HOTĂRÂRE nr. 28/2002

HOTĂRÂRE nr. 28 din 29 martie 2002 privind retragerea autorizației de funcționare a Băncii de Investiții și Dezvoltare (B.I.D.) - S.A.

Intrare în vigoare 4 aprilie 2002

Având în vedere Hotărârea nr. 5 din data de 11 martie 2002 a Adunării generale extraordinare a acționarilor Băncii de Investiții și Dezvoltare (B.I.D.) - S.A. privind încetarea activității băncii prin dizolvare, conform Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, adoptată ca urmare a deteriorării continue a imaginii și credibilitatii acționarului majoritar al băncii, conducand la imposibilitatea Băncii de Investiții și Dezvoltare (B.I.D.) - S.A. de atragere a unei clientele viabile care să permită acesteia desfășurarea unei activități profitabile, în baza art. 16 liniuța a 3-a lit. c) din Legea bancară nr. 58/1998, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 34 din Legea nr. 101/1998 privind Statutul Băncii Naționale a României, cu modificările și completările ulterioare, Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României hotărăște:

Articolul 1

Se retrage Autorizația de funcționare seria C nr. 000004 din data de 31 ianuarie 2000 a Băncii de Investiții și Dezvoltare (B.I.D.) - S.A., cu sediul în municipiul București, bd. Dimitrie Cantemir nr. 2, bloc P3, tronson 2, sectorul 4.

Articolul 2 — Prezenta hotărâre va fi transmisă Băncii de Investiții și Dezvoltare (B.I.D.) - S.A. și va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. PREȘEDINTELE CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE AL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,

MUGUR ISARESCU, Guvernator

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 aprilie 2002