARI A1 = Serviciul autorizare-reglementare A2 = Serviciul supraveghere-investigare B = Direcția ORGANISME DE PLASAMENT COLECTIV B1 = Serviciul autorizare-reglementare B2 = Serviciul supraveghere-investigare C = Direcția INSTITUȚII-PIATA DE CAPITAL C1 = Serviciul autorizare-reglementare C2 = Serviciul supraveghere-investigare D = Direcția EMITENTI D1 = OFICIUL de evidenta a valorilor mobiliare D2 = Serviciul evenimente emitenti E = Direcția INTERMEDIARI E1 = Serviciul autorizare-reglementare E2 = Serviciul supraveghere-investigare F = Direcția INSTITUȚII-BURSE DE MĂRFURI F1 = Serviciul autorizare-reglementare F2 = Serviciul supraveghere-investigare G = Serviciul control H = Serviciul anchete piața I = Serviciul contencios J = Serviciul contestații K = Serviciul avizare legalitate acte L = Direcția RESURSE UMANE ȘI FORMARE PROFESIONALĂ L1 = Serviciul resurse umane L2 = Serviciul formare profesională M = Direcția ECONOMICĂ M1 = Serviciul financiar-contabil M2 = Serviciul ad-tie și transp. N = Direcția TEHNOLOGIA INFORMATIEI N1 = Serviciul proiectare, dezvoltare, întreținere soft, analiza și sinteza N2 = Serviciul administrare rețele și baze de date N3 = Oficiul de supraveghere electronică a pieței N4 = Biroul procesare și editare O = Serviciul secretariat tehnic P = Serviciul registratura Q = Serviciul arhiva R = Biroul protocol S = Serviciul integrare europeană T = Serviciul PROCEDURI U = Serviciul REGLEMENTĂRI

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 7 noiembrie 2001

DECIZIE nr. 235 din 5 iulie 2001

DECIZIE nr. 235 din 5 iulie 2001 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 53/2000 pentru unele măsuri privind soluționarea cererilor referitoare la acordarea de despăgubiri pentru daunele...