ORDIN nr. 23/2012

ORDIN nr. 23 din 20 decembrie 2012 pentru modificarea și completarea Normelor privind calificarea profesională și pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 9/2012

Intrare în vigoare 28 decembrie 2012

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Potrivit Hotărârii Consiliului Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor din data de 12 decembrie 2012, prin care s-a adoptat modificarea și completarea Normelor privind calificarea profesională și pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 9/2012, în temeiul art. 4 alin. (26) și (27) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor emite următorul ordin:

Articolul UNIC

Normele privind calificarea profesională și pregătirea continuă a intermediarilor în asigurări, puse în aplicare prin Ordinul președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 9/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 329 din 16 mai 2012, se modifică și se completează după cum urmează: 1. La articolul 4, alineatul (5) va avea următorul cuprins: "(5) Persoanele prevăzute la art. 3 alin. (2) lit. a) și b), cu excepția conducătorilor executivi ai brokerilor de asigurare și/sau reasigurare, au obligația să parcurgă primul program de pregătire profesională continuă și să facă dovada obținerii certificatului de absolvire a acestuia astfel:

a) persoanele ale căror nume de familie încep cu litera A până la F inclusiv - până la data de 31 martie 2013 inclusiv;

b) persoanele ale căror nume de familie încep cu litera G până la Q inclusiv - până la data de 30 iunie 2013 inclusiv;

c) persoanele ale căror nume de familie încep cu litera R până la Z inclusiv - până la data de 30 septembrie 2013 inclusiv."

2. La articolul 4, după alineatul (5) se introduce un nou alineat, alineatul (5^1), cu următorul cuprins: "(5^1) Persoanele prevăzute la art. 2 care au absolvit oricare dintre cursurile derulate de Institutul de Management în Asigurări în cadrul proiectului POSDRU sau care sunt atestate de Comisia de Supraveghere a Asigurărilor ca lectori în domeniul asigurărilor și-au îndeplinit obligația de a parcurge primul program de pregătire profesională continuă." Președintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor, Daniel George Tudor

București, 20 decembrie 2012.

Nr. 23.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 decembrie 2012

ORDIN nr. 3773 din 14 noiembrie 2012

ORDIN nr. 3.773/C din 14 noiembrie 2012 pentru modificarea și completarea Normativului privind asigurarea tehnică de autovehicule a Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților subordonate, aprobat prin Ordinul ministrului justiției nr. 1.316/C/201...