HOTĂRÂRE nr. 83/2018

HOTĂRÂRE nr. 83 din 23 octombrie 2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 35/2014 privind aprobarea cotizațiilor și taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice și juridice, și pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

În temeiul: – art. 1, art. 5 alin. (2) și art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 2 alin. (3) și (4), art. 13 alin. (3) lit. k), art. 15 alin. (1)-(4), art. 46 alin. (1) lit. b) și c) și alin. (2) din Regulamentul de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Conferinței Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 2/2018;

– art. 4 din Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 51/2015 privind modalitatea de adoptare a hotărârilor Consiliului Camerei Auditorilor Financiari în România,

Consiliul Camerei Auditorilor Financiari din România, întrunit în ședința din data de 23.10.2018, adoptă prezenta hotărâre.

Articolul I

Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 35/2014 privind aprobarea cotizațiilor și taxelor pentru membrii Camerei Auditorilor Financiari din România, persoane fizice și juridice, și pentru membrii stagiari în activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 15 mai 2014, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: 1.

La articolul 2 alineatul (2), după litera a^1) se introduce o nouă literă, litera a^2), cu următorul cuprins:

a^2)

pentru auditorii financiari persoane fizice active în primul an de la momentul atribuirii calității de membru al Camerei: 1.430 lei. Auditorii financiari activi vor beneficia de instruire teoretică organizată de Cameră pentru activitățile de audit financiar, altele decât auditul statutar, în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei;

2. La articolul 2 alineatul (2), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:

b^1)

pentru auditorii financiari persoane fizice nonactive în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei: 1.040 lei. Auditorii financiari nonactivi vor beneficia de instruire teoretică organizată de Cameră pentru activitățile de audit financiar, altele decât auditul statutar, în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei;

3. La articolul 2 alineatul (2), după litera c) se introduce o nouă literă, litera c^1), cu următorul cuprins:

c^1)

pentru firmele de audit în primul an de la momentul atribuirii calității de firmă de audit membră a Camerei: 2.050 lei;

4. La articolul 3 alineatul (1), după litera a^1) se introduce o nouă literă, litera a^2), cu următorul cuprins:

a^2)

pentru auditorii financiari persoane fizice active în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei: 1.050 lei până la 31 martie, respectiv 380 lei până la 30 septembrie a fiecărui an;

5. La articolul 3 alineatul (1), după litera b) se introduce o nouă literă, litera b^1), cu următorul cuprins:

b^1)

pentru auditorii financiari persoane fizice nonactive în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei: 850 lei până la 31 martie, respectiv 190 lei până la 30 septembrie a fiecărui an;

6. La articolul 3 alineatul (8), litera a) se modifică și va avea următorul cuprins:

a) auditorii financiari persoane fizice active în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei: 1.050 lei. Auditorii financiari activi vor beneficia de instruire teoretică organizată de Cameră pentru activitățile de audit financiar, altele decât auditul statutar, în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei;

7. La articolul 3 alineatul (8), litera b) se modifică și va avea următorul cuprins:

b) auditorii financiari persoane fizice nonactive în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei: 850 lei. Auditorii financiari nonactivi vor beneficia de instruire teoretică organizată de Cameră pentru activitățile de audit financiar, altele decât auditul statutar, în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al Camerei;

8. La articolul 3 alineatul (8), litera c) se modifică și va avea următorul cuprins:

c) firmele de audit în primul an de la momentul dobândirii calității de firmă de audit membră a Camerei: 1.850 lei.

9. La articolul 3, alineatul (9) se modifică și va avea următorul cuprins:

(9) Cotizația fixă anuală la care se face referire la alin. (8) se achită în termen de 30 de zile de la momentul înscrierii ca membru al Camerei.

10. La articolul 6 alineatul (1), literele a) și c) se abrogă.

Articolul II

Auditorii financiari, persoane fizice active și nonactive, înscriși ca membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România (CAFR) începând cu anul 2018 vor beneficia de instruire teoretică organizată de CAFR pentru activitățile de audit financiar, altele decât auditul statutar, în primul an de la momentul dobândirii calității de membru al CAFR.

Articolul III

Departamentele din cadrul aparatului executiv al CAFR vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Articolul IV

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Camerei Auditorilor Financiari din România,

Ciprian Teodor Mihăilescu

București, 23 octombrie 2018.

Nr. 83.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 12 noiembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 874 din 9 noiembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 874 din 9 noiembrie 2018 pentru modificarea și completarea titlului VIII "Accize și alte taxe speciale" din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal , aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016

ORDIN nr. 1068 din 4 octombrie 2018

ORDIN nr. 1.068 din 4 octombrie 2018 pentru aprobarea Ghidului de achiziții publice verzi care cuprinde cerințele minime privind protecția mediului pentru anumite grupe de produse și servicii ce se solicită la nivelul caietelor de sarcini

GHID din 12 noiembrie 2018

GHID din 4 octombrie 2018 de achiziții publice verzi care cuprinde cerințele minime privind protecția mediului pentru anumite grupe de produse și servicii ce se solicită la nivelul caietelor de sarcini

HOTĂRÂRE nr. 880 din 9 noiembrie 2018

HOTĂRÂRE nr. 880 din 9 noiembrie 2018 privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie