REGULAMENT nr. 0/2026

REGULAMENT din 16 decembrie 2025 pentru acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Notă

Aprobat prin ORDINUL nr. 83 din 16 decembrie 2025, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 13 ianuarie 2026.

Capitolul I – Condiții, scop, domeniu

Secțiunea 1 – Dispoziții generale

Articolul 1

(1) Prezentul regulament este emis în conformitate cu prevederile art. 118 alin. (3), art. 119 pct. 2 și 3 și ale art. 152 alin. (1) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei este abilitată, ca autoritate competentă, să acorde, să modifice, să suspende sau să retragă autorizațiile de înființare și licențele din sectorul gazelor naturale în condițiile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, și ale prezentului regulament.

Secțiunea a 2-a – Domeniul de aplicare

Articolul 2

Prezentul regulament se aplică operatorilor economici care solicită acordarea/modificarea/prelungirea valabilității/suspendarea/retragerea autorizației de înființare și/sau licenței în sectorul gazelor naturale.

Secțiunea a 3-a – Scop

Articolul 3

Prezentul regulament stabilește:

a) condițiile privind acordarea autorizațiilor de înființare și a licențelor prevăzute de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

b) condițiile privind modificarea, prelungirea valabilității, suspendarea sau retragerea autorizațiilor de înființare sau a licențelor acordate;

c) condițiile privind refuzul de acordare/modificare de autorizații de înființare și licențe.

Articolul 4

Solicitarea acordării/modificării/prelungirii valabilității/suspendării/retragerii autorizației de înființare și/sau licenței este responsabilitatea solicitanților prevăzuți la art. 2, care trebuie să acționeze, în acest sens, conform prevederilor prezentului regulament.

Secțiunea a 4-a – Abrevieri și termeni

Articolul 5

(1) Abrevierile și termenii utilizați în textul prezentului regulament sunt definiți după cum urmează:

a) ANRE - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei;

b) ANRMPSG - Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon;

c) GIS - Geographic Information System;

d) GNL - gaz natural lichefiat;

e) IP - regim de înaltă presiune a gazelor naturale;

f) JP - regim de joasă presiune a gazelor naturale;

g) Lege - Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare;

h) MP - regim de medie presiune;

i) NT - nod tehnologic;

j) OL - oțel;

k) PCUe - Punct de contact unic electronic;

l) PE - polietilenă de înaltă densitate;

m) PM - panou de măsură;

n) PRM - post de reglare-măsurare a gazelor naturale;

o) PR - post de reglare a gazelor naturale;

p) PT - proiect tehnic;

q) RP - regim de redusă presiune a gazelor naturale;

r) SCV - stație de comandă vane;

s) SM - stație de măsurare a gazelor naturale;

t) SR - stație de reglare a gazelor naturale;

u) SRM - stație de reglare-măsurare a gazelor naturale;

v) SRMP - stație de reglare-măsurare-predare a gazelor naturale;

w) SRS - stație de reglare de sector;

x) UAT - unitate administrativ-teritorială;

y) XML - Extensible Markup Language.

(2) Abrevierile și termenii prevăzuți la alin. (1) se completează cu termenii definiți în Lege și în legislația aplicabilă în sectorul gazelor naturale.

Capitolul II – Tipuri de autorizații de înființare și licențe în sectorul gazelor naturale

Articolul 6

ANRE emite autorizații pentru înființarea de noi:

a) conducte de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale;

b) instalații tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane a gazelor naturale, în cazul unor noi depozite;

c) sisteme de transport al gazelor naturale;

d) sisteme de distribuție a gazelor naturale;

e) instalații de producere a biogazului/biometanului;

f) magistrale directe.

Articolul 7

ANRE emite licențe în sectorul gazelor naturale pentru desfășurarea activităților de:

a) furnizare de: (i) gaze naturale;

(ii) GNL;

(iii) biogaz/biometan;

b) operare a: (i) conductelor de alimentare din amonte aferente producției gazelor naturale, pentru conductele de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale, dacă producția de gaze naturale nu este utilizată exclusiv în procesele de producție a gazelor naturale;

(ii) sistemului de înmagazinare subterană;

(iii) sistemului de transport;

(iv) sistemului de distribuție;

(v) terminalului GNL;

c) administrare a piețelor centralizate;

d) trader de gaze naturale;

e) exploatare comercială a instalațiilor de producere a hidrogenului.

