CIRCULARĂ nr. 44/2025

CIRCULARĂ nr. 44 din 22 decembrie 2025 privind lansarea în circuitul numismatic a unei monede din aur cu tema Istoria aurului - Plăcuțele votive de la Germisara

Intrare în vigoare 23 decembrie 2025

Având în vedere prevederile Legii nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

în temeiul art. 48 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României,

Banca Națională a României emite prezenta circulară.

Articolul 1

Începând cu data de 29 decembrie 2025, Banca Națională a României lansează în circuitul numismatic o monedă din aur cu tema Istoria aurului - Plăcuțele votive de la Germisara.

Articolul 2

Caracteristicile monedei sunt următoarele:

Metal aur

Valoare nominală 10 lei

Titlu 999‰

Formă rotundă

Diametru 13,92 mm

Greutate 1,224 g

Cant zimțat

Calitate proof

Aversul monedei prezintă detalii ale plăcuțelor votive descoperite la Geoagiu-Băi (Germisara), valoarea nominală „10 LEI“, inscripția „ROMANIA“, stema României și anul de emisiune „2025“.

Reversul monedei redă un detaliu reprezentând-o pe zeița Diana la vânătoare, inscripțiile „PLACUTELE VOTIVE DE LA GERMISARA“ și „ISTORIA AURULUI“ în arc de cerc.

Articolul 3

Monedele din aur sunt ambalate în capsule de metacrilat transparent și sunt însoțite de broșuri de prezentare și certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză și franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Articolul 4

Monedele din aur cu tema Istoria aurului - Plăcuțele votive de la Germisara au putere circulatorie pe teritoriul României.

Articolul 5

Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede se realizează prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale Băncii Naționale a României.

Președintele Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României,

Mugur Constantin Isărescu

București, 22 decembrie 2025.

Nr. 44.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 1114 din 18 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 1.114 din 18 decembrie 2025 pentru suplimentarea sumei prevăzute ca justă despăgubire, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.031/2018 privind aprobarea amplasamentului și declanșarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate...