DECIZIE nr. 36/2011

DECIZIE nr. 36 din 24 ianuarie 2011 privind retragerea autorizației de funcționare a Societății Comerciale PROTRUCK ASIGURĂRI BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

Intrare în vigoare 31 ianuarie 2011

Comisia de Supraveghere a Asigurărilor, cu sediul în municipiul București, str. Amiral Constantin Bălescu nr. 18, sectorul 1, cod de înregistrare fiscală 14045240/01.07.2001, reprezentată legal de președinte, în temeiul art. 4 alin. (19), precum și al art. 39 alin. (5) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, în baza hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, consemnată în procesul-verbal al ședinței din data de 21 decembrie 2010, conform art. 4 alin. (22)-(24^1) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia a fost analizată documentația aferentă Notei nr. X 1.713 din 14 decembrie 2010 privind controlul efectuat la Societatea Comercială PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în comuna Glina, satul Manolache, Str. Căminului nr. 54, județul Ilfov, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul de ordine J23/160/06.02.2004, codul unic de înregistrare 16118410/09.02.2004 și înregistrată în Registrul brokerilor de asigurare sub numărul RBK-204/09.04.2004, reprezentată legal de doamna Mazilu Maria Andreea, a constatat următoarele: Societatea Comercială PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu a respectat prevederile Deciziei Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 1.010/2008 privind suspendarea, la cerere, a activității Societății Comerciale "Protruck Asigurări - Broker de Asigurare" - S.R.L., pentru 2 ani, înscriind în registrul comerțului la data de 12 octombrie 2009 mențiunile referitoare la suspendarea temporară a activității societății pe o perioadă de 3 ani, începând cu data de 21 septembrie 2009 până la data de 20 septembrie 2012, faptă ce constituie contravenție conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Societatea Comercială PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. are debite față de ARDAF și ASIROM (sume datorate și neplătite conform contractelor încheiate), încălcând prevederile art. 63 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare. Față de aceste motive, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în România, în ședința din data de 21 decembrie 2010, Consiliul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor a hotărât retragerea autorizației de funcționare pentru Societatea Comercială PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., drept care decide:

Articolul 1

Se retrage autorizația de funcționare a Societății Comerciale PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în comuna Glina, satul Manolache, Str. Căminului nr. 54, județul Ilfov, înmatriculată în registrul comerțului cu numărul de ordine J23/160/06.02.2004, codul unic de înregistrare 16118410/09.02.2004 și înregistrată în Registrul brokerilor de asigurare sub numărul RBK-204/09.04.2004, în conformitate cu prevederile art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 63 alin. 2 lit. d) din Legea nr. 136/1995 privind asigurările și reasigurările în România, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Se interzice Societății Comerciale PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. de la data primirii prezentei decizii desfășurarea activității de broker de asigurare, conform prevederilor Legii nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia.

Articolul 3

(1) Brokerul de asigurare are obligația să rezilieze toate contractele de colaborare încheiate cu societățile de asigurare.

(2) Societatea are obligația să își notifice clienții, în termen de 3 zile de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurători, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele în vigoare, până la data publicării prezentei decizii în Monitorul Oficial al României, Partea I.

(3) Societatea are obligația să schimbe denumirea societății prin eliminarea sintagmei "Broker de Asigurare".

Articolul 4

Societatea Comercială PROTRUCK ASIGURĂRI - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., în termen de 60 de zile de la primirea prezentei decizii, are obligația să transmită Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor dovada înregistrării la oficiul registrului comerțului a modificărilor menționate.

Articolul 5 — Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare. Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Angela Toncescu

București, 24 ianuarie 2011.

Nr. 36.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 31 ianuarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 34 din 12 ianuarie 2011

HOTĂRÂRE nr. 34 din 12 ianuarie 2011 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia a unor construcții aflate în administrarea Ministerului Administrației și Internelor, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și pentru...