ORDIN nr. 166/2007

ORDIN nr. 166 din 23 august 2007 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare care stabilește măsuri tranzitorii privind aplicarea sistemului de identificare și înregistrare a animalelor din speciile ovine și caprine stabilit de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 21/2004 care stabilește un sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovine și caprine și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 și a directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Văzând Referatul de aprobare nr. 19.064 din 10 august 2007 întocmit de Direcția generală sanitară veterinară din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitarveterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificările și completările ulterioare prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul art. 3 alin. (3) și al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare, președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Norma sanitară veterinară care stabilește măsuri tranzitorii privind aplicarea sistemului de identificare și înregistrare a animalelor din speciile ovine și caprine stabilit de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 21/2004 care stabilește un sistem de identificare și de înregistrare a animalelor din speciile ovine și caprine și de modificare a Regulamentului (CE) nr. 1.782/2003 și a directivelor 92/102/CEE și 64/432/CEE, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și direcțiile sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor județene, respectiv a municipiului București, vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Prezentul ordin transpune Decizia Comisiei 228/2007/CE care stabilește măsuri tranzitorii privind sistemul de identificare și înregistrare a animalelor din speciile ovine și caprine în România stabilit de Regulamentul Consiliului (CE) nr. 21/2004, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 98 din 13 aprilie 2007.

Articolul 4 — Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, și se aplică până la data de 31 decembrie 2007. p. Președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Laszlo Csutak Nagy

București, 23 august 2007.

Nr. 166.

Anexă

NORMA 23/08/2007

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 august 2007