ORDIN nr. 1235/2026

ORDIN nr. 1.235 din 1 iulie 2026 pentru modificarea Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 234/2022 pentru aprobarea machetelor de raportare fără regim special a indicatorilor specifici și a Metodologiei transmiterii rapoartelor aferente programelor/subprogramelor naționale de sănătate curative

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Văzând Referatul de aprobare nr. D.G. 7.612 din 1.07.2026 al directorului general al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

având în vedere prevederile: – art. 56 lit. c) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– Hotărârii Guvernului nr. 423/2022 privind aprobarea programelor naționale de sănătate, cu modificările și completările ulterioare;

– Ordinului președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 180/2022 pentru aprobarea Normelor tehnice de realizare a programelor naționale de sănătate curative, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 291 alin. (2) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale art. 17 alin. (5) din Statutul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 972/2006, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate emite următorul ordin:

Articolul I

Ordinul președintelui Casei Naționale de Asigurări de Sănătate nr. 234/2022 pentru aprobarea machetelor de raportare fără regim special a indicatorilor specifici și a Metodologiei transmiterii rapoartelor aferente programelor/subprogramelor naționale de sănătate curative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 și 409 bis din 28 aprilie 2022, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: 1.

Anexa 1.1 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 1 la prezentul ordin.

2. Anexa 1.24 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 2 la prezentul ordin.

3. Anexa 1.26 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 3 la prezentul ordin.

4. Anexa 2.1 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 4 la prezentul ordin.

5. Anexa 2.11 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 5 la prezentul ordin.

6. Anexa 2.25 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 6 la prezentul ordin.

7. Anexa 2.27 se modifică și se înlocuiește cu anexa nr. 7 la prezentul ordin.

Articolul II

Direcțiile de specialitate din Casa Națională de Asigurări de Sănătate, casele de asigurări de sănătate și unitățile de specialitate prin care se derulează programe naționale de sănătate curative vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul III

Anexele nr. 1-7*) fac parte integrantă din prezentul ordin. *) Anexele nr. 1-7 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 621 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul din șos. Panduri nr. 1, bloc P33, parter, sectorul 5, București.

Articolul IV

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate,

Adrian Constantin Achim

București, 1 iulie 2026.

Nr. 1.235.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 iulie 2026

DECIZIE nr. 617 din 20 noiembrie 2025

DECIZIA nr. 617 din 20 noiembrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 132/2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terților prin accidente de vehicu...

HOTĂRÂRE nr. 563 din 23 iulie 2026

HOTĂRÂRE nr. 563 din 23 iulie 2026 privind actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Consiliului Superior al Magistraturii, pentru Institutul Național al Magistraturii