DECIZIE nr. 10/2020

DECIZIE nr. 10 din 19 februarie 2020 pentru modificarea Regulamentului privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, aprobat prin Decizia Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României nr. 5/2017

Intrare în vigoare 2 martie 2020

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul art. 28 alin. (2) lit. e) și art. 29 alin. (3) din Legea camerelor de comerț din România nr. 335/2007, cu modificările și completările ulterioare, precum și al art. 59 din Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României*), aprobat în Adunarea generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a României din 16 aprilie 2019, *) Statutul Camerei de Comerț și Industrie a României, aprobat în Adunarea generală a membrilor Camerei de Comerț și Industrie a României din 16 aprilie 2019, nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Colegiul de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României adoptă prezenta decizie.

Articolul I

Regulamentul privind organizarea și funcționarea Curții de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, aprobat prin Decizia Colegiului de conducere al Camerei de Comerț și Industrie a României nr. 5/2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.017 din 21 decembrie 2017, se modifică după cum urmează: La articolul 12, alineatul (3) va avea următorul cuprins:

(3) Asistenții arbitrali și asistentul arbitral șef sunt încadrați în funcția de consilier juridic, conform organigramei CCIR.

Articolul II

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României,

Mihai Daraban

București, 19 februarie 2020.

Nr. 10.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 2 martie 2020