ORDIN nr. 926/2025

ORDIN nr. 926 din 25 noiembrie 2025 pentru modificarea Ordinului președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 423/2018 privind situațiile în care se pot dispune suspendarea și retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase pentru operatorii economici autorizați, respectiv procedura de reautorizare, precum și situațiile în care se poate dispune interzicerea efectuării de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase pe teritoriul României de către operatorii economici din statele membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European și Turcia

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile: – art. 2 pct. 1 lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 190/2000 privind regimul metalelor prețioase și pietrelor prețioase în România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

– art. 5 alin. (5) din Hotărârea Guvernului nr. 700/2012 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, cu modificările și completările ulterioare;

– Referatului nr. 99.633 din 21 noiembrie 2025, întocmit de Direcția tehnică laborator LAREX, metale prețioase, pietre prețioase și Proces Kimberley

președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor emite următorul ordin:

Articolul I — Ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 423/2018 privind situațiile în care se pot dispune suspendarea și retragerea autorizației pentru efectuarea de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase pentru operatorii economici autorizați, respectiv procedura de reautorizare, precum și situațiile în care se poate dispune interzicerea efectuării de operațiuni cu metale prețioase și pietre prețioase pe teritoriul României de către operatorii economici din statele membre ale Uniunii Europene, din Spațiul Economic European și Turcia, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 18 septembrie 2018, se modifică după cum urmează: –

Articolul 5 se modifică și va avea următorul cuprins:

Articolul 5

În caz de suspendare sau retragere, originalul autorizației, dacă acesta a fost emis în format letric, se depune în termen de 5 zile lucrătoare și se păstrează la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor.

Articolul II

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor,

Ionel Cristinel Obretin

București, 25 noiembrie 2025.

Nr. 926.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 157 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 157 din 22 decembrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) nr. 904/2010 în ceea ce privește accesul Parchetului European (EPPO) și al Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) la inform...

HOTĂRÂRE nr. 158 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 158 din 22 decembrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Programul de lucru al Comisiei 2026 - Momentul independenței Europei - COM (2025) 8...

HOTĂRÂRE nr. 159 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 159 din 22 decembrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de instituire a Programului privind piața unică și domeniul vamal pentru perioada 2028-2034 și de abrogare a Regulamentelor (UE) 2021/444...

HOTĂRÂRE nr. 160 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 160 din 22 decembrie 2025 referitoare la propunerea de Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (UE) 2023/1.115 în ceea ce privește anumite obligații ale operatorilor și comercianților - COM (2025) 652...

HOTĂRÂRE nr. 161 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 161 din 22 decembrie 2025 referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Pactul pentru Mediterana. O mare, un pact, un viitor - JOIN (2025) 26 final

HOTĂRÂRE nr. 162 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 162 din 22 decembrie 2025 referitoare la Comunicarea comună către Parlamentul European, Consiliul European și Consiliu - Menținerea păcii - Foaia de parcurs privind pregătirea pentru apărare 2030 - JOIN (2025) 27 final

HOTĂRÂRE nr. 163 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 163 din 22 decembrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor privind Strategia de alfabetizare financiară pentru UE - COM (2025) 681 final

HOTĂRÂRE nr. 164 din 22 decembrie 2025

HOTĂRÂRE nr. 164 din 22 decembrie 2025 referitoare la Comunicarea Comisiei către Parlamentul European, Consiliu, Comitetul Economic și Social European și Comitetul Regiunilor - Strategia pentru reînnoirea generațiilor în agricultură - COM (2025) 872 final