DECLARAȚIE nr. 1/2001

DECLARAȚIE nr. 1 din 13 septembrie 2001 privind solidaritatea cetățenilor României cu poporul american

Intrare în vigoare 13 septembrie 2001

Camera Deputaților a urmărit cu consternare tragicele evenimente care au avut loc în ziua de 11 septembrie 2001 pe teritoriul Statelor Unite ale Americii. Consideram ca atacul terorist care a lovit națiunea americana nu a fost un atentat doar la integritatea cetățenilor și a instituțiilor americane, ci chiar la adresa principiilor și valorilor democratice, a libertății, păcii și stabilitatii internaționale. În calitate de reprezentanți ai cetățenilor României ne exprimam solidaritatea cu poporul american, transmitand întreaga noastră compasiune familiilor celor care au căzut victime acestui act criminal. Suntem pe deplin încredințați ca autoritățile și poporul american au forta morala și resursele necesare pentru a depăși cat mai repede cumplita tragedie. Camera Deputaților condamna cu fermitate aceasta agresiune, își exprima solidaritatea și se alătură eforturilor administrației americane și ale celorlalte state democratice pentru combaterea oricăror forme de terorism. Aceasta declarație a fost adoptată în unanimitate de Camera Deputaților în ședința din 13 septembrie 2001. PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR VALER DORNEANU

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 septembrie 2001