ORDIN nr. 234/2019

ORDIN nr. 234 din 20 decembrie 2019 pentru aprobarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final

Având în vedere prevederile art. 62 alin. (1) lit. h), alin. (2), (3), art. 143 alin. (1) lit. g) și ale art. 145 alin. (4) lit. h) și i) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare,

în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c), art. 9 alin. (1) lit. h) și ale art. 10 alin. (1) lit. q) și ac) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, cu modificările și completările ulterioare,

președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1

Se aprobă Procedura privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Articolul 2

Furnizorii de energie electrică/gaze naturale, operatorul de transport și de sistem, operatorii de distribuție, alți operatori economici implicați în procesul de schimbare a furnizorului vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 3

Direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul 4

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă:

a) art. 8 lit. c) din Regulamentul privind accesul la sistemele de distribuție a gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 97/2018, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 29 mai 2018;

b) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2014 pentru aprobarea Procedurii privind schimbarea furnizorului de energie electrică de către clientul final și pentru modificarea anexei la Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 35/2010 privind stabilirea unor reguli referitoare la piața de echilibrare a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 781 din 27 octombrie 2014, cu modificările ulterioare;

c) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 47/2007 pentru aprobarea Metodologiei privind schimbarea furnizorului de către consumatorii casnici de gaze naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, cu modificările ulterioare;

d) Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 47/2008 pentru aprobarea Metodologiei privind schimbarea furnizorului de către consumatorii noncasnici de gaze naturale, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 21 mai 2008, cu modificările ulterioare.

Articolul 5

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și intră în vigoare în termen de 30 de zile de la publicare.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Dumitru Chiriță

București, 20 decembrie 2019.

Nr. 234.

ANEXĂ

PROCEDURĂ privind schimbarea furnizorului de energie electrică/gaze naturale de către clientul final

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 ianuarie 2020

ORDIN nr. 1968 din 30 decembrie 2019

ORDIN nr. 1.968 din 30 decembrie 2019 privind modificarea anexei nr. 2 la Ordinul ministrului sănătății nr. 1.033/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice de constituire, păstrare și utilizare a Rezervei Ministerului Sănătății și a Nomenclatorului de medica...

ORDIN nr. 1 din 6 ianuarie 2020

ORDIN nr. 1 din 6 ianuarie 2020 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 3.265/2019 privind reguli de elaborare de către instituțiile publice a situațiilor financiare întocmite începând cu finele trimestrului III al anului...