ORDIN nr. 306/2005

ORDIN nr. 306 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 055-05 "Aparate pentru măsurarea masei hectolitrice a cerealelor"

Intrare în vigoare 7 decembrie 2005

ORDIN nr. 306 din 23 noiembrie 2005 privind aprobarea Normei de metrologie legală NML 055-05 "Aparate pentru măsurarea masei hectolitrice a cerealelor"

EMITENT

BIROUL ROMÂN DE METROLOGIE

Publicat în

MONITORUL OFICIAL nr. 1.102 din 7 decembrie 2005

În temeiul Ordonanței Guvernului nr. 20/1992 privind activitatea de metrologie, aprobată și modificată prin Legea nr. 11/1994, cu modificările ulterioare, în baza Hotărârii Guvernului nr. 193/2002 privind organizarea și funcționarea Biroului Român de Metrologie Legală, cu modificările ulterioare, directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală emite următorul ordin:

Articolul 1 — Se aprobă Norma de metrologie legală NML 055-05 "Aparate pentru măsurarea masei hectolitrice a cerealelor", cuprinsă în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. ----------

Notă

*) Anexa se publică ulterior în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.102 bis în afara abonamentului, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1.

Articolul 2

Norma de metrologie legală prevăzută la art. 1 înlocuiește Instrucțiunile nr. 3-04-76 "Instrucțiuni pentru verificarea balanțelor de cereale", cu excepția cazurilor la care se referă art. 3.

Articolul 3

(1) Se admite folosirea în continuare, în paralel cu norma de metrologie legală prevăzută la art. 1, a instrucțiunilor menționate la art. 2, pentru mijloacele de măsurare ce au aprobare de model acordată în baza acestui act normativ, după cum urmează:

- până la expirarea valabilității aprobării de model, dar nu mai mult de 5 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, pentru verificarea metrologică inițială; - o perioadă de 10 ani de la data intrării în vigoare a prezentului ordin, pentru verificări metrologice periodice și după reparații.

(2) Activitățile de evaluare a mijloacelor de măsurare în scopul acordării aprobărilor de model/completărilor la acestea, aflate în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentului ordin, vor fi finalizate în baza reglementărilor metrologice aplicabile, prevăzute în programele de evaluare.

Articolul 4

Unitățile din structura și în subordonarea Biroului Român de Metrologie Legală, precum și laboratoarele autorizate de acesta vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 5 — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și va intra în vigoare la data publicării lui. p. Directorul general al Biroului Român de Metrologie Legală, Valentin Pătășanu

București, 23 noiembrie 2005.

Nr. 306.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 noiembrie 2005