HOTĂRÂRE nr. 125/2004

HOTĂRÂRE nr. 125 din 25 mai 2004 privind retragerea autorizației de funcționare a Cooperativei de credit PIETROASA PIETROASELE

Intrare în vigoare 29 iunie 2004

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

HOTĂRÂRE nr. 336 din 18 martie 2004 privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 922/2003 pentru transmiterea imobilului fost "Monument al Eroilor Comuniști" din domeniul public al statului și din administrarea...

Având în vedere cererea formulată de CREDITCOOP Casa Centrală de retragere a autorizației de funcționare a Cooperativei de credit PIETROASA PIETROASELE, în baza art. 7 alin. 3 din Normele Băncii Naționale a României nr. 6/2003 privind fuziunea și divizarea cooperativelor de credit, În temeiul prevederilor art. 89 lit. a) liniuța a patra din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 97/2000 privind organizațiile cooperatiste de credit, aprobată și modificată prin Legea nr. 200/2002, Banca Națională a României hotărăște:

Articolul 1 — Se retrage Autorizația de funcționare seria B

Nr. 0149 din data de 23.09.2002 a Cooperativei de credit PIETROASA PIETROASELE, cu sediul în Pietroasele, Sat Saringa, județul Buzău, număr de ordine în Registrul comerțului J10/1083/1991, urmare aprobării Băncii Naționale a României privind cererea de fuziune a cooperativelor de credit Istrița Buzău, Valea Buzăului Patarlagele, Pietroasa Pietroasele, Valea Calmatuiului Smeeni, Speranța Pogoanele, pentru următoarele motive: Cu scrisoarea nr. 4896 din 24.12.2003, CREDITCOOP Casa Centrală, în numele Cooperativei de credit PIETROASA PIETROASELE a formulat cererea de retragere a autorizației de funcționare a acestei cooperative. În ședința din 19.02.2004 Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a aprobat cererea de fuziune prin absorție a cooperativelor de credit Istrița Buzău, Valea Buzăului Patarlagele, Pietroasa Pietroasele, Valea Calmatuiului Smeeni, Speranța Pogoanele. Urmare fuziunii, Cooperativa de credit PIETROASA PIETROASELE este absorbită, întregul său patrimoniu transmițându-se către Cooperativa de credit Istrița Buzău. Prin urmare, aceasta urmează a-și înceta activitatea.

Articolul 2 — Prezenta hotărâre va fi transmisă CREDITCOOP Casa Centrală și va intra în vigoare la data publicării ei în Monitorul Oficial al României, partea I. GUVERNATORUL BĂNCII NAȚIONALE A ROMÂNIEI,

MUGUR ISĂRESCU

București, 25 mai 2004.

Nr. 125.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 iunie 2004