HOTĂRÂRE nr. 35/2001

HOTĂRÂRE nr. 35 din 26 iunie 2001 privind instituirea Comisiei speciale pentru elaborarea propunerilor legislative prevăzute la art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României și avizarea proiectelor de legi pentru aprobarea ordonanțelor și ordonanțelor de urgență emise de Guvern în acest domeniu

Intrare în vigoare 2 iulie 2001

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul prevederilor art. 61 alin. (4) din Constituția României și ale art. 71 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat,

Camera Deputaților adopta prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se instituie Comisia specială pentru elaborarea propunerilor legislative prevăzute la art. 79 din Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de decorații al României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 7 aprilie 2000.

Comisia este alcătuită din 6 deputați reprezentând toate grupurile parlamentare din Camera Deputaților.

Componenta nominală a comisiei și componenta nominală a biroului sau sunt prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Comisia specială prevăzută la art. 1 va prelua documentele fostei comisii speciale instituite prin Hotărârea Camerei Deputaților nr. 12 din 21 aprilie 1997, va revedea și va îmbunătăți propunerile legislative elaborate de aceasta în aplicarea Legii nr. 29/2000 și va elabora pentru fiecare decoratie proiectul de lege și proiectul de regulament, pe care le va prezenta Biroului permanent al Camerei Deputaților în termen de un an de la data adoptării prezentei hotărâri.

De asemenea, comisia va examina reglementările cuprinse în ordonanțele și în ordonanțele de urgenta referitoare la decorații, emise de Guvern după publicarea Legii nr. 29/2000 în Monitorul Oficial al României, Partea I, și supuse spre dezbatere și aprobare Camerei Deputaților, și va prezenta Biroului permanent opiniile sale în termenele stabilite potrivit Regulamentului Camerei Deputaților, republicat.

Articolul 3

La ședințele comisiei pot participa reprezentanți ai Administrației prezidențiale, Ministerului Apărării Naționale, Ministerului de Interne, Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Externe și ai Ministerului Culturii și Cultelor, desemnați de conducerile acestora.

Articolul 4

Comisia poate folosi experți în heraldica, istorie, grafica, plastica sau în alte specialități conexe și referenți, care vor beneficia de drepturile prevăzute de lege pentru colaboratori.

Articolul 5

Secretariatul general al Camerei Deputaților va pune la dispoziție comisiei spațiul deținut de comisia anterioară, precum și logistica necesară.

Aceasta hotărâre a fost adoptată de Camera Deputaților în ședința din 26 iunie 2001, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituția României.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR

VALER DORNEANU

București, 26 iunie 2001.

Nr. 35.

ANEXĂ

COMPONENTA NOMINALĂ

a membrilor Comisiei speciale pentru elaborarea

propunerilor legislative prevăzute la art. 79 din

Legea nr. 29/2000 privind sistemul național de

decorații al României și avizarea proiectelor de legi

pentru aprobarea ordonanțelor și ordonanțelor de urgenta

emise de Guvern în acest domeniu

1. Dorel Bahrin-Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist)

2. Radu Ciuceanu-Grupul parlamentar al P.R.M.

3. Puiu Hașotti-Grupul parlamentar al P.N.L.

4. Attila-Bela-Ladislau Kelemen-Grupul parlamentar al U.D.M.R.

5. Ioan Onisei-Grupul parlamentar al P.D.

6. Gheorghe Firczak-Grupul parlamentar al minorităților naționale.

Biroul comisiei

1. Președinte: Dorel Bahrin-Grupul parlamentar al P.D.S.R. (social-democrat și umanist)

2. Vicepreședinte: Radu Ciuceanu-Grupul parlamentar al P.R.M.

3. Secretar: Ioan Onisei-Grupul parlamentar al P.D.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 iulie 2001

HOTĂRÂRE nr. 585 din 21 iunie 2001

HOTĂRÂRE nr. 585 din 21 iunie 2001 privind repartizarea sumelor pentru întreținerea, conservarea și perpetuarea patrimoniului genetic al animalelor pe specii, rase, linii și hibrizi, precum și stabilirea numărului de animale pentru care se acordă aceste sume î...