ORDIN nr. 45/2005

ORDIN nr. 45 din 6 aprilie 2005 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor și examenelor de laborator, precum și a unor activități sanitare veterinare

În temeiul prevederilor art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în baza Hotărârii Guvernului nr. 308/2004 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

văzând Referatul de aprobare nr. 31.396 din 28 martie 2005, întocmit de Direcția generală sanitară veterinară,

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă tarifele pentru efectuarea analizelor și examenelor de laborator, precum și a unor activități sanitare veterinare, prevăzute în anexele nr. 1-5 care fac parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

(1) În cazul suspiciunii bolilor transmisibile ale animalelor și a celor transmisibile de la animale la om, cum sunt: febra aftoasă, stomatita veziculoasă, boala veziculoasă a porcului, pesta bovină, pesta micilor rumegătoare, pleuropneumonia contagioasă bovină, dermatoza nodulară virotică, febra Văii de Rift, bluetongue, variola ovină și caprină, pesta africană a calului, pesta porcină africană, pesta porcină clasică, pesta aviară, boala de Newcastle, rabia, antraxul, listerioza, toxoplasmoza, examenele de laborator sunt gratuite pentru persoanele fizice care se prezintă direct la institutele veterinare și laboratoarele de stat din cadrul direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și, respectiv, a municipiului București.

(2) În funcție de situația epidemiologică din țară, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor poate modifica lista bolilor pentru care nu se percep tarife la analizele și examenele de laborator, în cazul suspiciunii acestora.

Articolul 3

Începând cu data intrării în vigoare a prezentului ordin, decelarea trichinei în carnea provenită de la speciile prevăzute la secțiunea a VIII-a lit. A pct. 1 din anexa la Ordinul președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 149/2004 este acțiune sanitară veterinară publică de interes național, care se efectuează în condițiile stabilite de legislația națională sanitară veterinară în vigoare.

Articolul 4

Examenul pentru decelarea trichinei se efectuează în cadrul institutelor naționale de referință, în laboratoarele sanitare veterinare din cadrul direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, în circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în circumscripțiile veterinare de asistență concesionată, în spațiile special amenajate și dotate pentru decelarea trichinei, din unitățile de tăiere a porcinelor și/sau a cabalinelor ori din unitățile de depozitare și prelucrare a vânatului sălbatic.

Articolul 5

Tarifele care se percep pentru efectuarea examenului pentru decelarea trichinei sunt cele prevăzute în anexa nr. 1 pct. 262, 263 și 264 și în anexa nr. 2 pct. 157, 158 și 158 bis la prezentul ordin.

Articolul 6

Examenul pentru decelarea trichinei se efectuează gratuit pentru probele provenite de la animalele din gospodăriile populației din raza de activitate a circumscripției sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor și a circumscripției de asistență concesionată, tăiate pentru consum familial.

Articolul 7

Contravaloarea examenelor pentru decelarea trichinei, efectuate la circumscripțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, probele provenind de la animalele din gospodăriile populației, tăiate pentru consum familial, se suportă de la bugetul de stat, conform prevederilor sanitare veterinare în vigoare.

Articolul 8

Examenele pentru decelarea trichinei la porcii din gospodăria proprie sacrificați pentru consum familial, efectuate, la cerere, în alte circumscripții sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor decât în cea în care își are domiciliul proprietarul animalelor se suportă de către acesta.

Articolul 9

Tarifele prevăzute în prezentul ordin se actualizează periodic de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.

Articolul 10

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, institutele centrale de specialitate și direcțiile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor județene și a municipiului București vor controla modul de îndeplinire a prevederilor prezentului ordin.

Articolul 11

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă prevederile Ordinului președintelui Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor nr. 94/2004 privind aprobarea tarifelor pentru efectuarea analizelor și examenelor de laborator, precum și a unor activități sanitare veterinare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004.

Articolul 12

Tarifele pentru efectuarea inspecțiilor și controalelor veterinare la frontieră prevăzute pentru export în Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 259/2002 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare referitoare la finanțarea inspecțiilor și controalelor veterinare la frontieră, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 26 august 2002, modificat prin Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 1.009/2003, se modifică prin tarifele prevăzute în anexa nr. 4 lit. A la prezentul ordin.

Articolul 13

Prezentul ordin va intra în vigoare în termen de 5 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale Sanitare

Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,

Răzvan Țîru

București, 6 aprilie 2005.

Nr. 45.

Anexa nr. 1

A. TARIFE PENTRU EFECTUAREA ANALIZELOR ȘI EXAMENELOR DE LABORATOR IN

DOMENIUL SĂNĂTĂȚII ANIMALELOR

Nr.

crt.

DENUMIREA ANALIZEI, EXAMENULUI,

OPERAȚIUNII

TARIF (lei/analiză/

examen/

operațiune) 0 1 2

1. Examen anatomopatologic la: - animale mici, pești 188100

2. - animale mijlocii 339500

3. - animale mari 422500

4. - set de organe - animale mijlocii 220900

5. - set de organe - animale mari 323800

6. Biopsie 496600

7. Examen clinic și anatomopatologic pt. albine și viermi de mătase 74800

8. Examen bacterioscopic 96300

9. Examen bacterioscopic special 302800

10. Examen bacteriologic pe cadavru 833300

11. - examen patogenitate culturi microbiene 96800

12. - antibiogramă 147600

13. - examen biochimic culturi microbiene 172900

14. Examen bacteriologic pe probă unică 388900

15. - examen patogenitate culturi microbiene 96800

16. - antibiogramă 147600

17. - examen biochimic culturi microbiene 228400

18. Examen bacteriologic albine și viermi de mătase 454000

19. - examen biochimic culturi microbiene 261100

20. - antibiogramă 147600

21. Examen bacteriologic pește 505700

22. - examen biochimic culturi microbiene 261100

23. - antibiogramă 147600

24. Identificare: - Yersinia ruckeri prin latex aglutinare 201300

25. - Aeromonas salmonicida prin latex aglutinare 156300

26. - Vibrio salmonicida prin latex aglutinare 156300

27. - E.coli/100 g moluște bivalve 974100

28. - și caracterizare Salmonella/25 g moluște bivalve 1715800

29. - Salmonella prin testul latex aglutinare 159800

30. - Samonella prin Api 20E 202200

31. - agenți patogeni moluște bivalve 850700

32. Examen toxicologic al culturilor microbiene 227000

33. Monitorizarea sensibilității la substanțe antiinfecțioase a tulpinilor bacteriene 400000

34. Examen citopatologic: - metoda Sellers 330000

35. - metoda Armstrong 260200

36. - metoda Pappenheim 427000

37. - metoda - Ziehl-Nielsen modificată 443300

38. - metoda Papanicolau 451600

39. - metoda hematoxilină-eozină (H-E) 399200

40. - metoda albastru-toluidină 409900

41. - metoda negru Sudan B 428700

42. - metoda violet de gențiană 352400

43. Examen histopatologic prin: - metoda H-E 379000

44. - metoda Masson modificată 479400

45. - metoda Ziehl-Nielsen modificată 626200

46. - metoda Mann 597100

47. - metoda Lentz 570400

48. - metoda Levaditti 762000

49. - metoda Pappenheim 534800

50. - metoda Romanowsky-Giemsa modificată 503500

51. - metoda Gomori 635700

52. - metoda Van Gieson 643200

53. - metoda Brachet 619000

54. - metoda Albastru Alcian 412100

55. - metoda Albastru Alcian-PAS 818600

56. - metoda Perls 579700

57. - metoda negru de Sudan B 730700

58. - metoda Okamoto 582200

59. - metoda Von Kossa 775600

60. - metoda Pasini 515900

61. - metoda Bensley 535300

62. - metoda Cowdry 591400

63. - metoda De Robert-Hausser 437400

64. - metoda Langhans 496500

65. - metoda Lillie-Pasternack 487300

66. - metoda Paschinger 540100

67. - metoda Roșu de Congo 522500

68. - metoda Schmorl 507900

69. - metoda Schultze-Schmidt 485700

70. - metoda Gramm-Weigert 535300

71. - metoda Nicolau-Kopciowska 491600

72. - metoda Tanzer 482100

73. - metoda Twort-Ollett 431000

74. - metoda violet de gențiană 477400

75. - metoda Ziehler 494800

76. - metoda albastru de toluidină 1710300

77. - metoda prin IF 611200

78. Test rapid ELISA pentru diagnosticul EST 2072600

79. Test rapid Western blot pentru diagnosticul EST 2072600

80. Test rapid prin chemiluminiscență pentru diagnosticul EST 2006000

81. Metoda imunohistochimică pentru diagnosticul de confirmare a EST 2006000

82. Metoda Western Blot pentru diagnosticul de confirmare EST 2106000

83. Examen histopatologic la albine și viermi de mătase 466500

84. Determinarea numărului de: - eritrocite (metoda clasică) 90900

85. - leucocite (metoda clasică) 58100

86. - trombocite (metoda clasică) 58100

87. Determinarea: - hemoglobinei (metoda colorimetrică) 30400

88. - hematocritului (microhematocritul) 17900

89. Calculi indici eritrocitari derivați (VEM, HEM, CHEM) 40300

90. Hemoleucogramă - Coulter-Counter AcT5Diff CP 158600

91. Formulă leucocitară 127600

92. Examen citomorfologic pe frotiu de sânge periferic 127600

93. Colorare frotiu - metoda panoptică May Grumwald-Giemsa 40800

94. Medulograma, adenograma 241400

95. Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor - VSH (metoda Westergreen) 46700

96. Leucocitoconcentratul 241400

97. Determinarea timpului de coagulare - timp de sângerare 43200

98. Determinarea timpului de: - tromboplastină tisulară - timp Quick 114900

99. - recalcificare - timp Howell 62100

100. Determinarea: - retracției cheagului 22400

101. - fibrinogenului prin coagulare cu trombină (metoda cantitativă) 52800

102. - numărului de reticulocite 119200

103. - sideroblastilor și siderocitelor 121200

104. Evidențierea corpusculilor Heinz 121200

105. Determinarea rezistenței globulare 82000

106. Fosfataza alcalină leucocitară - FAL 119200

107. Glicogenul leucocitar 114200

108. Reacția peroxidazelor 121200

109. Proteina C reactivă - PCR 102000

110. Dozarea: - proteinei serice 38600

111. - albuminei serice 17900

112. - glicemiei serice 63200

113. - colesterolului seric 42900

114. - beta-carotenului seric 26000

115. - ureei serice 45700

116. - GOT seric 45700

117. - GPT seric 44500

118. - vitaminei E 44500

119. - vitaminei C 44500

120. - acidului lactic 45700

121. - acidului piruvic 45700

122. - GGT 45700

123. - colinesterazei 44500

124. - CPK 45700

125. - amilazei serice 45700

126. - lipidelor serice 46300

127. - Se seric 59400

128. Sumar urină 68800

129. Identificare corpi cetonici 50300

130. Dozarea: - corpilor cetonici 140900

131. - fosfatazei alcaline 49700

132. - bilirubinei totale 49700

133. - sodiului și potasiului 80100

134. - microelementelor serice 72600

135. - calciului seric 43400

136. - fosforului seric 46400

137. - creatininei serice 46400

138. - acidului uric 46400

139. - magneziului seric 46400

140. - clorului seric 43400

141. - vitaminei A 80100

142. - fibrinogenului 46400

143. - rezervei alcaline 43400

144. - trigliceridelor serice 47000

145. Electroforeza proteinelor 141800

146. ELISA - determinarea cantitativă a estradioului 358600

147. Examenul mobilității spermatozoizilor 80600

148. Determinarea concentrației spermatozoizilor 101400

149. Examenul morfologic al spermatozoizilor 98300

150. ELISA - determinarea cantitativă a progesteronului 358600

151. Determinarea infecției tuberculoase și paratuberculoase prin: - teste de tuberculinare 86500

152. - teste de imunostimulare limfocitară (TISL) 309700

153. Depistarea infecției tuberculoase prin test EIAs - gIFN 701800

154. Imunodifuzia în gel de agar (AGID) pentru: - paratuberculoză 70200

155. - Maedi-Visna - CAE 72200

156. Test ELISA indirect pentru detecția de anticorpi serici 133900

157. Test ELISA blocking pentru detecție de anticorpi serici 133900

158. Testul de inhibare a hemaglutinării pentru detecția anticorpilor 63100

159. Testul de imunofluorescență indirectă (IF) cu antigen IgG de: bou, cal, oaie, capră 83900

160. Test de imunofluorescență directă pentru detecția de antigen viral pe frotiuri din secreții, etc. 43200

161. Testul de seroneutralizare pe culturi celulare 626900

162. Testul IHA pentru detecția anticorpilor în influența ecvină 65700

163. Microtestul IHA pentru: - boala de Newcastle 46000

164. - sindromul căderii ouatului 47300

165. Testul de imunodifuzie (ID) în gel de agar pentru BIA 15200

166. Imunodifuzia în gel de agar pentru influența aviară - (cu reagenți din import) 112600

167. Indexul patogenității: - intracerebrale (IPIC) 89500

168. - intravenoase (IPIV) 330700

169. Examinarea: - limfocitelor (prin separare) 621300

170. - monocitelor (prin separare) 621300

171. Testul de rozetare 621300

172. Identificarea: - limfocitelor B 948800

173. - limfocitelor T 779800

174. Test PCR - Light Cycler (PCR în timp real) pentru: - PPC 1920300

175. - PRRS 1920300

176. - Aujeszky 1920300

177. Test PCR (clasic) pentru: - PPC 1536700

178. - Bluetongue 1536700

179. - Maedi Visna, CAEV 1536700

180. - Avian Mycoplasmas 1366400

181. - Actinobacillus pleuropneumoniae 1366400

182. - Mycobacterium paratuberculosis 1366400

183. - BVD 1536700

184. Imunofluorescența: - directă (pe frotiuri directe) 41400

185. - indirectă (pe frotiuri directe) 39200

186. - indirectă cu semnal amplificat 43800

187. Serologie virală prin imunofluorescență indirectă: - pe suport Ag IDSA 129500

188. - pe suport Ag import 195600

189. Serologie virală prin imunofluorescență indirectă cu semnal amplificat: - pe suport Ag IDSA 143200

190. - pe suport Ag import 231000

191. Serologie virală prin test imunocitoenzimatic: - pe suport Ag IDSA 119200

192. - pe suport Ag import 196500

193. Serologie virală prin test imunocitoenzimatic cu semnal amplificat: - pe suport Ag IDSA 143200

194. - pe suport Ag import 243300

195. Serologie virală prin test imunocitoenzimatic - ELISA indirect cu: - reagenți parțial preparați de IDSA 178400

196. - reagenți indigeni sau de import 193100

197. Test imunocromatografic pentru trichineloză 100200

198. Test imunocitoenzimatic cu semnal amplificat 239400

199. Test de imunoperoxidază pentru identificarea antigenului sau izolatelor de pestivirusuri 158500

200. Imunodiagnostic prin: - ELISA 145800

201. - blocking ELISA 169100

202. - blocking ELISA cu semnal amplificat 185000

203. - ELISA în faza lichidă 219200

204. Reacția de inhibare a hemaglutinării (IHA) 304900

205. Testul de imunodifuzie (ID), inclusiv albine 127400

206. Izolare de virus pe culturi celulare 473700

207. Izolare de virus pe ouă embrionate 564700

208. Diagnostic virusologie pentru rabie 698100

209. Izolare de virus pe culturi celulare la pești 623200

210. Elisa din omogenat de organe pentru: - SHV 715800

211. - NPI 715800

212. - VPC 715800

213. Identificare virusuri de la pești prin imunofluorescență 1213100

214. RSAR pentru: - tifopuluroză 30700

215. - micoplasmoză 32000

216. - bruceloză (Roz Bengal) 32000

217. - B melitensis 32000

218. - F tularensis 36500

219. - bruceloza canină (Brucerocan) 70800

220. Examen prin RMA în leptospiroză 130200

221. Idem - seroaglutinare - lentă (RSAL) 71600

222. RSAL pentru: - tifopuluroză 70300

223. - în micoplasmoză 71600

224. - în bruceloză 69600

225. Testul de contraimunoelectroforeză 111500

226. Testul inelar pentru lapte (TIL) 56500

227. Reacția de fixare a complementului, tehnica Wasserman (RFC) 146600

228. RFC pentru: - febra Q 149900

229. - chlamidioză 187300

230. - bruceloză 145800

231. - paratuberculoză 152300

232. - morvă 148000

233. - durină 165300

234. Reacția de fixare a complementului (microtehnică) pentru Pleuropneumonia contagioasă bovină 151100

235. Reacția de fixare a complementului (microtehnică) pentru: - morva 148800

236. - durină 159800

237. - bruceloză - aglutinare în tub (SAT) 116400

238. Test imunoenzimatic (ELISA) pentru M.R.A. 172200

239. ELISA pentru: - trichineloză 214100

240. - toxoplasmoză 236800

241. - paratuberculoză 132800

242. Diagnostic poliedrie la viermi de mătase prin metoda: - Pohil 62300

243. - Svetov 91200

244. Examen parazitologic: 87400 - Sânge prin metoda: - picături strivite între lamă și lamelă

245. - metoda M.G.G. 201000

246. - Materii fecale prin metoda: - preparatului cu soluție de Lugol 68300

247. - metoda Ziehl Nielsen modificată 217200

248. - Ficat prin metoda - preparatului direct între lamă și lamelă 71800

249. - Pulmon, secreții nazale prin metoda: - May Grumwald Giemsa 199700

250. - Toluidina blau 214700

251. - Sol - metoda prin centrifugare 64900

252. Examen parazitologic al: - bilei 51500

253. - urinei 51500

254. - pielei și fanerelor 51500

255. - apei 48700

256. - furajelor sau așternutului 91800

257. Examen parazitologic: - pe amprentă de organ țesut (frotiu) MGG 171700

258. - din matrix organe 91800

259. - pentru trichomonoza bovină: - direct 84700

260. - cultural 74100

261. - coproparazitologic (ovoscopic și larvoscopic) 141100

262. Examen trichineloscopic direct 70000

263. Examen trichineloscopic prin digestie artificială pe probă unică 135400

264. Examen trichineloscopic prin digestie artificială pe probe colective 451000

265. Identificarea genului și speciei paraziților 219000

266. Determinarea încărcăturii parazitare pe gram de probă 219000

267. Cultivare larve 410400

268. Examen parazitologic complex, la pește 233500

269. Examen parazitologic pentru: - Acarapis woody 101400

270. - Nosema spp 79200

271. - Varroa J sau Braula C 77400

272. Examen serologic pentru LEB (screening) 146900