Capitolul III – Regimul autorizațiilor de înființare și al licențelor în sectorul gazelor naturale

Secțiunea 1 – Proceduri, termene și condiții de acordare/modificare/prelungire a valabilității autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Articolul 8

(1) Pentru acordarea/modificarea/prelungirea valabilității unei autorizații de înființare/licențe, solicitanții depun la sediul ANRE o cerere, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, însoțită de documentele prevăzute în prezentul regulament.

(2) Operatorul economic străin cu sediul social în afara statelor membre ale Uniunii Europene poate solicita acordarea de autorizații de înființare/licențe numai dacă are stabilit în România, în condițiile legii, un sediu secundar pentru întreaga durată de valabilitate a autorizației de înființare/licenței, necesar desfășurării activităților.

(3) Cererea prevăzută la alin. (1), însoțită de documentele comune și specifice prevăzute de prezentul regulament, se înregistrează la ANRE în una dintre următoarele forme:

a) prin intermediul unui portal pus la dispoziție de ANRE;

b) e-mail la o adresă publicată pe pagina de internet a ANRE;

c) prin încărcare în platforma PCUe;

d) pe suport hârtie sau suport electronic - stick transmis/depus la registratura ANRE.

(4) Documentele necesită semnătura reprezentantului legal/împuternicitului și se transmit în oricare dintre formele prevăzute la alin. (3), se certifică cu semnătură electronică ce aparține reprezentantului legal al/împuternicitului solicitantului, în cazul celor transmise electronic, și cu semnătură olografă în original în cazul celor pe suport hârtie.

(5) În cazul în care, la data transmiterii cererii conform prevederilor alin. (1), solicitantul are depusă o solicitare aflată în analiză, documentele comune/specifice prevăzute în prezentul regulament deja depuse pot fi utilizate pentru toate solicitările aflate în lucru la ANRE, în baza unei declarații pe propria răspundere, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2, cu privire la menținerea valabilității acestora, dacă nu au intervenit modificări/actualizări ale acestora.

(6) În situația în care un solicitant nu mai deține documentele specifice solicitate pentru acordarea/modificarea autorizației de înființare/licenței, acesta poate transmite documente înlocuitoare, inclusiv rapoarte de expertiză tehnică pentru obiectivele din sectorul gazelor naturale aferente solicitării, întocmite de experți tehnici atestați de către ANRE, menționând în adresa de înaintare respectivele documente.

(7) La solicitarea operatorilor economici străini cu sediul social în unul dintre statele membre ale Uniunii Europene, ANRE emite o decizie în condițiile și cu respectarea Procedurii de confirmare a dreptului de participare la piețele de energie electrică/gaze naturale din România a unor persoane juridice străine având sediul social într-un stat membru al Uniunii Europene, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 14/2024, cu modificările ulterioare. În cazul în care, în statul membru, autoritatea de reglementare în domeniul energiei sau, după caz, o altă autoritate publică din acel stat nu emite licențe sau documente similare, în baza cărora se acordă dreptul de a desfășura activitatea de furnizare a gazelor naturale sau activitatea traderului de gaze naturale, operatorul economic care dorește să desfășoare activitatea de furnizare sau de trading de gaze naturale în România trebuie să solicite acordarea unei licențe de furnizare sau de trading de gaze naturale, conform cerințelor prezentului regulament, stabilind în România, pe toată perioada de valabilitate a licenței, un punct fizic de contact.

(8) Titularul licenței de furnizare a gazelor naturale nu poate deține simultan și licență de trader de gaze naturale, drepturile specifice activității de trader fiind incluse în licența de furnizare a gazelor naturale pe care o deține.

(9) Titularul licenței de trader de gaze naturale nu poate furniza gaze naturale clienților finali.

(10) Titularul unei licențe nu poate deține simultan două licențe de același tip.

(11) Nu pot primi autorizație de înființare/licență:

a) solicitanții aflați în procedura falimentului;

b) solicitanții cărora le-a fost retrasă de către ANRE o autorizație/licență în ultimii 5 ani pentru motive imputabile acestora. În situația în care decizia de retragere a fost contestată în termenul legal, aceasta trebuie confirmată de o instanță printr-o sentință definitivă prin care li se interzice dreptul la desfășurarea activității pentru care solicită autorizația/licența;

c) solicitanții care au ca acționari deținători ai controlului sau ca administratori persoane care anterior au avut calitatea de acționar deținător al controlului ori administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licență care nu și-au achitat obligațiile de plată rezultate din tranzacțiile realizate pe piața de gaze naturale și/sau rezultate din aplicarea de sancțiuni contravenționale prin raportare la cifra de afaceri a acestora, pentru faptele prevăzute la art. 195 alin. (2) din Lege.

Articolul 9

(1) ANRE analizează documentația depusă de solicitant conform prevederilor prezentului regulament și, dacă este cazul, transmite solicitantului o notificare prin care i se aduc la cunoștință completările sau clarificările necesare, într-un termen de maximum 60 de zile de la data înregistrării solicitării. Solicitările privind obținerea autorizației pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale se analizează în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii.

(2) Solicitantul are obligația de a completa documentația conform observațiilor transmise de ANRE, în termen de maximum 60 de zile de la primirea notificării. În cazul solicitărilor privind obținerea autorizației pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale termenul este de 30 de zile.

(3) În cazul în care, în termen de 6 luni de la data înregistrării cererii solicitantul nu a transmis toate documentele, conform observațiilor ANRE, cererea se clasează, solicitantul fiind notificat în acest sens.

(4) În cazul în care în perioada prevăzută la alin. (3) ANRE desfășoară și o acțiune de control în legătură cu obiectul solicitării operatorului economic, termenul poate fi prelungit până la finalizarea acțiunii de control, nefiind necesară notificarea solicitantului.

(5) Operatorii economici titulari de licențe de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale, a sistemelor de transport al gazelor naturale, a sistemelor de înmagazinare subterană a gazelor naturale sau a sistemelor de distribuție a gazelor naturale au obligația ca, în termen de 5 zile de la primirea notificării prevăzute la alin. (3), să transmită o nouă solicitare în condițiile precizate în notificare.

(6) În perioada de analiză a documentației, în funcție de calitatea și complexitatea informațiilor, ANRE poate decide:

a) invitarea la sediul ANRE a reprezentanților împuterniciți ai solicitantului, pentru clarificarea aspectelor referitoare la documentele depuse;

b) verificarea și certificarea conformității unor documente/ documentații specifice prin intermediul compartimentelor din cadrul ANRE, la solicitarea direcției de specialitate;

c) verificarea la fața locului a situației/documentelor existente, prin intermediul direcției de specialitate și, după caz, în colaborare cu direcția de control; concluziile și/sau constatările rezultate în urma discuțiilor și/sau a verificărilor se înscriu într-un document semnat de reprezentanții ANRE și ai solicitantului;

d) solicitarea altor informații sau documente necesare pentru clarificarea unor aspecte din perioada de analiză a documentațiilor.

Secțiunea a 2-a – Documente comune solicitate pentru toate tipurile de autorizații de înființare și de licențe în sectorul gazelor naturale

Articolul 10

(1) Cererea privind acordarea/modificarea/ prelungirea autorizației de înființare/licenței, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, este însoțită de următoarele documente comune tuturor solicitărilor:

a) certificatul constatator emis de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC) cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii la ANRE în original sau cu semnătura electronică a reprezentantului legal sau în copie certificată pentru conformitate cu originalul de reprezentantul legal al solicitantului sau raportul de furnizare informații emis prin serviciul Infocert de către ONRC, care să cuprindă informații de identificare ale solicitantului, denumirea, adresa sediului social/profesional, codul unic de înregistrare, numărul de ordine în registrul comerțului, starea solicitantului, forma de organizare, durata de constituire, capitalul social, asociații/acționarii solicitantului, persoana/persoanele împuternicită/e să reprezinte solicitantul, domeniile de activitate ale solicitantului care să conțină domeniul de activitate pentru care se solicită autorizația de înființare/licența, sucursale/subunități/filiale, sedii secundare/ puncte de lucru din România sau alte documente similare emise de autorități competente ori documentele de constituire a unităților administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora, care să conțină aceste informații;

b) declarația reprezentantului legal în care se precizează persoanele, cu nume și prenume, care fac parte din echipa managerială în cadrul operatorului economic/unității administrativ-teritoriale/asocierea unităților administrativ-teritoriale, respectiv: (i) manager general (reprezentant legal/administrator/ director general) cu experiență de minimum 2 ani în activități manageriale;

(ii) responsabil tehnic cu experiență de minimum 5 ani în conducerea/coordonarea activităților specifice din sectorul gazelor naturale, doar pentru tipurile de licențe prevăzute la art. 7 lit. b) și e);

c) CV-urile echipei manageriale menționate la lit. b), actualizate la data depunerii la ANRE;

d) declarațiile pe propria răspundere ale persoanelor juridice și fizice având calitatea de acționar/asociat deținător al controlului și/sau pe cea de administrator în cadrul solicitantului, întocmite în conformitate cu modelele prevăzute în anexa nr. 3, în original sau cu semnătură electronică calificată;

e) declarațiile persoanelor fizice prevăzute la lit. b) și d), privind consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, întocmite conform modelului din anexa nr. 4.

(2) Solicitanții străini prezintă o copie a documentelor justificative emise de organele competente din țara de origine, care să corespundă cerințelor prevăzute la alin. (1) lit. a) și o traducere autorizată a acestora în limba română.

(3) În situația în care un operator economic solicită în cursul unui an sau simultan acordarea mai multor autorizații de înființare/licențe, documentele prevăzute la alin. (1) se depun într-un singur exemplar, însoțite și de declarația pe propria răspundere prevăzută la art. 8 alin. (5), întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 2.

Secțiunea a 3-a – Documente specifice solicitate pentru toate tipurile de autorizații de înființare și de licențe în sectorul gazelor naturale

Articolul 11

(1) La solicitarea acordării autorizației de înființare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale în cazul unor noi perimetre sau a autorizației de înființare a instalațiilor tehnologice de suprafață aferente activității de înmagazinare subterană a gazelor naturale, în cazul unor noi depozite, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) documentul emis de ANRMPSG, care să conțină cumulativ următoarele informații: (i) denumirea titularului de acord de concesiune de dezvoltare-exploatare și explorare petrolieră;

(ii) obiectul acordului (denumirea perimetrului de producție/zăcământului comercial conform acordului petrolier/depozitului de înmagazinare subterană);

(iii) data (ziua/luna/anul) până la care este încheiat acordul petrolier conform prevederilor legislației specifice incidente;

b) în cazul solicitanților care nu sunt titulari de licență specifică sau care dețin licența specifică de mai puțin de 3 ani, copia contractului de asistență tehnică pentru urmărirea lucrărilor de execuție, recepție și punere în funcțiune, după caz, a: (i) conductelor de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale, încheiat cu un titular de licență de operare a conductelor de alimentare din amonte, care are o experiență similară de minimum 3 ani; sau

(ii) instalațiilor tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane a gazelor naturale, încheiat cu un titular de licență de operare a sistemului de înmagazinare subterană, care are o experiență similară de minimum 3 ani;

c) planul de ansamblu care cuprinde obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare, conținut în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, cu evidențierea limitelor administrative și denumirea localităților pe teritoriul cărora se amplasează acestea, verificat de verificator de proiecte atestat de ANRE;

d) schema tehnologică, cuprinsă în documentația tehnică/ raportul de expertiză/proiectul tehnic pentru obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare;

e) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită autorizația de înființare, conform modelului din anexa nr. 6; informațiile se prezintă și în format electronic Excel.

(2) La solicitarea acordării autorizației de înființare a sistemului de transport al gazelor naturale, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) documentul emis de concedent, care să conțină cumulativ următoarele: (i) denumirea titularului contractului de concesiune;

(ii) obiectul contractului;

(iii) data (ziua/luna/anul) până la care este încheiat contractul de concesiune conform prevederilor legislației specifice incidente;

b) în cazul solicitanților care nu sunt titulari de licență specifică sau care dețin licența specifică de mai puțin de 3 ani, copia contractului de asistență tehnică pentru urmărirea lucrărilor de execuție, recepția și punerea în funcțiune a obiectivelor, încheiat cu un titular de licență de operare a sistemului de transport al gazelor naturale care are o experiență similară de minimum 3 ani;

c) planul de ansamblu care cuprinde obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare, conținut în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, cu evidențierea limitelor administrativ-teritoriale și denumirea localităților pe teritoriul cărora se amplasează acestea, verificat de verificator de proiecte atestat de ANRE;

d) schema tehnologică, cuprinsă în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic pentru obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare;

e) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită autorizația de înființare, conform modelului din anexa nr. 7; informațiile se prezintă și în format electronic Excel.

(3) La solicitarea acordării autorizației de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copie a contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale sau asimilat; în situația solicitării autorizației de înființare de către unitățile administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora, reprezentantul legal transmite o declarație în care să fie precizată data finală de realizare a investițiilor; concedentul, după încheierea contractului de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, transmite un exemplar original la ANRE, inclusiv anexele la contract, în termenul prevăzut de Hotărârea Guvernului nr. 209/2019 pentru aprobarea Cadrului general privind regimul juridic al contractelor de concesiune a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale, procedurile pentru acordarea concesiunilor, conținutul-cadru al caietului de sarcini; actele adiționale la contract se transmit la ANRE în original, în termen de 30 de zile de la data încheierii acestora;

b) în cazul solicitanților care nu sunt titulari de licență specifică sau care dețin licența specifică de mai puțin de 3 ani, copia contractului de asistență tehnică pentru urmărirea lucrărilor de execuție, recepția și punerea în funcțiune a obiectivelor, încheiat cu un titular de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale ce are o experiență similară de minimum 3 ani;

c) planul de ansamblu care cuprinde obiectivele pentru care se solicită autorizația, conținut în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, cu evidențierea limitelor administrativ-teritoriale și denumirea localităților pe teritoriul cărora se amplasează acestea, verificat de verificator de proiecte atestat de ANRE; documentul trebuie să conțină inclusiv obiectivele amplasate în amonte de sistemul de distribuție la care se face racordarea și punctul de racordare care fac parte din soluția tehnică de alimentare a sistemului;

d) breviarul de calcul pentru dimensionarea obiectivelor pentru care se solicită autorizația, asumat de proiectant, verificat de verificator de proiecte atestat de ANRE; breviarul de calcul se transmite și în format electronic Excel;

e) copia avizului tehnic de racordare la sistemul aflat în amonte de sistemul de distribuție, la care se realizează racordarea, în termen de valabilitate, în baza căruia s-a realizat documentația tehnică/proiectul tehnic; copia avizului tehnic de racordare nu poate fi înlocuită cu alte documente, cum ar fi avizul tehnic de principiu;

f) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită autorizația de înființare, conform modelului din anexa nr. 8; informațiile se prezintă și în format electronic Excel.

(4) La solicitarea acordării autorizației de înființare pentru noi instalații de producere de biogaz/biometan, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) schema tehnologică a obiectivelor pentru care se solicită autorizația de înființare, cuprinsă în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, verificată de un verificator de proiecte atestat de ANRE;

b) planul de ansamblu care cuprinde obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare, conținut în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, cu evidențierea limitelor administrative și denumirea localităților pe teritoriul cărora se amplasează acestea, verificat de un verificator de proiecte atestat de ANRE;

c) copia avizului tehnic de racordare la sistemul/obiectivul aflat în aval, emis de operatorul licențiat la care se vor racorda instalațiile, în termen de valabilitate;

d) declarația reprezentantului legal al solicitantului cu privire la asigurarea activităților de verificare/revizie a instalațiilor de producere de biogaz/biometan cu un operator economic autorizat de ANRE conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea operatorilor economici care desfășoară activități în domeniul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 132/2021, cu modificările și completările ulterioare;

e) declarația reprezentantului legal al solicitantului cu privire la data finalizării investiției.

