ORDIN nr. 25/2004

ORDIN nr. 25 din 22 octombrie 2004 pentru aprobarea Codului comercial al pieței angro de energie electrică

În temeiul art. 2 lit. c), al art. 9 alin. (6) și (7), precum și al art. 11 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și o) din Legea energiei electrice nr. 318/2003, având în vedere referatul de aprobare întocmit de Departamentul dezvoltarea pieței de energie, în conformitate cu prevederile procesului-verbal al ședinței Comitetului de reglementare al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei din 15 octombrie 2004, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite următorul ordin:

Articolul 1 — Se aprobă Codul comercial al pieței angro de energie electrică, prevăzut în anexa*) care face parte integrantă din prezentul ordin. ______________

Notă

*) Conținutul anexei este disponibil în format electronic pe pagina web a Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (www.anre.ro), la secțiunea Reglementări comerciale.

Articolul 2

La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Decizia președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 22/1999 pentru aprobarea Codului comercial al pieței angro de energie electrică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 iulie 1999, cu modificările ulterioare.

Articolul 3

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Articolul 4

Prezentul ordin intră în vigoare la data de 1 ianuarie 2005.

Articolul 5

Participanții la piața angro de energie vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Articolul 6 — Departamentele de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei vor urmări respectarea prevederilor prezentului ordin. Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, Jean Constantinescu

București, 22 octombrie 2004.

Nr. 25. ______________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 27 octombrie 2004

DECRET nr. 807 din 22 octombrie 2004

DECRET nr. 807 din 22 octombrie 2004 privind promulgarea Legii pentru acceptarea amendamentului la Acordul de înființare a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare, semnat la Paris la 29 mai 1990, adoptat prin Rezoluția nr. 90 a Consiliului guvernato...