273. Examen pe faguri cu puiet de albine 151900

274. Determinarea pH-ului: - cu hârtie indicatoare 24800

275. - prin metoda potențiometrică 141000

276. Determinarea clorurii de sodiu 168700

277. Determinarea clorurii de sodiu prin metoda Mohr 118000

278. Determinarea metalelor grele: - prin spectrofotometrie de absorbție atomică 533000

279. - prin metoda colorimetrică 225000

280. Citire probe prelucrate la spectrofotometru de absorbție 74100

281. Determinarea azotaților sau a azotiților 212300

282. Dozarea azotaților prin metoda: - cu coloana de cadmiu 161000

283. - amoniacului 193600

284. Identificarea coccidiostaticelor 83100

285. Dozarea: - monenzinului 391000

286. - salinomicinului 428000

287. - furazolidonei 230900

288. - amprolului 121000

289. Identificarea: - fosfurilor metalice 97400

290. - acid cianhidric 146000

291. - cianurilor din apă 166900

292. - ANTU (alfa-naftiltioureei) 213900

293. Dozarea fosfaților 163800

294. Identificarea: - fosforului prin metoda cu molibdat de amoniu 60700

295. - alcoolului etilic 59900

296. - alcaloizilor 148100

297. Determinarea: - arsenului 582100

298. - ureei 258000

299. Reacția Kreiss 186000

300. Dozarea: - alcoolului metilic 335600

301. - methemoglobinei 129300

302. - hidrogenului sulfurat 187100

303. - substanțelor oxidabile 229400

304. - fluorului 361700

305. - oxigenului dizolvat 165700

306. - fenolilor 240200

307. Dozarea: - sodiului și potasiului din alte probe (decât sânge) 217500

308. - indicelui ureazic 301600

309. - radioactivității 381300

310. Identificarea: - pesticidelor organoclorurate prin CSS 466800

311. - pesticidelor organofosforice prin CSS 473800

312. - erbicide triazine prin CSS 348800

313. - erbicide de tip 2,4 D prin CSS 341900

314. - pesticidelor organomercurice prin CSS 344000

315. - furadanului prin CSS 334900

316. - warfarinei prin CSS 336600

317. Determinarea fenolilor din apă cu ajutorul kit-ului 178000

318. Determinarea detergenților din apă cu ajutorul kit-ului 234000

319. Determinarea cianurilor din apă cu ajutorul kit-ului 104500

320. Determinarea hidrogenului sulfurat și a sulfurilor din apă cu ajutorul kitului 84000

321. Analiza apei cu ajutorul metodelor spectrofotometrice rapide/parametru 108500

322. Determinarea cantitativă a microorganismelor din aer (metoda Koch) 225300

323. Testul de sanitație: - bacililor coliformi modificat (TBCM)/obiectiv 96700

324. - stafilococic (TS)/analiză 169900

325. - TAAR/obiectiv 234200

326. - TSBC/fermă 11826100

327. Determinarea substanțelor în suspensie din apă 43700

328. Recoltarea și prelucrarea probelor de sol pentru executarea examenelor bacteriologice 190700

329. Examenul bacteriologic calitativ al solului 1729400

330. Determinarea: - oxigenului dizolvat în apă 46400

331. - cantitativă a streptococilor termotoleranți din apă 174900

332. - turbidității apei 147100

333. - poluanților organici din apa reziduală prin proba de putrefacție 555400

334. - carbonului organic din sol 495900

335. - pH-ului solului 86500

336. - mărimii granulelor din sol 85400

337. - permeabilității solului 105900

338. - capilarității solului 94200

339. - umidității solului 82400

340. - pulberilor din aerul atmosferic 86600

341. - dioxidului de carbon din aerul adăposturilor 144600

342. - dioxidului de carbon din aerul atmosferic 62900

343. - cantități de hidrogen sulfurat din aer 86300

344. - conidiospersogramei 75900

345. - cantitativă a pulberilor din aerul adăposturilor 167300

346. - cantitativă a pulberilor sedimentabile din aer 120100

347. - turbidității apei potabile (Metoda cu etalon suspensie de fomazină) 510400

348. - culorii apei prin compararea cu o scară colorimetrică etalon convențională 114900

349. - numărului de fungi din aer 697300

350. Recoltarea probelor din apă 268300

351. Determinarea: - ureei din apa reziduală 121300

352. - clorurilor din sol 109700

353. - florei din sol 1065300

354. - amoniacului din sol 252600

355. - potențialului redox al solului 159000

356. Determinarea: - calciului din sol 169500

357. - turbidității apei potabile 15900

358. - bacteriilor din genul Salmonella din apă 516400

359. Analiza biologică a apei potabile 348100

360. Determinarea agenților de suprafață anionici din apă prin metoda spectrometrică cu albastru de metilen 57900

361. Determinarea substanțelor extractibile cu solvenți din apă 272200

362. Determinarea conținutului de dioxid de carbon liber din apa potabilă 530900

363. Determinarea dioxidului de carbon total din apa potabilă 538900

364. Determinarea dioxidului de carbon agresiv din apa potabilă 928900

365. Determinarea: - acidității apei potabile 131900

366. - alcalinității apei potabile 131900

367. Examen bacteriologic cantitativ al solului 169500

368. Determinarea: - numărului total de bacterii din apa potabilă 287200

369. - numărului de streptococi din apă 260200

370. - nr. de bacterii coliforme termotolerante din apă 260200

371. - nr. de bacterii coliforme din apă prin metoda tuburilor multiple 260200

372. Test de sanitație prin evidențierea ATP-ului/obiectiv 1031000

373. Controlul bacteriologic al decontaminărilor prin testul de evidențiere a germenilor aerobi mezofili din adăposturile de animale/obiectiv 504100

374. Controlul micologic al decontaminărilor prin testul de evidențiere a fungilor din adăposturile de animale/obiectiv 643100

375. Controlul bacteriologic al decontaminărilor prin testul de evidențiere a bacililor coliformi din adăposturile de animale/obiectiv 815100

376. Evidențierea prezenței enterobacteriaceelor prin testul microbiologic de teren (TMT) 426600

377. Determinarea consumului biochimic de oxigen din ape de suprafață și ape uzate 1377400

378. Prelevarea probelor de ape uzate în vederea efectuării analizelor de laborator 711800

379. Determinarea conținutului de materii în suspensie plutitoare din apele de suprafață și din apele uzate: - metoda volumetrică 241300

380. - metoda gravimetrică 250700

381. Determinarea conținutului de materii totale în suspensie din apele de suprafață și din apele uzate: - metoda prin filtrare 209300

382. Determinarea conținutului de materii în suspensie, sedimentabile din apele de suprafață și din apele uzate: - metoda volumetrică 243300

383. - metoda gravimetrică 245300

384. Determinarea pierderii la calcinare a materiilor totale în suspensie din apele de suprafață și din apele uzate: - conținut în materii minerale 308900

385. - conținut în materii organice 341800

386. Recoltarea probelor de sol prin metoda probelor medii succesive (PMS)/fermă 17954800

387. Analiza botanică 179200

388. Examen micologic: - sumar 179300

389. - calitativ 383700

390. - complex 653400

391. - organe, cadavre, produse patologice etc. 300800

392. - micotoxicologic sumar 303800

393. - determinarea micotoxinelor din furaje prin CSS 587000

394. - complex 2189500

395. Examen micologic - test biologic 1604500

396. Examen micologic complex la albine și viermi de mătase 241900

397. Diagnosticul unor boli virale prin microscopie electronică - colorație negativă cu uranil - acetat 2% 2068500

398. Diagnosticul unor boli virale prin imunoelectronomicroscopie 3271900

399. Diagnostic electronomicroscopic. Includerea în bloc de Epon - metoda clasică 4639200

400. Bioprobă pe: - animale de laborator, insecte 268700

401. - animale mijlocii 5043600

402. - animale mari 12535300

403. Bioprobă pe păsări: - tinere 225400

404. - adulte 382600

405. Expertiză medico-legală veterinară/zi 4889800

406. Contraexpertiză de diagnostic medicală veterinară/zi 4680300

407. Recoltări probe la sediul laboratorului pentru examene și analize: - hematologice 23000

408. - serologice 37300

409. - bacteriologice - micologice 22500

410. - parazitologice 51400

411. - coproparazotologice 62600

412. Dezinfecția mijloacelor de transport: - autoturisme 65000

413. - autotrenuri 115000

414. - microbuze 90000

415. - autobuze 105000

416. - autocare 105000

417. - vagoane 8600/m2

418. Dezinfecția suprafețelor 6075/m2

419. La analizele de laborator acreditate RENAR se va include în prețul de cost și contravalorea redevențelor percepute anual de către organismul de acreditare

NOTA: - În costuri nu s-a inclus T.V.A.