(5) La solicitarea acordării autorizației de înființare a magistralei directe pentru situațiile prevăzute la art. 12, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al titularului de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) declarația pe propria răspundere a solicitantului de racordare, care să conțină cumulativ următoarele: (i) se obligă să finanțeze în integralitate realizarea magistralei directe ce va fi în proprietatea acestuia;

(ii) se obligă să asigure accesul și racordarea la magistrala directă a altor solicitanți, fără schimbarea destinației pentru care aceste bunuri au fost construite, conform reglementărilor ANRE;

(iii) în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. a), activele care rezultă se vor prelua în folosință în termen de 60 de zile de la data concesiunii serviciului public de distribuție a gazelor naturale de către operatorul de distribuție concesionar, în conformitate cu reglementările ANRE;

(iv) în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b), activele care rezultă se vor prelua în folosință în termen de 60 de zile de la data la care concesionarul serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale din respectiva localitate solicită preluarea clienților aflați în zona concesionată de acesta, în conformitate cu reglementările ANRE;

b) schema tehnologică, cuprinsă în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic pentru obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare, verificată de un verificator de proiecte atestat de ANRE; documentul trebuie să conțină inclusiv obiectivele amplasate în amonte de obiectivele ce alimentează consumatorul, la care se face racordarea, și punctul de racordare care fac parte din soluția tehnică de alimentare a sistemului;

c) planul de ansamblu ce conține obiectivele pentru care se solicită autorizația de înființare, conținut în documentația tehnică/raportul de expertiză/proiectul tehnic, cu evidențierea limitelor administrative și denumirea localităților pe teritoriul cărora se amplasează acestea, verificat de un verificator de proiecte atestat de ANRE; documentul trebuie să conțină inclusiv obiectivele amplasate în amonte de obiectivele ce alimentează consumatorul, la care se face racordarea, și punctul de racordare care fac parte din soluția tehnică de alimentare a sistemului;

d) copia avizului tehnic de racordare la sistemul aflat în amonte de magistrala directă, la care se realizează racordarea, în termen de valabilitate, în baza căruia s-a realizat documentația tehnică/proiectul tehnic prevăzută/prevăzut la lit. b) și c);

e) în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b), refuzul de racordare emis de titularul de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale conform prevederilor art. 150 și art. 152 alin. (7) lit. a) din Lege;

f) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită autorizația de înființare, conform modelului din anexa nr. 8; informațiile se prezintă și în format electronic Excel;

g) declarația reprezentantului legal al solicitantului cu privire la data (ziua/luna/anul) finalizării investiției;

h) în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. b), acceptul titularului de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale concesionar al serviciului public de distribuție a gazelor naturale cu privire la racordarea la sistemul aflat în amonte de magistrala directă și la preluarea în folosință în termen de 60 de zile de la data primirii unei noi solicitări de racordare la sistemul de distribuție a obiectivelor realizate în conformitate cu prevederile art. 152 alin. (7) lit. a) din Lege, în conformitate cu reglementările ANRE.

Articolul 12

(1) ANRE permite realizarea unei magistrale directe conform prevederilor art. 152 din Lege, în scopul asigurării alimentării cu gaze naturale a clienților care:

a) se află într-o unitate administrativ-teritorială în care nu a fost concesionat serviciul public de distribuție a gazelor naturale; solicitarea se face doar prin intermediul unui titular de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale care deține dreptul de operare a obiectivelor sistemului aflate în proximitate;

b) se află într-o unitate administrativ-teritorială în care este concesionat serviciul public de distribuție a gazelor naturale și pentru care există un refuz de racordare emis de titularul de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale conform prevederilor art. 150 și art. 152 alin. (7) lit. a) din Lege; solicitarea se face doar prin intermediul unui titular de licență de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale care deține dreptul de operare a obiectivelor sistemului aflate în proximitate, altul decât concesionarul din respectiva unitate administrativ-teritorială.

(2) Pentru realizarea magistralei directe, operatorii titulari ai licențelor de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale solicită ANRE, după caz:

a) acordarea autorizației de înființare conform art. 11 alin. (5) și modificarea licenței deținute prin includerea locației consumatorului și a obiectivelor aferente magistralei directe, în situația în care este necesară realizarea unei conducte și a unui racord;

b) modificarea licenței deținute prin includerea locației consumatorului și a racordului, în cazul în care este necesară realizarea doar a unui racord ce se cuplează la o magistrală directă/conductă existentă, inclusă în licența de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, anual, odată cu solicitarea de modificare a licenței conform prevederilor art. 25 alin. (1) lit. b).

