NORMĂ nr. 8/2004

NORME nr. 8 din 10 august 2004 pentru modificarea și completarea Normelor Băncii Naționale a României nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizațiilor cooperatiste de credit și capitalul agregat minim al rețelelor cooperatiste de credit

Intrare în vigoare 17 august 2004

Având în vedere prevederile art. 3 alin. 2, art. 94 alin. 1, art. 164, art. 166 alin. 2 și 3, art. 171 alin. 1 lit. a) și alin. 3 și ale art. 258 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul dispozițiilor art. 25 alin. (2) lit. a) și ale art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României și ale art. 285 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României emite prezentele norme.

Articolul UNIC

Normele Băncii Naționale a României nr. 13/2002 privind capitalul minim al organizațiilor cooperatiste de credit și capitalul agregat minim al rețelelor cooperatiste de credit, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 10 septembrie 2002, se modifică și se completează după cum urmează: 1. Alineatele (2) și (3) ale articolului 7 vor avea următorul cuprins: "(2) Nivelul minim al capitalului și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei case centrale se stabilește la echivalentul în lei a 5 milioane euro.

(3) Nivelul minim al capitalului agregat și, respectiv, cel al fondurilor proprii ale unei rețele cooperatiste de credit se stabilește la echivalentul în lei a 10 milioane euro."

2. Alineatul (2) al articolului 9 va avea următorul cuprins: "(2) Pentru atingerea nivelurilor minime stabilite la art. 7 alin. (2), casele centrale prevăzute la alin. (1) trebuie să dispună de un nivel minim al capitalului și, respectiv, al fondurilor proprii, după cum urmează:

a) 50 miliarde lei în perioada 31 mai 2004 - 29 iunie 2005;

b) echivalentul în lei a 3,5 milioane euro în perioada 30 iunie 2005 - 20 iunie 2006;

c) echivalentul în lei a 5 milioane euro, începând cu data de 30 iunie 2006."

3. După alineatul (1) al articolului 10 se introduce alineatul (2) cu următorul cuprins: "(2) Pentru atingerea nivelurilor minime stabilite la art. 7 alin. (3), casele centrale prevăzute la alin. (1) trebuie să asigure existența unui nivel minim al capitalului agregat și, respectiv, al fondurilor proprii ale rețelei cooperatiste din care fac parte, după cum urmează:

a) 250 miliarde lei în perioada 31 mai 2004 - 29 iunie 2005;

b) echivalentul în lei a 7 milioane euro în perioada 30 iunie 2005 - 29 iunie 2006;

c) echivalentul în lei a 10 milioane euro, începând cu data de 30 iunie 2006."

4. Articolul 11 va avea următorul cuprins: "Art. 11. - (1) Casa centrală care va solicita autorizarea în condițiile art. II din Legea nr. 122/2004 pentru modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit trebuie să dispună, la data depunerii cererii de autorizare, de un nivel minim al capitalului și, respectiv, al fondurilor proprii care să reprezinte echivalentul în lei a 2,5 milioane euro, nivel care trebuie menținut pe tot parcursul procesului de autorizare.

(2) Casa centrală autorizată în condițiile art. II din Legea nr. 122/2004 trebuie să dispună de un nivel minim al capitalului și, respectiv, al fondurilor proprii, după cum urmează:

a) echivalentul în lei a 2,5 milioane euro în perioada de la data autorizării până la data de 30 decembrie 2005;

b) echivalentul în lei a 3,5 milioane de euro în perioada 31 decembrie 2005 - 29 iunie 2006;

c) echivalentul în lei a 5 milioane euro, începând cu data de 30 iunie 2006."

5. Articolul 12 va avea următorul cuprins: "Art. 12. - (1) Casa centrală care va solicita autorizarea în condițiile art. II din Legea nr. 122/2004 trebuie să asigure existența, la data depunerii cererii de autorizare, a unui nivel minim al capitalului agregat, respectiv al fondurilor proprii ale rețelei cooperatiste din care face parte, care să reprezinte echivalentul în lei a 5 milioane de euro, nivel care trebuie menținut pe tot parcursul procesului de autorizare.

(2) Casa centrală autorizată în condițiile art. II din Legea nr. 122/2004 trebuie să asigure existența unui nivel minim al capitalului agregat și, respectiv, al fondurilor proprii ale rețelei cooperatiste din care face parte, după cum urmează:

a) echivalentul în lei a 5 milioane euro în perioada de la data autorizării până la data de 30 decembrie 2005;

b) echivalentul în lei a 7 milioane de euro în perioada 31 decembrie 2005 - 29 iunie 2006;

c) echivalentul în lei a 10 milioane euro, începând cu data de 30 iunie 2006."

6. Articolul 13 va avea următorul cuprins: "Art. 13. - La evaluarea respectării nivelurilor minime ale capitalului și, respectiv, ale fondurilor proprii prevăzute în prezentele norme, calculul echivalentului în lei al sumelor stabilite în euro se va realiza utilizându-se cursurile de schimb ale pieței valutare, comunicate de Banca Națională a României în ziua anterioară datei la care se face evaluarea." Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,

MUGUR ISĂRESCU

București, 10 august 2004.

Nr. 8.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 17 august 2004

NORMĂ din 17 august 2004

NORME METODOLOGICE din 5 august 2004 pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord și Ținutul Herț...

HOTĂRÂRE nr. 1239 din 5 august 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.239 din 5 august 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensații cetățenilor români pentru bunurile proprietate a acestora, sechestrate, reținute sau rămase în Bas...