DECIZIE nr. 829/2010

DECIZIE nr. 829 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea cererii Societății Comerciale "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L. de încetare a activității

Intrare în vigoare 20 octombrie 2010

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, București, cod de înregistrare fiscală 14045240/1.07.2001, reprezentată legal prin președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, consemnată în procesul-verbal al ședinței din data de 28 septembrie 2010, conform art. 4 alin. (22) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată Nota nr. XII.3.364 din 30 septembrie 2010 privind controlul efectuat ca urmare a cererii de încetare a activității, la Societatea Comercială "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul în municipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 12, bl. B3, sc. 1, et. 3, ap. 17, județul Brăila, J09/219/15.04.1998, CUI 10500143, RBK-012/10.04.2003, reprezentată legal de doamna Daniela Alina Radu, director general/administrator, a constatat următoarele: Societatea Comercială "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L. a virat către societățile de asigurare primele de asigurare încasate, conform termenelor și clauzelor stipulate în contracte și a notificat societăților de asigurare încetarea contractelor de mandat/intermediere încheiate cu acestea. Din evidențele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor rezultă că Societatea Comercială "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L. nu are debite în contul taxei de funcționare datorate. Față de motivele arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât, în ședința din data de 28 septembrie, aprobarea cererii Societății Comerciale "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L. de retragere a autorizației, drept care decide:

Articolul 1

În conformitate cu prevederile art. 5 lit. g) și ale art. 35 alin. (7) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, se retrage autorizația de funcționare a Societății Comerciale "Algoritm Broker de Asigurare" - S.R.L., cu sediul în municipiul Brăila, Bd. Independenței nr. 12, bl. B3, sc. 1, et. 3, ap. 17, județul Brăila, J09/219/15.04.1998, CUI 10500143, RBK-012/10.04.2003, reprezentată legal de doamna Daniela Alina Radu, director general/administrator.

Articolul 2 — Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu

București, 14 octombrie 2010.

Nr. 829.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 octombrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 991 din 29 septembrie 2010

HOTĂRÂRE nr. 991 din 29 septembrie 2010 privind scăderea din inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului a două părți de teren dintr-un imobil aflat în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, ca urmare a retrocedării ac...

LEGE nr. 188 din 14 octombrie 2010

LEGE nr. 188 din 14 octombrie 2010 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2007 pentru modificarea alin. (4) și (5) ale art. 263 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal