HOTĂRÂRE nr. 221/2004

HOTĂRÂRE nr. 221 din 25 mai 2004 privind retragerea autorizației de funcționare a Cooperativei de credit VIITORUL DITRĂU

Intrare în vigoare 27 iulie 2004

Având în vedere cererea formulată de CREDITCOOP Casa Centrală de retragere a autorizației de funcționare a Cooperativei de credit VIITORUL DITRAU, în baza art. 7 alin. 3 din Normele Băncii Naționale a României nr. 6/2003 privind fuziunea și divizarea cooperativelor de credit, În temeiul prevederilor art. 89 lit. a) liniuța a patra din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, Banca Națională a României hotărăște:

Articolul 1 — Se retrage Autorizația de funcționare seria B

Nr. 0285 din data de 23.09.2002 a Cooperativei de credit VIITORUL DITRAU, cu sediul în Ditrau, Str. Dealul Frumos,

Nr. 2, județul Harghita, număr de ordine în Registrul comerțului J19/268/2000, urmare aprobării Băncii Naționale a României privind cererea de fuziune a cooperativelor de credit Ciuc Miercurea Ciuc, Viitorul Ditrau, Mureș Remetea, Csoma Ciumani, pentru următoarele motive: Cu scrisoarea nr. 4896 din 24.12.2003, CREDITCOOP Casa Centrală, în numele Cooperativei de credit VIITORUL DITRAU a formulat cererea de retragere a autorizației de funcționare a acestei cooperative. În ședința din 19.02.2004 Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a aprobat cererea de fuziune prin absorbție a cooperativelor de credit Ciuc Miercurea Ciuc, Viitorul Ditrau, Mureș Remetea, Csoma Ciumani. Urmare fuziunii, Cooperativa de credit VIITORUL DITRAU este absorbită, întregul său patrimoniu transmițându-se către Cooperativa de credit Ciuc Miercurea Ciuc. Prin urmare, aceasta urmează a-și înceta activitatea.

Articolul 2 — Prezenta hotărâre va fi transmisă CREDITCOOP Casa Centrală și va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, Partea I. GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,

MUGUR ISĂRESCU

București, 25 mai 2004.

Nr. 221 _______________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 iulie 2004