ACT din 19 martie 2009
CUANTUMUL TOTAL din 2009 al sumelor provenite din finanțările private ale partidelor politice în anul 2008, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
NORME din 25 februarie 2009 privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare
Articolul 1
(1) Brokerii de asigurare și/sau reasigurare au obligația de a pune la dispoziția Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor informațiile solicitate, care să permită acesteia efectuarea unei analize fundamentate a situației financiare de care dispun la un moment dat și urmărirea evoluției în timp a principalilor indicatori privind activitatea desfășurată.
(2) Raportările transmise de către brokerii de asigurare și/sau reasigurare, în conformitate cu prevederile Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentelor norme, trebuie să conțină informații care să corespundă cu evidențele financiar-contabile și tehnico-operative ale brokerilor de asigurare și/sau reasigurare.
(3) În conformitate cu prevederile art. 5 lit. j) și ale art. 35^1 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor poate solicita prezentarea oricăror informații și documente necesare în vederea clarificării unor aspecte rezultate din analiza raportărilor prevăzute de reglementările legale în vigoare, inclusiv a datelor înregistrate în evidența operativă și a documentelor care stau la baza înregistrărilor în contabilitate, sau pentru actualizarea condițiilor în baza cărora s-a acordat autorizarea.
Articolul 2
(1) Raportările pe care brokerii de asigurare și/sau reasigurare trebuie să le întocmească și să le transmită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, conform prevederilor prezentelor norme, se semnează de către persoanele abilitate în conformitate cu prevederile Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, și ale prevederilor art. 35 alin. (15) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) răspund atât de realitatea și exactitatea datelor cuprinse în raportări, cât și de respectarea termenelor de transmitere a acestora către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor.
(3) Raportările incluse în prezentele norme vor fi transmise de către brokerii de asigurare și/sau reasigurare atât în format letric, cât și electronic (on-line) în aplicația CSA-EWS. Pentru transmiterea on-line, brokerii de asigurare și/sau reasigurare au obligația de a se înregistra ca utilizatori în aplicația CSA-EWS, în baza formularului de înregistrare existent pe site-ul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.
Articolul 3
Raportările pe care brokerii de asigurare și/sau reasigurare trebuie să le întocmească și termenele de transmitere a acestora către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor sunt următoarele: I - raportări anuale:
a) situațiile financiare anuale, în forma prevăzută de reglementările contabile în vigoare;
b) raportarea privind angajații și persoanele cu contract de mandat, în forma prevăzută în anexa nr. 1;
c) raportarea privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat și/sau a prospectului de pensii facultative, în forma prevăzută în anexa nr. 2. Menționăm că această raportare se va transmite numai de către brokerii de asigurare și/sau reasigurare care au aprobare pentru această activitate, având înscris și codul CAEN 6629 - alte activități auxiliare de asigurări și fonduri de pensii;
d) raportarea privind evoluția și structura capitalului social, în forma prevăzută în anexa nr. 3.
Termen de transmitere Situațiile financiare prevăzute la pct. I lit. a) se vor transmite până la termenul stabilit prin normele metodologice pentru încheierea exercițiului financiar. Raportările anuale prevăzute la pct. I lit. b)-d) se vor transmite odată cu situațiile financiare anuale. II - raportări semestriale:
a) raportări contabile, în forma prevăzută de reglementările contabile în vigoare;
b) raportarea privind evoluția și structura capitalului social, în forma prevăzută în anexa nr. 3.
