ORDIN nr. 67/2009

ORDIN nr. 67 din 28 octombrie 2009 privind aprobarea Planului de măsuri pentru îmbunătățirea calității laptelui crud de vacă

Văzând Referatul de aprobare nr. 251 din 23 aprilie 2009, întocmit de Direcția de igienă veterinară din cadrul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor,

având în vedere prevederile Regulamentului (CE) nr. 853/2004 al Parlamentului European și al Consiliului din 29 aprilie 2004 de stabilire a unor norme specifice de igienă care se aplică alimentelor de origine animală, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. 139 din 30 aprilie 2004, cu modificările și completările ulterioare,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activității sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 3 alin. (3) și art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și a unităților din subordinea acesteia, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 7 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 8/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale,

președintele Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și

ministrul agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale, interimar, emit următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Planul de măsuri pentru îmbunătățirea calității laptelui crud de vacă, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Operatorii din sectorul alimentar implicați în producția, depozitarea, transportul și procesarea de lapte crud de vacă au responsabilitatea de a întreprinde toate măsurile pentru realizarea prevederilor prezentului plan de măsuri.

Articolul 3

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Ministerul Agriculturii, Pădurilor și Dezvoltării Rurale și unitățile aflate în subordinea sau în coordonarea acestora vor controla modul de aplicare și vor întreprinde acțiunile necesare pentru atingerea scopului și obiectivelor prezentului plan de măsuri, conform atribuțiilor ce le revin.

Articolul 4

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele

Autorității Naționale Sanitare Veterinare

și pentru Siguranța Alimentelor,

Corneliu Ceică

=====
Ministrul agriculturii, pădurilor
și dezvoltării rurale, interimar,
Radu Mircea Berceanu

ANEXĂ

PLAN DE MĂSURI pentru îmbunătățirea calității laptelui crud de vacă

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 noiembrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 1452 din 25 noiembrie 2009

HOTĂRÂRE nr. 1.452 din 25 noiembrie 2009 privind suplimentarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2009, pentru aniversarea la data de 1 decembrie 2009...