DECIZIE nr. 766/2009

DECIZIE nr. 766 din 8 octombrie 2009 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății Comerciale MAGAZINUL DE ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L.

Intrare în vigoare 19 octombrie 2009

În conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia, în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 29 septembrie 2009 prin care s-a aprobat cererea Societății Comerciale MAGAZINUL DE ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L. de obținere a autorizației de funcționare ca broker de asigurare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor decide:

Articolul 1

Societatea Comercială MAGAZINUL DE ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE REASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Cluj-Napoca, Str. Dorobanților nr. 53, etajul II, județul Cluj, nr. de ordine în registrul comerțului J12/1325/24.06.2009, cod unic de înregistrare 25705767/25.06.2009, este autorizată să funcționeze ca broker de asigurare, având ca obiect de activitate numai activitatea de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Societatea comercială prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Articolul 3 — Societatea comercială prevăzută la art. 1 are obligația să depună la Comisia de Supraveghere a Asigurărilor copii ale documentelor privind plata ratelor primelor de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, pe măsura achitării acestora, să deschidă Jurnalul asistenților în brokeraj și să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări personalul propriu, conform Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, cu modificările și completările ulterioare. Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu

București, 8 octombrie 2009.

Nr. 766.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 19 octombrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 849 din 22 iulie 2009

HOTĂRÂRE nr. 849 din 22 iulie 2009 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 977/2002 privind atestarea domeniului public al județului Timiș, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Timiș și a Hotărârii Guvernului nr. 1.01...

HOTĂRÂRE nr. 1085 din 23 septembrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 1.085 din 23 septembrie 2009 pentru completarea anexei nr. 15 la Hotărârea Guvernului nr. 908/2002 privind atestarea domeniului public al județului Vrancea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vrancea