Articolul 13

(1) La solicitarea acordării unei licențe de furnizare de gaze naturale sau de biogaz/biometan sau de GNL, după caz, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare a solicitantului, integral sau în extras, din care să rezulte: (i) atribuțiile și responsabilitățile compartimentelor angajate în activitățile aferente furnizării de gaze naturale sau de biogaz/biometan sau de GNL, după caz;

(ii) existența unui sistem de comunicare cu clienții;

(iii) existența unui sistem de colectare și de rezolvare a reclamațiilor clienților;

b) lista sediilor din România în care urmează a se desfășura activitatea aferentă furnizării de gaze naturale sau de biogaz/biometan sau de GNL, după caz, precum și lista punctelor unice de contact pentru informarea clienților finali, conform prevederilor art. 143 alin. (1) lit. f) din Lege;

c) documentul/documentele din care să rezulte resursele financiare ale solicitantului, respectiv capitaluri proprii a căror valoare se calculează pe baza datelor de la ultima balanță de verificare lunară, conform formulei utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale pe care operatorul economic le comunică organelor fiscale sau prin extras de cont bancar, disponibilități din linii de credit sau contracte de împrumut bancare, de cel puțin 200.000 euro la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României valabil la data de 1 a lunii în care se înregistrează cererea de acordare a licenței; resursele financiare de cel puțin 200.000 euro se confirmă prin extras de cont bancar în lei/euro, care nu va fi mai vechi de 3 zile față de data depunerii cererii la ANRE și va fi asumat prin semnătură de către reprezentantul legal al solicitantului;

d) documente din care rezultă angajarea cu contract individual de muncă în cadrul solicitantului a cel puțin 3 persoane având experiență anterioară de minimum 3 ani în domeniul gazelor naturale (extrase Revisal/adeverințe de muncă, precum și curriculum vitae sau alte documente relevante);

e) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitățile estimate a fi furnizate în anul în care se acordă licența, exprimate în MWh pentru gaze naturale sau biogaz/biometan și în tone pentru GNL.

(2) La solicitarea acordării licenței de operare a conductelor de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale, titularul de acord petrolier transmite documentele prevăzute la art. 10, însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, sau a normelor proprii de asigurare a mentenanței, din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de gaze;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) acces și racordare la conducta de alimentare din amonte;

(iv) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională în activitatea respectivă de minimum 3 ani și faptul că acestea, pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție pentru care sunt responsabile, dețin calitatea de instalator autorizat ANRE, conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65/2023, cu modificările ulterioare, în format electronic;

c) copia procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pentru obiectivul pentru care se solicită licența, în format electronic;

d) informații în sistemul național de coordonate stereografic 1970 (Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor publicate pe pagina de internet a ANRE.) în concordanță cu schema de calcul hidraulic, care cuprinde grafic fiecare conductă, racord sau stație din proiectul tehnic, cu atașarea ca atribute a următorului set de date: 1.

tipul obiectivului - conductă, racord, stație;

2. materialul conductei/racordului;

3. diametrul nominal al conductei/racordului;

4. lungimea conductei/racordului;

5. tipul stației - uscare, măsurare, reglare/măsurare, comprimare;

6. capacitatea maximă proiectată a stației;

7. numărul și data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;

8. numărul de inventar al obiectivului;

9. valoarea contabilă a obiectivului;

10. codul unic de înregistrare al operatorului economic deținător al licenței de operare a obiectivului;

e) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită licența, în format electronic Excel, conform modelului din anexa nr. 6;

f) copia autorizației de mediu pentru obiectivele solicitate, în format electronic;

g) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitatea de gaze naturale estimată a fi distribuită în anul în care se acordă licența, exprimată în MWh.