B - TARIFE PENTRU CONSULTANȚĂ,

INSTRUIRI PRACTICE ȘI VERIFICAREA

CAPACITĂȚII DE DIAGNOSTIC DE LABORATOR PRIVIND SĂNĂTATEA ANIMALELOR,

PROTECȚIA ANIMALELOR ȘI PROTECȚIA MEDIULUI

Nr.

crt.

PROFILUL

U.M.

INSTRUIRI durata de 3 zile

La sediul IDSA

În teren

Salarii personal

Cheltuieli materiale, reactivi, etc.

TOTAL

Salarii personal

Transport, cazare, diurnă

Materiale documentare, reactivi, etc.

TOTAL

1. Consultanță, expertiză de diagnostic: specialist/zi

lei - - 3471000 - - - 3471000*)

2. Morfopatologie

lei 1886000 2614000 4500000 1886000 4000000 4500000 10386000

3. Serologie, Bacteriologie, Micologie, Parazitologie, LEB, Patologie aviară

lei 1886000 130000 2016000 1886000 4000000 520000 6406000

4. Virusologie

lei 1886000 - 1886000 1886000 4000000 - 5886000

5. Boli de nutriție, Biologie moleculară, Toxicologie

lei 1886000 520000 2406000 1886000 4000000 - 5886000

6. Patologie taurine și ecvine

lei 3 pers. 2 pers. 3759000 260000 4019000 2895000 12000000 260000 15155000

7. Patologie animale acvatice, albine și viermi de mătase

lei 3 pers. 2 pers. 3759000 260000 4019000 2895000 12000000 260000 15155000

8. Igienă animală și protecția mediului

lei 3 pers. 2 pers. 3759000 260000 4019000 2895000 12000000 260000 15155000

9. Epidemiologie

lei 1886000 130000 2016000 1886000 4000000 130000 6016000

Notă: - *Restul cheltuielilor de cazare, diurnă și transport vor fi suportate direct

de beneficiar sau prin decontare la IDSA - În costuri nu s-a inclus T.V.A. - Tarifele nu se aplică serviciilor prestate către laboratoarele Direcțiilor sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor sau ale celorlalte institute centrale din subordinea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor.

C - VERIFICAREA CAPACITĂȚII DE DIAGNOSTIC

Nr.

crt

PE PROFILUL DE:

Lei/ 1 probă

Lei/Setul

de Probe 1

MORFOPATOLOGIE 391.200 1.955.900/de 5 pr. 2

SEROLOGIE 123.500 617.500/de 5 pr. 1.101.100/de 10 pr. 3

BACTERIOLOGIE 125.100 625.500/de 5 pr.

VIRUSOLOGIE prin: - IFD, IFI, TICE - 325.000/setul de pr. - IFA, ELISA, ID - 169.000/setul de pr. 5

PARAZITOLOGIE 143.000 1.430.000/de 10 pr. 6

TOXICOLOGIE 325.000 2.275.000/de 7 pr. 7

MICOLOGIE 130.000 520.000/de 4 pr. 8

BOLI DE NUTRITIE și 39.000 195.000/de 5 pr.

BIOLOGIE MOLECULARA 9

LEUCEMII ȘI IMUNODEFICIENȚE: - LEB 187.200 748.800/de 4 pr. - AIE 98.800 592.800/de 6 pr. 10

PATOL. RUMEGĂTOARELOR 125.100 625.500/de 5 pr. 11

PATOL. AVIARĂ 13.000 130.000/de 10 pr. 12

PATOL. ANIMALE ACVATICE și PATOL. ALBINE 117.000 - 13

IGIENĂ ANIMALĂ și PROTECȚIA MEDIULUI 117.000 585.000/de 5 pr.

Notă.: - Aceste tarife se referă la solicitările din partea laboratoarelor

private și a crescătorilor particulari de animale. - În costuri nu s-a inclus T.V.A.

Anexa nr. 2

A. TARIFE

pentru efectuarea analizelor și examenelor de laborator privind expertiza sanitara veterinara a produselor

alimentare de origine animala și a furajelor

Nr.

crt.

Denumirea analizei/examenului/operațiunii

Tarif (lei/analiză/

examen/

operațiune) 0 1 2 1

Pesticide organoclorurate - GLC 1222000 2

Pesticide organofosforice - GLC 1390000 3

Pesticide carbamice - GLC 1294000 4

Cloramfenicol - GLC 438000 5

Cloramfenicol ELISA 1043000 6

Cloramfenicol CHARM - miere 1227000 7

Sulfamide - CSS 415000 8

Sulfamide HPLC - miere 715000 9

Sulfamide CHARM - miere 1230000 10

Dimetridazol - spectrometrie UV 390000 11

Coccidiostatice - Sp. UV 372000 12

Nitrofurani - spectrometrie UV 363000 13

Nitrofurani - ELISA 1218000 14

Ivermectin - GLC 394000 15

Tireostatice - gravimetric 56000 16

Tireostatice - CSS 270000 17

Tranchilizante și beta blocante CSS 432000 18

Hormoni - GLC 631000 19

Hormoni - ELISA - sânge 900000 20

Hormoni - ELISA - urină, bilă 1090000 21

Bifenilipoliclorurați GLC 1105000 22

Dioxina GC - MS 1566000 23

Beta agoniste - ELISA 1037000 24

Streptomicina - ELISA 1100000 25

Streptomicina - HPLC - miere 1203000 26

Streptomicina CHARM - miere 870000 27

Tetraciclină CHARM - miere 845000 28

Fenol HPLC - miere 314000 29

Determinarea acidității 159000 30

Determinarea azotiților (metoda Griess) 121000 31

Determinarea fosfaților (metoda Chi-Mo-ci-Ac) 311000 32

Determinarea pH-ului (potențiometric și conductivității) 141500 33

Determinarea conținutului de amidon 362000 34

Determinarea conținutului de apă 104000 35

Determinarea proteinei prin metoda Kjeldahl 212000 36

Determinarea cenușii 74000 37

Determinarea clorurii de sodiu (metoda Mohr) 118000 38

Determinarea proteinei de soia 3750000 39

Determinarea hidroxiprolinei din carne și preparate din carne 639000 40

Determinarea amoniacului din apă 140000 41

Determinarea substanțelor organice oxidabile din apă 127000 42

Luarea și pregătirea probelor pentru examen fizico-chimic 22000 43

Determinarea azotului ușor hidrolizabil 83000 44

Determinarea clorului rezidual liber din apă 76000 45

Determinarea amoniacului - reacția Nessler 65000 46

Reacția pentru hidrogen sulfurat 46000 47

Reacția Kreiss 186000 48

Determinarea zahărului invertit din miere 174000 49

Determinarea indicelui diastazic din miere 224000 50

Determinarea HMF din miere 176000 51

Determinarea indicilor REICHERT-MEISSL și POLENSKE 407000 52

Determinarea grăsimii din înghețată prin metoda etero-clorhidrică 298000 53

Determinarea lactozei din lapte 270000 54

Determinarea grăsimii din maioneză, brânză, unt, lapte, margarină (butirometric) 157000 55

Determinarea punctului de topire la ceară 155000 56

Determinarea acidității la maioneză 111000 57

Determinarea grăsimii din lăptișor de matcă 146000 58

Determinarea indicelui de saponificare la ceară 153000 59

Determinarea indicelui de aciditate la ceară 142000 60

Determinarea indicelui de saponificare la grăsimi și produse alimentare 235000 61

Determinarea indicelui de aciditate 202000 62

Determinarea glucozei și fructozei din miere 286000 63

Determinarea acizilor grași liberi la praf de ou 163000 64

Determinarea grăsimii din praf de ou 319000 65

Determinarea indicelui de peroxid 224000 66

Determinarea substanței uscate negrase din unt 210000 67

Deproteinizare 195000 68

Determinarea Na.Ca.K prin metoda flamfotometrică 360000 69

Determinarea carbonaților/bicarbonaților din lapte 119000 70

Determinarea titrului proteic 143000 71

Determinarea procentului de polen din miere 138000 72

Determinarea extractului alcoolic uscat și conținutul de ceară din propolis 196000 73

Determinarea indicelui de iod 232000 74

Determinarea puterii de coagulare 89000 75

Determinarea zaharozei din miere 177000 76

Determinarea histaminei prin HPLC 754000 77

Determinarea punctului crioscopic pentru lapte folosind aparatul Cryo Star 64000 78

Determinarea spectrofotometrică a histaminei din peste și produse din pește 886000 79

Determinarea cenușii insolubile în acid clorhidric 10% 430000 80

Determinarea azotaților (NO3) prin metoda APHA 189000 81

Determinarea compoziției folosind analizorul rapid pentru lapte Milkoscan 136000 82

Determinarea conținutului de grăsime din lapte, produse lactate acide și subproduse - metoda etero-amoniacală 628000 83

Determinarea grăsimii prin metoda Soxhlet 338000 84

Determinarea compoziției folosind analizorul rapid Food Scan 74000 85

Identificarea amidonului (reacția de culoare cu iodul) 273000 86

Determinări ponderale la conserve 89000 87

Determinarea indicelui de refracție la grăsimi 140000 88

Determinarea densității la lapte prin metoda areometrică 116000 89

Determinarea solubilității produselor sub formă de praf 114000 90

Determinarea umidității prin metoda refractometrică 55000 91

Determinarea gradului de impurificare la lapte 79000 92

Reacția Fehling (identificare glucide) 222000 93

Identificarea azotaților - metoda cu difenilamină 180000 94

Determinarea hidroximetilfurfuralului - metoda Fiehe 67000 95

Determinarea arsenului prin SAA cu generator de hidruri 1071000 96

Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, Zn, Fe, etc.) și arsen prin SAA cu cuptor de grafit - 1 element 574000 97

Determinarea Hg și As prin SAA cu generator de hidruri, după digestie cu microunde 896000 98

Determinarea metalelor grele (Pb, Cu, Cd, Zn, Fe, etc.) prin SAA cu flacără, după calcinare - 1 element - metoda colorimetrică 533000 225000 99

Determinarea micotoxinelor din furaje prin cromatografie în strat subțire 587000 100

Determinarea micotoxinelor din produsele alimentare prin cromatografie în strat subțire 608000 101

Determinarea reziduurilor de micotoxine prin testul imunoenzimatic Elisa cu purificare pe coloana de imunoafinitate 3533000 102

Determinarea gradului de contaminare radioactivă 363000 103

Examen organoleptic 60000 104

Examen bacterioscopic 155000 105

Examen sterilitate/prospețime 301000 106

Număr total de germeni/spori aerobi 429000 107

Număr total de levuri și mucegaiuri 485000 108

Număr total de bacterii coliforme 461000 109

Număr E.coli 497000 110

Determinare bacterii anaerobe gazogene 279000 111

Determinare bacterii anaerobe/determinare spori bacterii anaerobe 308000 112

Determinare bacterii anaerobe termofile gazogene 276000 113

Determinare bacterii lipolitice 597000 114

Determinare bacterii proteolitice 742000 115

Determinare bacterii acetice 426000 116

Număr total bacterii butirice 428000 117

Determinare lactobacili 465000 118

Determinarea ermeticității - conserve 206000 119

Examen microbiologic complet al unei probe (stante) conserve 580000 120

Examen parazitologic pește 174000 121

Identificare Listeria monocytogenes 522000 122

Confirmare Listeria monocytogenes 466000 123

Identificare Enterobacteriaceae 319000 124

Confirmare Enterobacteriaceae 328000 125

Identificare Salmonella 480000 126

Confirmare Salmonella 357000 127

Identificare Stafilococ coagulazo-pozitiv 338000 128

Confirmare Stafilococ coagulazo-pozitiv 240000 129

Identificare Yersinia enterocolitica 863000 130

Confirmare Yersinia enterocolitica 430000 131

Determinare Campylobacter - identificare 852000 132

Determinare Campylobacter - confirmare 444000 133

Determinare Pseudomonas - identificare 208000 134

Determinare Pseudomonas - confirmare 320000 135

Determinare E.coli O157:H7 - identificare 422000 136

Determinare E.coli O157:H7 - confirmare 503000 137

Determinare Vibrio parahemolyticus - identificare 373000 138

Determinare Vibrio parahemolyticus - confirmare 429000 139

Determinare Proteus - identificare 197000 140

Determinare Proteus - confirmare 227000 141

Determinare Bacillus cereus - identificare 266000 142

Determinare Bacillus cereus - confirmare 286000 143

Determinare Clostridium perfringens - identificare 271000 144

Determinare Clostridium perfringens - confirmare 218000 145

Determinare Enterococcus - identificare 310000 146

Determinare Enterococcus - confirmare 320000 147

Determinare clostridii sulfito-reducătoare 399000 148

Determinare specie ELISA 2790000 149

Determinare specie carne crudă 461000 150

Determinare reziduuri de antibiotice Microtest screening 280000 151

Determinare reziduuri de antibiotice Microtest confirmare 378000 152

Determinare reziduuri de antibiotice din lapte prin Blue Yellow Test - screening 571000 153

Determinare reziduuri de antibiotice din lapte prin Blue Yellow Test - confirmare 1395000 154

Determinare reziduuri de antibiotice cu kitul Charm B. stearothemophilus (BSDA) screening 456000 155

Determinare reziduuri de antibiotice cu kitul Charm B. stearothemophilus (BSDA) confirmare 824000 156

Determinarea reziduurilor de tetraciclină din miere prin ELISA Ridascreen 1654000 157

Examen trichineloscopic direct 70000 158

Examen trichineloscopic prin digestie artificială pe probe colective 451000 158bis

Examen trichineloscopic prin digestie artificială pe proba unică 135000 159

Identificare E.coli O157:H7 cu ajutorul kitului VIDAS E.coli O157:H7 1306000 160

Identificare Listeria monocytogenes cu ajutorul kiturilor VIDAS LISTERIA (LIS) și VIDAS Listeria monocytogenes (LMO) 1743000 161

Identificare Salmonella spp. cu ajutorul kitului VIDAS Salmonella (SLM) 1246000 162

Identificare Campylobacter spp cu ajutorul kitului VIDAS Campylobacter 1207000 163

Identificarea enterotoxinei stafilococice cu ajutorul kitului VIDAS STAPH. ENTEROTOXIN (SET 2) 1306000 164

Identificarea Listeria spp. și a Listeria monocytogenes cu ajutorul galeriilor API Listeria 1061000 165

Identificarea Streptococcaceae-lor cu ajutorul galeriilor API rapid ID 32 STREP 824000 166

Identificarea Enterobacteriaceae-lor cu ajutorul galeriilor API rapid ID 32E 798000 167

Identificarea Campylobacter spp. cu ajutorul galeriilor API Campy 1013000 168

Identificarea stafilococului coagulazo-pozitiv cu ajutorul galeriilor API ID32 STAPH 932000 169

Identificarea bacteriilor anaerobe cu ajutorul galeriilor API 20A 820000 170

Determinarea numărului de celule somatice prin metoda fluoro electronică cu ajutorul somascope 204000 171

Identificarea laptelui mastitic prin CMT 140000 172

Monitorizarea sensibilității la substanțe antiinfecțioase a tulpinilor bacteriene 400000 173

Examen organoleptic și botanic din furaje 176000 174

Determinarea corpurilor străine din amestecurile furajere 176000 175

Determinarea conținutului de apă din furaje 104000 176

Determinarea substanțelor proteice din furaje prin metoda Kjeldahl 212000 177

Determinarea grăsimii din furaje prin metoda Soxhlet 338000 178

Determinarea cenușii brute din furaje 75000 179

Determinarea cenușii insolubile în acid clorhidric 430000 180

Determinarea celulozei brute din furaje 223000 181

Determinarea celulozei prin metoda Sharrer - K Urscher 210000 182

Determinarea conținutului de calciu din furaje titrimetric 134000 183

Determinarea conținutului de fosfor din furaje - colorimetric 142000 184

Determinarea conținutului de mangan din furaje - colorimetric 134000 185

Determinarea conținutului de magneziu din furaje titrimetric 143000 186

Determinarea conținutului de fier din furaje - colorimetric 154000 187

Determinarea conținutului de sodiu din furaje - flamfotometric 360000 188

Determinarea conținutului de potasiu din furaje - flamfotometric 360000 189

Determinarea conținutului de cupru din furaje - colorimetric 166000 190

Determinarea clorurilor totale prin metoda Mohr din furaje 118000 191

Determinarea acizilor de fermentație din nutrețuri însilozate 269000 192

Determinarea indicelui de peroxid din furaje 136000 193

Determinarea activității ureazică a stratului de soia 205000 194

Determinarea azotaților prin reducere pe coloana de cadmiu 401000 195

Determinarea metioninei 110000 196

Determinarea lizinei 329000 197

Determinarea vitaminei A din furaje prin spectrofotometrie UV 466000 198

Determinarea vitaminei E din furaje prin spectrofotometrie UV 466000 199

Determinarea vitaminei B2 din furaje 228000 200

Determinarea vitaminei B4 din furaje 138000 201

Determinarea vitaminei B6 din furaje 848000 202

Identificarea antioxidanților din furaje 221000 203

Identificarea microscopică 688000 204

Determinarea amprolium 480000 205

Determinarea nicarbazin 605000 206

Determinarea avatec 451000 207

Determinarea tylan 573000 208

Determinarea:

monensin 391000

salinomicin 428000

narazin 428000 209

Determinarea indicelui de aciditate al grăsimii din furaje 202000 210

Reacția Kreiss la furaje 186000 211

Determinarea azotului ușor hidrolizabil (amoniac) la furaje 83000 212

Determinarea energiei brute prin calcul teoretic 136000 213

Dozare retinol prin HPLC 1146000 214

Dozare tocoferol prin HPLC 1149000 215

Dozare vitamina B1 578000 216

Dozare acid ascorbic 169000 217

Dozare uree 258000 218

Determinarea micotoxinelor prin test ELISA fără purificare pe coloana de imunoafinitate 2341000 219

Determinarea micotoxinelor prin test ELISA - identificare rapidă 691000 220

Determinarea clorurii de sodiu din furaje ISO 6495 285000 221

Determinarea substanțelor insolubile în apa din miere 437000 222

Eficiența pasteurizării laptelui:

testul peroxidazei - metoda cu benzidină 223000

testul peroxidazei - metoda rapidă 127000

B. TARIFE

pentru consultanță, instruiri periodice și verificarea capacității analitice de laborator privind

expertiza alimentelor și furajelor

Nr.

crt.

Activitatea

Tarif (lei) 1

Consultanță de specialitate (a, b) 110.000/oră/specialist 2

Instruiri practice de specialitate (a, c) 770.000/zi/specialist 3

Verificare periodică a capacității analitice a laboratoarelor (c) Microbiologie 568.000/analiză

Chimie 380.000/analiză

Reziduuri 886.000/analiză

Control furaje 310.000/analiză

Contaminare radioactivă 363.000/analiză

a) Dacă acțiunea are loc la sediul beneficiarului cheltuielile de cazare,

diurnă și transport vor fi suportate direct de acesta sau prin decontare

la IISPV.

b) Tarifele se referă la unitățile de procesare și laboratoarele de analiză

a produselor de origine animală și furajelor din afara rețelei sanitare

veterinare de stat.

c) Tarifele se referă la laboratoarele de analiză a produselor de origine

animală și furajelor din afara rețelei sanitare veterinare de stat.

NOTĂ:

1. Pentru examenele și analizele de laborator privind expertiza sanitară veterinară a produselor alimentare de origine animală și a furajelor care nu figurează în prezentul Ordin, în cazul în care vor fi solicitate, se vor întocmi calculații de preț

2. Tarifele de manoperă cuprind cheltuielile cu salariile, contribuția la asigurările sociale, ajutorul de șomaj și contribuția la asigurările sociale de sănătate.

3. Tarifele nu includ TVA.

4. Tarifele se vor reactualiza periodic.

Anexa nr. 3

TARIFE PENTRU EFECTUAREA ANALIZELOR ȘI EXAMENELOR DE

LABORATOR PRIVIND CALITATEA PRODUSELOR MEDICINALE,

ADITIVILOR

FURAJERI ȘI A ALTOR PRODUSE DE UZ VETERINAR

Nr.

crt.

DENUMIRE ANALIZĂ/EXAMEN/OPERAȚIUNE/PRODUS

TARIF (LEI) ANALIZĂ/

EXAMEN/

OPERAȚIE 1

Solubilitate 462.318 2

Controlul organoleptic 147.550 3

Aspectul și colorația soluțiilor 366.485 4

Identificare prin reacții chimice 709.929 5

Determinări cantitative prin titrare potențiometrică 546.397 6

Dozare gravimetrică 1.254.470 7

Dozare volumetrică 817.716 8

Determinarea densității cu picnometru 388.508 9

Determinarea densității cu densimetru electronic 266.603 10

Determinarea punctului de topire 500.458 11

Determinarea punctului de picurare, punctului de solidificare, gelificare și a punctului de fierbere 462.560 12

Determinarea vâscozității 537.950 13

Determinarea dimensiunii bujiurilor și pesariilor 155.729 14

Determinarea timpului de dezagregare a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor 287.184 15

Determinarea rezistenței comprimatelor, drajeurilor 346.312 16

Determinarea friabilității comprimatelor 365.892 17

Determinarea greutății medii și individuale a comprimatelor, drajeurilor, bujiurilor, pilulelor, capsulelor 338.911 18

Determinarea variației în greutate sau volum pe ambalaj 477.640 19

Controlul microscopic al pulberilor vegetale 413.252 20

Determinarea indicelui de acetil 824.645 21

Determinarea indicelui de hidroxil 1.923.254 22

Determinarea indicelui de aciditate 531.967 23

Determinarea indicelui de peroxid 644.796 24

Determinarea indicelui de saponificare 576.235 25

Determinarea indicelui de ester 617.741 26

Determinarea indicelui de iod 498.743 27

Determinarea substanței nesaponificabile 979.500 28

Determinarea azotului din combinațiile organice 682.239 29

Determinarea puterii de absorbție 442.403 30

Determinarea tensiunii superficiale 576.016 31

Determinarea factorului de îmbibare 448.339 32

Determinarea puterii rotatorii specifice 547.750 33

Determinarea indicelui de refracție 440.550 34

Determinarea limitei de impurități: impurități și corpuri străine în produse vegetale, metale grele, amoniu, As, Ca, Zn, Fe, cloruri, sulfați, carbonați, fosfați, azotați, impurități organice și altele 480.052 35

Determinarea spectrofotometrică UV-VIS 1.209.945 36

Determinarea reziduului prin calcinare sau evaporare 487.518 37

Determinare polarografică 1.123.807 38

Separări cromatografice pe coloană 1.666.389 39

Determinare cromatografică pe strat subțire 1.682.492 40

Determinarea concentrației în alcool a preparatelor farmaceutice 529.203 41

Determinarea taninurilor din produse vegetale și preparate farmaceutice 814.462 42

Determinarea uleiurilor volatile din produse vegetale și preparate farmaceutice 501.109 43

Proba de sedimentare 315.725 44

Determinarea indicelui de amăreală 485.252 45

Controlul microchimic al produselor vegetale 491.943 46

Uscarea și pulverizarea produselor vegetale în vederea dozării 88.088 47

Degresarea produselor vegetale în vederea dozării 141.351 48

Extragerea principiilor active din produse vegetale și preparate farmaceutice în vederea identificării sau dozării 1.049.550 49

Purificarea soluțiilor extractive în vederea dozării 805.167 50

Determinarea pH-ului prin metoda potențiometrică 500.527 51

Determinarea umidității prin uscare 436.736 52

Controlul mărimii particulelor 417.895 53

Determinarea intervalului de distilare 608.940 54

Determinarea gradului de finețe al pulberilor 380.950 55

Determinarea stabilității suspensiilor 365.460 56

Determinarea probei de pasaj a suspensiei și emulsiei 430.593 57

Determinarea omogenității unguentelor și pulberilor 213.083 58

Determinarea timpului de cădere a spumei 107.704 59

Determinarea puterii de spumare 723.670 60

Determinarea densității aparente la pulberi 401.798 61

Determinarea masei moleculare medii a dextranului pulbere 587.074 62

Determinarea substanțelor grase totale 405.569 63

Dozarea substanțelor solubile din produse vegetale 353.601 64

Reziduu insolubil în acid clorhidric 200.039 65

Comportamentul la topire sau dizolvare a supozitoarelor 164.738 66

Capacitatea de întindere la unguente 182.324 67

Dezagreagarea produselor efervescente 331.799 68

Concentrarea soluțiilor extractive cu solvenți organici prin distilare la rotavapor 258.527 69

Filtrare prin filtre membrană cu porozitate 0,30-0,50 μm pentru determinări cu aparatură de înaltă performanță 146.428 70

Determinare spectrofotometrică în IR 1.280.715 71

Determinare prin spectroscopie de absorbție atomică 2.077.015 72

Determinare flamfotometrică 2.058.760 73

Analiza HPLC a medicamentelor și produselor de uz veterinar 3.124.164 74

Analiza GC a medicamentelor și produselor de uz veterinar 1.897.950 75

Determinarea umidității reziduale prin metoda Karl Fischer 523.863 76

Dozarea azotului proteic din produse biologice prin metoda Kjedahl 923.052 77

Determinarea tipului de emulsie 154.108 78

Determinarea azotului aminic din produse biologice 789.752 79

Determinarea conținutului în clorură de sodiu 438.309 80

Determinarea formaldehidei din produse biologice prin metoda iodimetrică 787.127 81

Determinarea conținutului în oxid de aluminiu 391.120 82

Determinarea vâscozității emulsiei 37.489 83

Controlul stabilității emulsiei (vaccinuri) 54.680 84

Controlul de laborator pentru seturi de diagnostic prin tehnica ELISA/placă 851.879 85