Termen de transmitere Raportările semestriale prevăzute la pct. II se vor transmite până la termenul stabilit prin sistemul de raportare contabilă semestrială. III - raportări trimestriale:
a) raportarea privind activitatea desfășurată de brokerii de asigurare și/sau reasigurare, în forma prevăzută în anexa nr. 4;
b) raportarea privind veniturile obținute de brokerii de asigurare și/sau reasigurare, în forma prevăzută în anexa nr. 5;
c) raportarea privind situația elementelor de activ și pasiv din evidențele contabile ale brokerilor de asigurare, în forma prevăzută în anexa nr. 6;
d) raportarea privind situația modificării capitalurilor proprii, în forma prevăzută în anexa nr. 7;
e) raportarea privind taxa de funcționare pentru activitatea de brokeraj, în forma prevăzută în anexa nr. 8;
e^1) raportarea prevăzută la litera e) se va transmite indiferent dacă pentru perioada raportată veniturile din activitatea de brokeraj, respectiv valoarea taxei de funcționare datorate, sunt zero; e^2) în cazul transmiterii unei situații rectificative, aceasta se va face în forma prevăzută în anexa nr. 9; e^3) situațiile rectificative privind taxa de funcționare se întocmesc și se transmit la data constatării și înregistrării diferențelor față de raportarea inițială; e^4) brokerii de asigurare și/sau reasigurare au obligația de a urmări ca volumul total al veniturilor realizate din activitatea de brokeraj, aferent perioadei de raportare, să corespundă cu cel evidențiat în anexele la raportarea contabilă semestrială, respectiv situațiile financiare anuale; e^5) brokerii de asigurare și/sau reasigurare pot efectua operațiuni de regularizare și/sau de compensare a sumelor virate, pe baza documentelor justificative, cu notificarea prealabilă a Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor; e^6) sumele reprezentând taxa de funcționare datorată se virează trimestrial, până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare încheierii trimestrului, în contul nr. RO 57 TREZ 700 5025 XXX000272, deschis pe seama Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor la Activitatea de Trezorerie și Contabilitate Publică a Municipiului București; e^7) pentru nevirarea la termen a taxei de funcționare, brokerii de asigurare și/sau reasigurare sunt obligați să plătească majorări de întârziere, conform prevederilor art. 36 alin. (5) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Majorările de întârziere se evidențiază separat pe ordinul de plată prin care se achită taxa de funcționare. Termen de transmitere Raportările trimestriale se transmit până în ultima zi lucrătoare a lunii următoare încheierii trimestrului. Eventualele rectificări la raportările trimestriale, aferente trimestrului IV, prevăzute la lit. a)-d), se vor transmite odată cu situațiile financiare anuale.
Articolul 4
Nerespectarea prevederilor prezentelor norme se sancționează în condițiile și potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentele norme.
Anexa 1 ------- la norme -------- Raportare anuală SITUAȚIA privind angajații și persoanele cu contract de mandat la data de
.
Nr.
crt.
Specificație
U.M.
Cu carte
de muncă pe
perioadă
nedeter- minată
Cu carte
de muncă pe
perioadă
determinată
Cu contract
de mandat*
0
1
2
3
4
5
1. Număr total de persoane,
din care:
nr.
- în conducerea executivă
nr.
- în conducerea operativă
nr.
-------- * Definit conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Anexa 2 ------- la norme --------- Raportare anuală SITUAȚIA privind activitatea de marketing a fondului de pensii administrat privat și/sau a prospectului de pensii facultative la data de
- lei -
Nr. crt. Specificații referitoare la fondul de pensii Total comision încasat la sfârșitul perioadei de raportare
0 1 2
Anexa 3 ------- la norme -------- Raportare anuală/semestrială SITUAȚIA privind evoluția și structura capitalului social la data de
.. - lei -
Nr.
crt.
Date informative
Soldul inițial
(la începutul
exercițiului
financiar)
Majorări
efectuate
în perioada
de raportare
Diminuări
efectuate
în perioada
de raportare
Sold final
(la sfâr- șitul
perioadei
de
raportare)
0
1
2
3
4
5=2
3-4
I. Capital social
subscris - total,
din care:
1.
- în numerar
- investitor străin- valoare
cota de participare
(%)/investitor
străin
2.
- în natură
- investitor străin- valoare
- cota de partici- pare (%)/investitor
străin
II. Capital social
vărsat - total,
din care:
1.
- în numerar
- investitor străin
valoare
cota de participare
(%)/investitor
2.
- în natură
- investitor străin- valoare
cota de participare
(%)/investitor
străin
III. Acționari/Asociați
semnificativi - cu peste 10% cotă
de participare
(defalcați pe
fiecare persoană
juridică sau
fizică, după caz) - valoare
cota de participare
(%)/acționari
semnificativi
Anexa 4 ------- la norme -------- Raportare trimestrială SITUAȚIA privind activitatea de brokeraj la data de
. - lei -
Nr. crt. Denumirea asigurătorului Clasa de asigurare* Valoarea primelor intermediate** Valoarea daunelor regularizate (aferentă dosarelor soluționate)
cumulat de la începutul exercițiului financiar din care: în perioada de raportare Total daune regularizate (de la începutul exercițiului financiar) din care: în perioada de raportare
0 1 2 3 4 5 6
------------- * Se vor raporta clasele de asigurare așa cum sunt definite în anexa nr. 1 la Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, respectiv cele 18 clase pentru asigurări generale și cele 4 clase pentru asigurări de viață. ** Prime intermediate = valoarea primelor de asigurare intermediate, aferente comisionului cuvenit. Datele aferente acestui formular vor fi preluate din evidența tehnico-operativă a brokerului de asigurare. Pentru asigurătorii care nu se regăsesc în listă se vor transmite informații suplimentare.
Anexa 5 ------- la norme -------- Raportare trimestrială SITUAȚIA veniturilor obținute de brokerii de asigurare și/sau reasigurare la data de
.. - lei -
Nr. crt. Denumirea asigurătorului Venituri din activitatea de brokeraj Venituri din subvenții de exploatare (ct. 741) Alte venituri* Total venituri (conform balanței de verificare)
Total venituri din activitatea de brokeraj Din care: Total alte venituri din care:
a) negocierea contractelor de asigurare și reasigurare (ct. 7071) b) efectuarea inspecțiilor de risc (ct. 7072) c) regularizări în caz de daune (ct. 7073) d) comisariat de avarii (ct. 7074) e) alte activități în legătură cu obiectul de activitate (ct. 7075) venituri din chirii
0 1 2=3
4
5
6
7 3 4 5 6 7 8 9 10 11=2
8
9
TOTAL
----------- * Alte venituri (coloana 10) cuprinde: alte venituri din exploatare, venituri financiare și venituri extraordinare. Pentru valorile înscrise în coloanele 3-8, se va specifică denumirea asigurătorului în coloana 1. Pentru asigurătorii care nu se regăsesc în listă se vor transmite informații suplimentare.
Anexa 6 ------- la norme -------- Raportare trimestrială SITUAȚIA elementelor de activ și pasiv din evidențele brokerilor de asigurare la data de
- lei -
Nr.
Sold la
Elemente de activ
rd.
din
începutul sfârșitul
bi- exerci-
perioadei
lanț
țiului
de
financiar raportare
A
B
1
2
A.III. IMOBILIZĂRI FINANCIARE
Împrumuturi acordate societăților afiliate (ct. 2671
2672-2964), din care:
13
- în lei
- în euro (echivalent lei)**)
- în alte valute (echivalent lei)**)
Interese de participare (ct. 263-2962), din care:
14
- societăți nefinanciare
- societăți de intermediere financiară
- societăți auxiliari financiari
- societăți de asigurare
Împrumuturi acordate societăților de care entitatea
este legată în virtutea intereselor de participare
(ct. 2673
2674-2965), din care:
15
- lei
- în euro (echivalent lei)**)
- în alte valute (echivalent lei)**)
Investiții deținute ca imobilizări (ct.265-2963),
din care:
16
- acțiuni cotate
- acțiuni necotate
- titluri de natura datoriei emise pe termen scurt
- obligațiuni cotate
- obligațiuni necotate
- acțiuni/unități de fond emise de fondurile de
investiții
Alte împrumuturi (ct. 2675
2676
2678
2679-2966-2968),
din care:
17
- împrumuturi acordate pe termen lung (2675
2676)
- în lei
- în euro (echivalent lei)**
- în alte valute (echivalent lei)**
- alte creanțe imobilizate (2678
2679)
B.II. CREANȚE
Creanțe legate de activitatea de intermediere
(ct. 403*
411
412-491)
23
- decontări din activitatea de despăgubire în
numele asigurătorilor externi (ct. 403), din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)**
- în alte valute (echivalent lei)**
- decontări privind comisioanele cuvenite din
operațiuni de intermediere (ct. 441
412)
Sumele de încasat de la societățile de care compania
este legată în virtutea intereselor de participare
(ct. 452-495), din care:
25
- societăți nefinanciare
- societăți de intermediere financiară
- societăți auxiliari financiari
- societăți de asigurare
Alte creanțe
(ct. 425
4282
431*
437*
4382
441*
4424
4428*
443
444*
445*
446*
447*
4482
4581
461
464
473*-496
5182),
din care:
26
- aferente personalului (ct. 425
4282)
- diverse decontări
4482
4581
461
473*-496
5182)
III. INVESTIȚII PE TERMEN SCURT
Alte investiții pe termen scurt (ct. 505
506
508-595- -596-598
5112
5113), din care:
30
- obligațiuni emise și răscumpărate (ct. 505)
-investiții în titluri cu venit fix (ct. 506
5064)
din care:
- obligațiuni cotate (5061)
- obligațiuni necotate (ct. 5062)
- alte titluri cu venit fix (ct. 5063)
- alte investiții pe termen scurt și creanțe
asimilate (5081
5088)
- efecte comerciale (ct. 5112
5113)
IV. CASA ȘI CONTURI LA BĂNCI (ct. 5111
512
531
532
541
542)
32
- casa (ct. 531), din care:
- casa în lei (ct. 5311)
- casa în valută (ct. 5314)**
- cecuri (ct. 5111)
- conturi curente la bănci în lei (ct. 5121)
- conturi curente la bănci în valută (ct. 5124)
- alte valori (ct. 532
541
542), din care:
- în lei
- în valută (ct. 5412)**
Elemente de pasiv
Nr.
