Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Acces securizat
Autentificare
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
Așteptați câteva momente. Căutăm în milioane de dosare.
După ce ai găsit dosarul, îl poți urmări și primi notificări cu modificările care apar.
DECIZIE nr. 1/2016
DECIZIE nr. 1 din 15 ianuarie 2016 privind organizarea de noi alegeri la nivelul unor colegii teritoriale pentru mandatul 2016-2020, adoptarea Regulamentului electoral și luarea unor măsuri organizatorice
Văzând referatul Comisiei Electorale Centrale privind modul de desfășurare și finalizare a procesului electoral desfășurat în perioada noiembrie-decembrie 2015 la nivelul colegiilor teritoriale, respectiv validarea alegerilor desfășurate la nivelul a 26 de colegii teritoriale, precum și invalidarea totală sau parțială a alegerilor desfășurate la nivelul a 16 colegii teritoriale, în temeiul art. 613 și 648 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările ulterioare, a art. 2.013 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, respectiv art. 89 și 97 din Statutul Colegiului Farmaciștilor din România, aprobat prin Decizia Adunării Generale Naționale a Colegiului Farmaciștilor din România nr. 2/2009 privind aprobarea Statutului Colegiului Farmaciștilor din România și a Codului deontologic al farmacistului, Consiliul Național al Colegiului Farmaciștilor din România decide:
Articolul 1
(1) La nivelul colegiilor teritoriale și pentru organismele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta decizie, se vor organiza și se vor desfășura noi alegeri în vederea desemnării noilor membri ai organelor de conducere, ai Comisiei de cenzori și ai Comisiei de disciplină pentru mandatul 2016-2020.
(2) Pentru alegerile prevăzute la alin. (1), perioadele, respectiv datele în care urmează să înceapă, respectiv să se desfășoare procesul electoral sunt:
a) depunerea candidaturilor se va face în perioada 4-7 februarie 2016;
b) primul tur de scrutin va avea loc în data de 12 februarie 2016;
c) al doilea tur de scrutin, dacă este cazul, va avea loc în data de 26 februarie 2016.
Articolul 2
Se adoptă Regulamentul electoral, prevăzut în anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Indemnizația pe funcții a membrilor Comisiei Electorale Centrale se va aproba de către Biroul executiv al Consiliului național, iar pentru membrii comisiei electorale organizate la nivelul fiecărui colegiu teritorial se va aproba de către consiliul colegiului teritorial.
Articolul 5
La data intrării în vigoare a prezentei decizii, cu excepția art. 3 referitor la componența Comisiei Electorale Centrale, se abrogă Decizia Consiliului național al Colegiului Farmaciștilor din România nr. 2/2015 privind aprobarea Regulamentului electoral al Colegiului Farmaciștilor din România, stabilirea perioadei de organizare a alegerilor la nivelul Colegiului Farmaciștilor din România și aprobarea Comisiei Electorale Centrale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 756 din 9 octombrie 2015, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 6
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Colegiului Farmaciștilor din România,
Dumitru Lupuliasa
București, 15 ianuarie 2016.
Nr. 1.
Anexa 1
LISTA NOMINALĂ cu colegiile teritoriale și structurile pentru care se vor organiza alegeri I. Alegeri pentru desemnarea membrilor consiliului teritorial, a reprezentanților în Adunarea generală națională a Colegiului Farmaciștilor din România, a membrilor comisiei de cenzori și a membrilor comisiei de disciplină 1. Argeș 2. Bacău 3. Botoșani 4. Constanța 5. Galați 6. Neamț 7. Olt 8. Prahova 9. Sibiu 10. Suceava 11. Teleorman 12. Timiș II. Alegeri pentru desemnarea noilor membri ai consiliului teritorial 1. Brăila 2. Dâmbovița 3. Dolj 4. Giurgiu III. Alegeri pentru desemnarea membrilor comisiei de disciplină 1. Covasna 2. Maramureș
Anexa 2
REGULAMENT 15/01/2016
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 27 ianuarie 2016
DECIZIE nr. 733 din 29 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 341 alin. (6) lit. c) și alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală