CIRCULARĂ nr. 33/2007

CIRCULARĂ nr. 33 din 17 decembrie 2007 privind realizarea și punerea în circulație, în scop numismatic, a unei monede dedicate rhytonului de la Poroina

Intrare în vigoare 28 decembrie 2007

Articolul 1

În conformitate cu prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României, Banca Națională a României va pune în circulație, în scop numismatic, începând cu data de 28 decembrie 2007, o monedă din aur dedicată rhytonului de la Poroina - piesă de orfevrărie din perioada getodacică, reprezentând o cupă de băut în formă de corn.

Articolul 2

Caracteristicile monedei din aur sunt următoarele: ● valoare nominală: 10 lei; ● formă: rotundă; ● diametru: 13,92 mm; ● metal: aur; ● titlu: 999/1000; ● greutate: 1,224 grame; ● calitate: proof; ● margine: zimțată. Aversul prezintă imaginea laterală a rhytonului de la Poroina, stema României, valoarea nominală "10 LEI", anul de emisiune "2007", iar în arc de cerc, inscripția "ROMÂNIA". Reversul prezintă imaginea din față a rhytonului de la Poroina, încadrată de două personaje de pe gâtul rhytonului; inscripția circulară "RHYTONUL DE LA POROINA".

Articolul 3

Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de o broșură de prezentare a tematicii emisiunii, redactată în limba română, engleză și franceză. Broșura include certificatul de autenticitate a emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului Băncii Naționale a României și casierului central. Monedele vor fi prezentate în cutii adecvate, pe al căror capac este inscripționată sigla BNR.

Articolul 4

Monedele din aur, dedicate rhytonului de la Poroina, au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 5 — Punerea în circulație în scop numismatic a monedelor din aur din emisiunea dedicată rhytonului de la Poroina se realizează prin sucursalele București, Cluj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României. Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României, Mugur Constantin Isărescu

București, 17 decembrie 2007.

Nr. 33.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 28 decembrie 2007