rd.
din
bi- lanț
Sold la
începutul
exerci- țiului
financiar
sfârșitul
perioadei
de
raportare
A
B
1
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O
PERIOADĂ DE PÂNĂ LA 1 AN
Împrumuturi din emisiunea de obligațiuni prezentându- se separat împrumuturile din emisiunea de obligațiuni
convertibile (ct. 161
1681-169)
35
- în lei
- în euro (echivalent lei)**)
- în alte valute (echivalent lei)**)
Sume datorate instituțiilor de credit
(ct. 1621
1622
1624
1625
1627
1628
5191
5192
5198),
din care:
36
- credite pe termen scurt (ct. 5191
5192
5198),
din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)
- în alte valute (echivalent lei)
- credite pe termen lung (ct. 1621
1628),
din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)
- în alte valute (echivalent lei)
- credite pe termen lung nerambursate la scadență
ct. (1622), din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)
- în alte valute (echivalent lei)
- credite interne cu garanția statului (ct. 1627),
din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)
- în alte valute (echivalent lei)
- credite acordate de nerezidenți (ct. 1624
1625),
din care:
- în lei
- în euro (echivalent lei)
- în alte valute (echivalent lei)
Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale și datoriile
privind asigurările sociale, din care:
40
- credite externe guvernamentale (ct. 1623
5194
5195)
- credite de la Trezoreria Statului (ct. 1626
5196
5197)
- alte împrumuturi și datorii asimilate (ct. 167
1687)
- personal și conturi asigurate (ct. 421
423
425
426
427
4281)
- decontări diverse (ct. 455
456**
457
4582
462
463
473**
509)
J. CAPITAL ȘI REZERVE
I. CAPITAL SUBSCRIS
Capital subscris vărsat (ct. 1012), de:
58
S11: societăți nefinanciare
S12: alte instituții monetar-financiare
S123: alți intermediari financiari
S124: auxiliari financiari*)
S125: societăți de asigurare
S13: administrații publice
S14: gospodăriile populației
S15: instituțiile nonprofit ce deservesc
gospodăriile populației
S2: Altele
CAPITALURI PROPRII - TOTAL, din care ale:
74
S11: societăți nefinanciare
S12: alte instituții monetar-financiare
S123: alți intermediari financiari
S124: auxiliari financiari*)
S125: societăți de asigurare
S13: administrații publice
S14: gospodăriile populației
S15: instituțiile nonprofit ce deservesc
gospodăriile populației
S2: Altele
------------ * La rândurile 58 și 74, brokerii de asigurare vor înregistra datele aferente capitalului subscris vărsat, respectiv ale capitalurilor proprii, la S124, auxiliari financiari, așa cum se prevede în Norma Băncii Naționale a României nr. 13/2006 privind raportarea statistică a datelor pentru elaborarea bilanțului monetar. ** În vederea calculului echivalentului în lei, se va utiliza cursul de schimb comunicat de Banca Națională a României și valabil la data pentru care se face raportarea.
Anexa 7 ------- la norme -------- Raportare trimestrială SITUAȚIA modificărilor capitalurilor proprii la data de
. - lei -
Nr.
crt.
Denumirea elementului
Sold la
începutul
exercițiului
financiar
Creșteri
Reduceri
Sold la
sfârșitul
perioadei de
raportare
0
1
2
3
4
5=2
3-4
Capitaluri proprii*)
x
x
x
x
1
- capitaluri proprii ale
societăților cu
raspundere limitată
- capitaluri proprii ale
societăților pe
acțiuni
Capital social subscris:
x
x
x
x
2
- capital subscris
de societățile cu
raspundere limitată
- capital subscris
de societățile pe
acțiuni
Capital social vărsat**):
x
x
x
x
3
- capital social vărsat
de societățile cu
răspundere limitată
- capital social vărsat
de societățile pe
acțiuni
----------- Notă
*) Valoarea capitalurilor proprii de la rd. 74 din formularul de bilanț.
