ORDIN nr. 4/2015
ORDIN nr. 4 din 9 iunie 2015 privind funcționarea sistemului de plăți TARGET2 - România
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere prevederile art. 22 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 404 și 405 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 48 din Legea nr. 312/2004, Banca Națională a României emite următorul ordin:
Articolul 1
Prezentul ordin stabilește regulile de funcționare a sistemului de plăți TARGET2 - România, care este componenta națională a sistemului transeuropean automat de transfer rapid cu decontare pe bază brută în timp real (TARGET2).
Articolul 2
(1) Regulile de funcționare a sistemului de plăți TARGET2 - România sunt prevăzute în anexele II, IIa și V, dispozițiile referitoare la acordarea creditului pe parcursul zilei (intraday credit) sunt prevăzute în anexa III, dispozițiile referitoare la operațiunile de autocolateralizare (auto-collateralisation operations) sunt prevăzute în anexa IIIa și procedurile de decontare pentru sistemele auxiliare sunt prevăzute în anexa IV.
(2) Regulile de funcționare sunt aplicabile participanților la sistemul de plăți TARGET2 - România, care au încheiat cu Banca Națională a României contractul de participare la sistem prevăzut în anexa I.
(3) Anexele I-V*) fac parte integrantă din prezentul ordin.
Notă
────────── *) Anexele nr. I-V se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 436 bis, care se poate achiziționa de la Centrul pentru relații cu publicul al Regiei Autonome "Monitorul Oficial", București, șos. Panduri nr. 1. ──────────
Articolul 3
(1) Prezentul ordin intră în vigoare la data de 22 iunie 2015.
(2) Dispozițiile art. 3 alin. (2) lit. (a) și (b), art. 16 alin. (2), art. 17 alin. (2), art. 24 alin. (5), art. 25 - art. 26 din anexa II, punctul 9 din apendicele VI, apendicele VII, definițiile sau părțile de definiții privind modalitatea lichiditate agregată (AL) din art. 1 al anexei II, referirile la modalitatea AL sau grup AL din art. 23, art. 24 alin. (4)-(7) din anexa II și din paragrafele 9-11 și 14 din apendicele VI din anexa II, art. 4 alin. (2) lit. (a) și (b) din anexa IIa, anexa III, anexa IIIa, precum și orice alte dispoziții privind lichiditatea agregată, creditul pe parcursul zilei (intraday credit) și operațiunile de autocolateralizare (auto-collateralisation operations) intră în vigoare la data adoptării de către România a monedei euro.
(3) Începând cu data adoptării de către România a monedei euro, Banca Națională a României va putea acorda participanților la TARGET2 - România credit pe parcursul zilei și facilitatea de autocolateralizare și va oferi metodele de agregare a lichidității prevăzute de regulile de funcționare a sistemului TARGET2 - România.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul Băncii Naționale a României nr. 17/2012 privind funcționarea sistemului de plăți TARGET2 - România, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 894 și 894 bis din 28 decembrie 2012, cu modificările și completările ulterioare.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Consiliului
de administrație al
Băncii Naționale a României,
Mugur Constantin Isărescu
București, 9 iunie 2015.
Nr. 4.
Anexa I-V
ANEXA 09/06/2015
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 iunie 2015
CIRCULARĂ nr. 23 din 15 iunie 2015
CIRCULARĂ nr. 23 din 15 iunie 2015 privind ratele dobânzilor plătite la rezervele minime obligatorii constituite în lei și în euro începând cu perioada de aplicare 24 mai-23 iunie 2015
LEGE nr. 147 din 16 iunie 2015
LEGE nr. 147 din 16 iunie 2015 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2013 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară
DECRET nr. 542 din 15 iunie 2015
DECRET nr. 542 din 15 iunie 2015 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 78/2013 pentru completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Suprave...
DECRET nr. 543 din 15 iunie 2015
DECRET nr. 543 din 15 iunie 2015 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2013 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorit...
HOTĂRÂRE nr. 438 din 10 iunie 2015
HOTĂRÂRE nr. 438 din 10 iunie 2015 privind numirea unui controlor financiar șef adjunct la Corpul controlorilor delegați din cadrul Ministerului Finanțelor Publice
HOTĂRÂRE nr. 435 din 10 iunie 2015
HOTĂRÂRE nr. 435 din 10 iunie 2015 privind actualizarea valorii de inventar a unui imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Afacerilor Interne
ORDIN nr. 723 din 4 iunie 2015
ORDIN nr. 723 din 4 iunie 2015 pentru modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului transporturilor și infrastructurii nr. 153/2011 privind modificarea și completarea Regulamentului pentru circulația trenurilor și manevra vehiculelor feroviare - nr. 005, apr...
DECIZIE nr. 293 din 28 aprilie 2015
DECIZIE nr. 293 din 28 aprilie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 110 din Legea nr. 46/2008 privind Codul silvic