Control de laborator prin test imunocromatografic 295.309 86

Stabilire titru anticorpi specifici prin tehnica ELISA 729.505 87

Control macroscopic - produse biologice 75.618 88

Control sterilitate bacteriană și fungică 1.035.537 89

Control puritate bacteriană - tehnica izolării de colonii 417.739 90

Control toxicitate reziduală vaccin/șoareci 420.357 91

Control biochimic tulpini bacteriene - fermentare medii hidrocarbonate/mediu 505.655 92

Control inactivare pe medii de cultură specifice 264.349 93

Control inactivare suspensie virală pe culturi celulare 2.978.460 94

Control inactivare suspensie virală/culturi celulare - absența hemadsorbției 3.052.335 95

Control inactivare suspensie virală șoareci/vaccin antirabic inactivat 1.808.148 96

Control inactivare suspensie virală pe ouă embrionate 634.376 97

Control inactivare toxină tetanică 856.581 98

Control puritate - examen bacterioscopic - colorație GRAM 90.705 99

Control puritate - examen bacterioscopic - colorație GIEMSA 87.877 100

Control puritate - examen bacterioscopic - colorație cu albastru de metilen 88.235 101

Control puritate - examen bacterioscopic - colorație Casares Gill 109.556 102

Control puritate virusologică EMIA/pui - Boala Marek 6.842.365 103

Control puritate virusologică EMIA/ouă embrionate - Boala Marek 1.336.447 104

Control puritate virusologică EMIA boala Marek culturi celulare 2.906.553 105

IPIC tulpina de lucru pseudopesta aviară 2.847.451 106

Control concentrație în germeni - vaccinuri bacteriene vii 2.161.068 107

Control concentrație în spori - vaccin anticărbunos 2.679.168 108

Control concentrație în virus pe linii celulare stabilizate 2.928.632 109

Control concentrație în virus pe culturi celulare și IF 3.663.716 110

Control concentrație în virus pe culturi celulare - tuburi 4.339.650 111

Control concentrație în virus/șoareci - vaccinuri antirabice vii 3.423.666 112

Control concentrație virus UFF/ml - boala Marek 2.447.639 113

Controlul concentrației de virus DIE 50 1.380.003 114

Controlul concentrației de virus pe culturi celulare primare 1.438.182 115

Determinare DL 50/pui 3.834.631 116

Determinare DL 50/ouă embrionate 827.059 117

Determinare DL 50 (Reed și Muench)/șoareci 3.668.476 118

Determinare DLM (Reed și Muench)/cobai 4.227.817 119

Control viremie VHC/pui - boala Marek 6.178.791 120

Determinare LT/10/șoareci - toxina tetanică 2.217.162 121

Determinarea DP 50/șoareci 5.311.999 122

Control valoare biologică - seroneutralizare/șoareci - antitoxina tetanică 2.689.579 123

Control caracter edematogen - tulpina B. anthracis 4.836.045 124

Control specificitate - Salmonella galinarum 258.676 125

Control specificitate - Leptospira spp 576.174 126

Control specificate DP 50/pui - vaccin difterovariola aviară 3.288.195 127

Control specificitate antigenică pe culturi celulare 3.480.383 128

Control specificitate antigenică pe culturi celulare și hemadsorbție 3.709.662 129

Control specificitate antigenică pe culturi celulare - imunofluorescență directă 4.319.808 130

Control specificitate antigenică - imunofluorescență directă amprentă frotiu 1.283.693 131

Control specificitate antigenică - seroneutralizare pe culturi celulare 10.669.502 132

Control specificate antigenică - seroneutralizare culturi celulare - FAVN 10.460.516 133

Control patogenitate tulpină vaccinală - B. anthracis 5.029.376 134

Control apatogenitate/porc - tulpină vaccinală E. Rhusiopathiae 1.142.777 135

Control apatogenitate/iepuri - tulpină vaccinală E. Rhusiopathiae 5.239.480 136

Control patogenitate/porumbei - tulpină vaccinală E. Rhusiopathiae 6.572.855 137

Control inocuitate specifică 2-5 oi/capre 865.324 138

Control inocuitate specifică 2-5 bovine 860.502 139

Control inocuitate specifică 2-5 cabaline 860.502 140

Control inocuitate specifică 2-5 suine 860.502 141

Control inocuitate specifică 5 galinacee 860.502 142

Control inocuitate specifică 10 galinacee 860.502 143

Control inocuitate specifică 5 boboci rață/gâscă 860.502 144

Control inocuitate pe pui SPF de o zi Boala Marek 9.426.715 145

Control inocuitate specifică vaccin difterovariola aviară 2.357.943 146

Control inocuitate specifică vaccin bronșită/laringotraheita aviară 3.742.206 147

Control inocuitate specifică - vaccin bursita infecțioasă aviară 5.008.192 148

Control inocuitate specifică - vaccin pseudopesta aviară 3.742.426 149

Control inocuitate specifică vaccinuri inactivate mono/poliv aviare 4.583.227 150

Control inocuitate specifică 2 câini 2.281.834 151

Control inocuitate specifică 3 câini - rabie 2.560.082 152

Control inocuitate specifică 2 pisici 1.665.834 153

Control inocuitate 2 iepuri (2-2,5 kg) 2.182.938 154

Control inocuitate nespecifică 4 iepuri (2-2,5 kg) 3.966.983 155

Control inocuitate nespecifică 2 cobai 964.230 156

Control inocuitate nespecifică 4 cobai 1.728.302 157

Control inocuitate nespecifică 3 șoareci 532.494 158

Control inocuitate nespecifică 5 șoareci 738.640 159

Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecție de control/iepuri 29.119.827 160

Titrare tulpină patogenă B. anthracis - infecție de control/cobai 11.573.529 161

Valoare imunizantă - infecție de control/ovine - vaccin anticărbunos 1.813.042 162

Control valoare imunizantă - metode de laborator - 5 iepuri IHA boala hemoragică a iepurelui 6.935.739 163

Control valoare imunizantă - 3 câini - vaccin parvoviroza canină 4.101.125 164

Control valoare protectoare SN și IHA pentru ser mixt antiviral bivalent bovin 4.193.905 165

Valoare imunizantă - infecție de control/porci 2.356.304 166

Valoare imunizantă - infecție de control/palmipede 2.207.091 167

Valoare imunizantă - infecție de control/galinacee 3.394.638 168

Valoare imunizantă/seroneutralizare pe ouă embrionate 7.693.627 169

Valoare imunizantă/seroneutralizare pe culturi celulare 7.523.951 170

Valoare imunizantă - infecție de control/cobai 15.727.046 171

Valoare imunizantă - infecție de control/șoareci 5.517.861 172

Valoare imunizantă - infecție de control/hamsteri 4.374.335 173

Control valoare protectoare - infecție de control/șoareci - vaccin inactivat antirabic - testul Habel 10.956.541 174

Controlul valorii imunizante - IHA/pui 9.444.753 175

Controlul valorii imunizante prin infecție de control și IHA/pui 11.520.382 176

Controlul valoare imunizantă prin infecție de control pentru difterovariola aviară 10.751.157 177

Controlul valorii imunizante prin infecție de control Boala Marek 57.519.123 178

Controlul valorii imunizante infecție de control bursita infecțioasă 6.889.012 179

Control seroneutralizare/șoareci 3.752.069 180

Control seroneutralizare/cobai 10.715.492 181

Determinarea titrului de antitoxine (alfa, beta) 17.521.035 182

Determinarea titrului antitoxine (alfa, beta, epsilon) 20.352.911 183

Valoare imunizantă - RMAL - vaccin antileptospiric 9.391.237 184

Reacția de seroaglutinare lentă - RSAL 1.202.000 185

Reacția de seroaglutinare rapidă - RSAR 79.805 186

Reacția de hemaglutinare (HA) 358.978 187

Reacția de inhibare a hemaglutinării (IHA) 726.100 188

Testări clinice produse bioloqice monovalente păsări 9.561.200 189

Testări clinice produse biologice monovalente - animale mici 6.624.464 190

Testări clinice produse biologice monovalente - animale mijlocii 9.561.200 191

Testări clinice produse biologice monovalente - animale mari 6.624.464 192

Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - păsări 10.661.200 193

Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mici 7.724.464 194

Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mijlocii 10.661.200 195

Testări clinice produse biologice monovalente cu rapel - animale mari 7.724.464 196

Testări clinice produse biologice polivalente - păsări 11.407.440 197

Testări clinice produse biologice polivalente - animale mici 11.407.440 198

Testări clinice produse biologice polivalente - animale mijlocii 12.531.200 199

Testări clinice produse biologice polivalente - animale mari 13.631.200 200

Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - păsări 12.507.440 201

Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mici 12.507.440 202

Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mijlocii 13.607.440 203

Testări clinice produse biologice polivalente cu rapel - animale mari 15.382.400 204

Testare clinică produse antiparazitare 8.047.805 205

Testare clinică produse medicamentoase pentru albine 6.673.180 206

Testare clinică preparate hormonale 7.520.307 207

Testare clinică vitamine, tonice, rehidratante, substanțe minerale, anestezice, antispastice, antiinflamatoare, antihistaminice 5.206.579 208