Notă
**) Valoarea capitalului social de la rd. 58 din formularul de bilanț.
Anexa 8 ------- la norme -------- Raportare trimestrială S.C.
. SA/SRL Str.
Nr
. Bl
.. sc.
. ap.
. sectorul/județul
.. Localitatea
., telefon
/fax
. Persoană de contact
telefon
. SITUAȚIA privind taxa de funcționare pentru activitatea de brokeraj pentru trimestrul
. - lei -
Nr.
crt.
Specificații
Total*) cumulat
de la
începutul
anului
Din care,
pentru
trimestrul
de
raportare**)
Nr. și data
documentului
de plată
0
1
2
3
4
1
Total venituri din
activitatea de brokeraj
X
2. Cota procentuală
stabilită de CSA
X
3. Taxa de funcționare
datorată
X
4. Majorări de întârziere
datorate
X
5. Suma virată - total,
din care:
- aferentă taxei de
funcționare
- aferentă majorărilor
de întârziere
--------- Notă
*) În col. 2 se înscriu sumele aferente indicatorilor din col. 1, cumulat de la începutul anului, inclusiv cele aferente trimestrului pentru care se face raportarea.
Notă
**) În col. 3 se înscriu numai sumele aferente trimestrului pentru care se face raportarea.
Notă
Ori de câte ori se efectuează viramente, se transmite și copia documentului de plată, cu următoarele specificății: suma virată, total, din care: - taxa de funcționare; - majorări de întârziere; - trimestrul pentru care se virează fiecare sumă. Datele raportate de brokerii de asigurare la rd. 1 col. 2 trebuie să corespundă, la sfârșitul fiecărui trimestru, cu cele raportate în anexa nr. 5, total, col. 2.
Anexa 9 ------- la norme -------- Raportare trimestrială S.C.
. SA/SRL Str.
Nr
. Bl
.. sc.
. ap.
. sectorul/județul
. Localitatea
.., telefon
/fax
. Persoană de contact
telefon
. SITUAȚIA RECTIFICATIVĂ privind taxa de funcționare pentru activitatea de brokeraj pentru trimestrul
. - lei -
Nr.
crt.
Specificații
Suma
raportată
inițial*)
Suma
rectificată
**)
Diferențe
/-)
Nr. și data
documentului
de plată
0
1
2
3
4=col.3 - col.2
5
1
Total venituri din
activitatea de brokeraj
2. Cota procentuală
stabilită de CSA
X
3. Taxa de funcționare
datorată
X
4. Majorări de întârziere
datorate
X
5. Suma virată - total,
din care:
- aferentă taxei de
funcționare
- aferentă majorărilor
de întârziere
----------- Notă
*) În col. 2 se înscriu sumele care au fost raportate inițial pentru trimestrul respectiv.
Notă
**) În col. 3 se înscriu sumele rectificate aferente numai trimestrului pentru care se face rectificarea, care le înlocuiesc pe cele raportate inițial.
Notă
Ori de câte ori se efectuează viramente, se transmite și copia documentului de plată, cu următoarele specificății: suma virată, total, din care: - taxa de funcționare; - majorări de întârziere; - trimestrul pentru care se virează fiecare sumă.
CUANTUMUL TOTAL din 2009 al sumelor provenite din finanțările private ale partidelor politice în anul 2008, conform Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale
ORDIN nr. 3 din 25 februarie 2009 pentru punerea în aplicare a Normelor privind forma și conținutul raportărilor financiare și tehnice pe care trebuie să le întocmească brokerii de asigurare și/sau reasigurare
HOTĂRÂRE nr. 228 din 4 martie 2009 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2009 al Fondului pentru mediu și al Administrației Fondului pentru Mediu
DECRET nr. 424 din 13 martie 2009 privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 71/2008 privind modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 82/2006 pentru recunoașterea meritelor personalului armatei pa...
LEGE nr. 42 din 13 martie 2009 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2008 pentru modificarea unor acte normative privind transportul naval
DECRET nr. 425 din 13 martie 2009 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 70/2008 pentru modificarea unor acte normative privind transportul naval
DECIZIE nr. 262 din 24 februarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 148/2005 privind susținerea familiei în vederea creșterii copilului
DECIZIE nr. 274 din 24 februarie 2009 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor articolului unic din Legea nr. 310/2006 privind respingerea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 107/2005 pentru modificarea și completarea Ordonanței de u...
Acest site folosește cookie-uri. Detalii