CIRCULARĂ nr. 7/2025

CIRCULARĂ nr. 7 din 21 februarie 2025 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul

Intrare în vigoare 28 februarie 2025

Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezenta circulară.

Articolul 1

Începând cu data de 3 martie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul.

Articolul 2

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal aur

Valoare nominală 100 lei

Titlu 900‰

Formă rotundă

Diametru 21 mm

Greutate 6,452 g

Cant zimțat

Calitate proof

Aversul monedei prezintă un detaliu al ușii de la intrarea în biserica mănăstirii Antim, inscripția „ROMANIA“ în arc de cerc, stema României, anul de emisiune „2025“ și valoarea nominală „100 LEI“.

Reversul monedei redă portretul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul și inscripția „375 DE ANI DE LA NASTEREA SFANTULUI IERARH ANTIM IVIREANUL“.

Articolul 3

Monedele din aur sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central.

Articolul 4

Monedele din aur cu tema 375 de ani de la nașterea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 5

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu

București, 21 februarie 2025.

Nr. 7.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 februarie 2025

DECIZIE nr. 505 din 17 octombrie 2024

DECIZIA nr. 505 din 17 octombrie 2024 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 alin. (5) lit. b) și alin. (8) din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judicia...

HOTĂRÂRE nr. 171 din 27 februarie 2025

HOTĂRÂRE nr. 171 din 27 februarie 2025 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, unităților administrativ-teritoriale Sighișoara din județul Mureș și Timiș...

HOTĂRÂRE nr. 172 din 27 februarie 2025

HOTĂRÂRE nr. 172 din 27 februarie 2025 privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, pentru protecția populației afectate de fenomenele hidrometeorologice prod...