Testare clinică produse antimicrobiene cu administrare topică 10.058.436 209

Testare clinică produse antimicrobiene injectabile 11.804.581 210

Testare clinică produse antimicrobiene cu administrare orală 8.003.920 211

Testare clinică dezinfectante în condiții de teren 7.969.618 212

Testare clinică dezinfectante pe test obiecte 3.984.809 213

Controlul impurității pirogene 2.304.292 214

Controlul impurităților toxice pe șoareci 643.815 215

Determinarea eficacității toxice a raticidelor 1.449.267 216

Controlul toleranței locale intramusculare 1.377.909 217

Controlul toleranței locale cutanate 1.749.840 218

Determinarea acțiunii iritante pe conjunctivă 1.242.183 219

Determinarea toleranței subacute gastrointestinale prin gavaj 455.809 220

Controlul inocuității nespecifice medicamente pe șoareci 701.401 221

Controlul inocuității nespecifice medicamente pe cobai 955.317 222

Controlul inocuității nespecifice medicamente pe iepuri 1.663.627 223

Controlul inocuității specifice medicamente pe porci 1.000.875 224

Controlul inocuității specifice medicamente pe câini 1.143.923 225

Controlul inocuității specifice medicamente pe ovine 1.002.261 226

Controlul inocuității specifice medicamente pe viței, cai 1.003.031 227

Controlul inocuității specifice vaccinuri antiparazitare pe pui de o zi 2.242.389 228

Controlul inocuității specifice vaccinuri antiparazitare pe tineret aviar 2.207.391 229

Determinarea activității microbiologice antibiotice, chinolone, vitamine 1.393.747 230

Determinarea activității bactericide a dezinfectantelor 3.995.839 231

Determinarea activității fungicide a dezinfectantelor 2.502.695 232

Extragerea principiilor active din produse farmaceutice, forme liposolubile pentru dozare 1.394.803 233

Determinări microbiologice cantitative tulpini bacteriene, fungice din probiotice 1.366.820 234

Determinări microbiologice calitative tulpini bacteriene, fungice din probiotice 2.131.446 235

Controlul purității microbiene a formelor farmaceutice cu administrare per os și topice 3.568.507 236

Controlul sterilității produselor farmaceutice care nu au substanțe antimicrobiene/catgut, pansament, ață chirugicală 2.573.981 237

Controlul sterilității antibiotice, chinolone, antimicotice 2.991.533 238

Determinarea valorii nutritive, medii de cultură, folosite la controlul sterilității produselor 675.871 239

Controlul inactivării fungice la vaccinuri antimicotice 2.414.680 240

Control specificitate fungică pentru vaccinuri antimicotice 2.539.308 241

Control stabilitate antigenică a vaccinurilor antifungice vii 929.470 242

Control valoare protectoare prin infecție de control pentru vaccinuri antifungice 1.550.027 243

Control valoare protectoare prin infecție de control vaccinuri antiparazitare 1.139.681 244

Identificarea speciilor de oochiști 1.412.770 245

Determinarea volumului celular la antigene lichide 101.123 246

Control puritate prin examen bacterioscopic 557.696 247

Stabilire titru complement alexină 699.973 248

Reacția de fixare complement RFC Wasserman 788.521 249

Stabilire titru hemolitic ser antioaie 542.651 250

Reacția de imunodifuzie în gel de agar 529.071 251

Expertiza dosarelor tehnice în vederea autorizării pentru punerea pe piață (comercializare) produse medicinale de uz veterinar, aditivi furajeri și alte produse de uz veterinar 2.647.544 252

Reevaluarea dosarelor tehnice în cazul modificării compoziției produselor (compuși auxiliari) 1.470.858 253

Revizuirea periodică a dosarului tehnic pentru autorizare de punere pe piață (la 5 ani) 2.059.200 254

Editarea documentației necesare pentru emiterea autorizației de comercializare 441.256 255

Emitere autorizație de comercializare/pentru extindere ambalaj/schimbarea denumirii comerciale/schimbarea producătorului/schimbarea persoanei responsabile/schimbarea indicațiilor terapeutice 8.316.000 256

Avizare material publicitar pentru produse biologice/medicamente/aditivi furajeri/alte produse de uz veterinar 3.564.000 257

Emitere duplicat la autorizație de comercializare 441.256 258

Emitere autorizație de comercializare aditivi furajeri/alte produse de uz veterinar 10.000.000 259

Emitere autorizație de comercializare produse medicinale de uz veterinar 15.000.000 260

Consultanță de specialitate în domeniul produselor medicinale veterinare și al altor produse de uz veterinar 156.000

NOTĂ * Emiterea duplicatului la autorizația de comercializare/avizului de comercializare, se face numai la cerere în baza documentelor ce atestă pierderea actului prin publicarea în Monitorul Oficial, partea a III-a – Plata testării clinice pentru seturile de diagnostic care fac obiectul înregistrării se va efectua pe baza unei convenții - contract între ICBMV și IDSA/IISPV, conform unui protocol de testare avizat de AVSA

– pentru metodele de testare ce nu sunt incluse în prezentul tarifar contravaloarea testării clinice și de laborator se va face de asemenea pe baza unei convenții-contract

– Tarifele din prezentul ordin nu cuprind TVA

Anexa nr. 4

A. TARIFE

pentru controalele veterinare executate asupra operațiunilor de

export la punctele de trecerea frontierei de stat, asupra mărfurilor

supuse controlului veterinar

Nr. Crt.

Actiunea efectuată

Tarif/mijloc de transport-lei

1. Verificarea documentelor sanitare veterinare insotitoare și a indeplinirii condițiilor sanitare veterinare de export a mărfurilor supuse controalelor sanitare veterinare de frontieră 350.000

B. TARIFE

pentru asistența sanitara veterinara acordată în Posturile de

Trecere a Frontierei

Nr. Crt.

Actiunea efectuată

Tarif/acțiune-lei

1. Acordarea asistentei veterinare animalelor de companie, în timpul călătoriei, la solicitarea proprietarului 550.000

Anexa nr. 5

TARIFELE

pentru determinarea unor contaminanți și reziduuri de

pesticide din anumite produse de origine nonanimală

Nr.

Crt.

Denumirea analizei, examenului, operațiunii

Tarif (lei/determinare) 1.1.

Determinarea micotoxinelor prin cromatografie în strat subțire din: arahide, nuci, fructe uscate, cereale, condimente. 608.000

2. Determinarea micotoxinelor prin testul imunoenzimatic ELISA, cu purificare pe coloană de imunoafinitate, din: arahide, nuci, fructe uscate, cereale, condimente. 3.533.000

3. Determinarea micotoxinelor prin testul imunoenzimatic ELISA, fără purificare pe coloană de imunoafinitate din: arahide, nuci, fructe uscate, cereale, condimente. 2.314.000

4. Determinarea micotoxinelor prin testul imunoenzimatic ELISA, identificare rapidă din: arahide, nuci, fructe uscate, cereale, condimente. 691.000

5. Determinarea metalelor grele (Pb, Cd) prin SAA cu flacără din: cereale și semințe de soia destinate procesării. 574.000

6. Determinarea metalelor grele (Pb, Cd) prin SAA cu cuptor de grafit din: cereale și semințe de soia destinate procesării. 533.000

7. Determinarea reziduurilor de pesticide organoclorurate prin GLC din: fructe și grâu de panificație. 1.222.000

8. Determinarea reziduurilor de pesticide organofosforice prin GLC din: fructe și grâu de panificație. 1.390.000

9. Determinarea reziduurilor de pesticide carbamice și piretroizi prin GLC din: fructe și grâu de panificație. 1.294.000

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 aprilie 2005

LEGE nr. 92 din 13 aprilie 2005

LEGE nr. 92 din 13 aprilie 2005 privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în Memorandumul de finanțare încheiat între Guvernul României și C...

DECRET nr. 255 din 12 aprilie 2005

DECRET nr. 255 din 12 aprilie 2005 pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanței Guvernului nr. 15/2005 pentru reglementarea unor aspecte financiar-contabile aplicabile în implementarea programelor PHARE prevăzute în Memorandumul de finanțare încheiat...

DECRET nr. 261 din 13 aprilie 2005

DECRET nr. 261 din 13 aprilie 2005 privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare, destinat finanțării Proiectului privind reforma sectorului sanitar - faza a II...

DECRET nr. 262 din 13 aprilie 2005

DECRET nr. 262 din 13 aprilie 2005 privind supunerea spre ratificare Parlamentului a Acordului de împrumut dintre România și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind finanțarea Proiectului pentru modernizarea sistemului de informare și c...

HOTĂRÂRE nr. 288 din 7 aprilie 2005

HOTĂRÂRE nr. 288 din 7 aprilie 2005 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.464/2003 privind asigurarea pazei obiectivelor, bunurilor și valorilor cu efective de jandarmi