(3) La solicitarea acordării licenței de operare a sistemului de înmagazinare subterană a gazelor naturale, titularul de acord de concesiune transmite documentele prevăzute la art. 10, însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare a solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, ori a normelor proprii de asigurare a mentenanței, din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de gaze;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) verificări și revizii ale instalațiilor tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane;

(iv) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională în activitatea respectivă de minimum 3 ani și faptul că acestea, pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție pentru care sunt responsabili, dețin calitatea de instalator autorizat ANRE, conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65/2023, cu modificările ulterioare în format electronic;

c) copia procesului-verbal de recepție tehnică conform normelor tehnice, pentru obiectivul pentru care se solicită licența, în format electronic;

d) informații în sistemul național de coordonate stereografic 1970 (Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor publicate pe pagina de internet a ANRE.) în concordanță cu schema de calcul hidraulic, care cuprinde grafic fiecare conductă, racord sau stație din proiectul tehnic, cu atașarea ca atribute a următorului set de date: 1.

tipul obiectivului - conductă, racord;

2. material;

3. diametru nominal;

4. lungime;

5. tipul stației - uscare, măsurare, reglare/măsurare, comprimare;

6. capacitate maximă proiectată;

7. numărul și data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;

e) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită licența, conform modelului din anexa nr. 6; informațiile se prezintă și în format electronic Excel;

f) copia autorizației de mediu pentru obiectivele solicitate, în format electronic;

g) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitatea de gaze naturale estimată a fi înmagazinată în anul în care se acordă licența, exprimată în MWh.

(4) La solicitarea acordării licenței de operare a sistemelor de transport al gazelor naturale, titularul de acord de concesiune a serviciului public de transport al gazelor naturale transmite documentele prevăzute la art. 10, însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare a solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, ori a normelor proprii de asigurare a mentenanței, din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de gaze;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) verificări și revizii ale sistemului de transport;

(iv) acces și racordare la sistem;

(v) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională în activitatea respectivă de minimum 3 ani și faptul că acestea, pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție pentru care sunt responsabile, dețin calitatea de instalator autorizat ANRE, conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65/2023, cu modificările ulterioare, în format electronic;

c) copia procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pentru obiectivul pentru care se solicită licența, în format electronic;

d) informații în sistemul național de coordonate stereografic 1970 (Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor publicate pe pagina de internet a ANRE.) în concordanță cu schema de calcul hidraulic, care cuprinde grafic fiecare conductă, racord sau stație din proiectul tehnic, cu atașarea ca atribute a următorului set de date: 1.

tipul obiectivului - conductă, racord;

2. materialul conductei/racordului;

3. diametru nominal;

4. lungime;

5. tipul stației - măsurare, reglare/măsurare, comprimare;

6. capacitate maximă proiectată;

7. numărul și data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;

8. denumirea obiectivului;

e) copia autorizației de mediu pentru obiectivele pentru care se solicită licența, în format electronic;

f) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită acordarea licenței, conform modelului din anexa nr. 7; informațiile se prezintă și în format electronic Excel;

g) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitatea de gaze naturale estimată a fi transportată în anul în care se acordă licența, exprimată în MWh.

(5) La solicitarea acordării licenței de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, concesionarul serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale transmite documentele prevăzute la art. 10, însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, ori a normelor proprii de asigurare a mentenanței, din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de gaze;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) verificări și revizii ale sistemului de distribuție;

(iv) acces și racordare la sistem;

(v) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională în activitatea respectivă de minimum 3 ani și faptul că acestea, pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție pentru care sunt responsabile, dețin calitatea de instalator autorizat ANRE, conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65/2023, cu modificările ulterioare, în format electronic;

c) copia procesului-verbal/proceselor-verbale de recepție tehnică întocmit/e conform normelor tehnice, pentru sistemele/obiectivele prevăzute la art. 25 alin. (1) lit. a) pentru care se solicită licența, în format electronic, însoțit/e de situația privind lucrările rămase de executat raportat la documentația tehnică întocmită conform prevederilor legale, după caz; informațiile cuprinse în tabelul prevăzut în anexa nr. 5 se transmit și în format electronic Excel;

d) informații în sistemul național de coordonate stereografic 1970 (Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor publicate pe pagina de internet a ANRE.) în concordanță cu schema de calcul hidraulic, care cuprinde grafic fiecare conductă, racord sau stație din proiectul tehnic, cu atașarea ca atribute a următorului set de date: 1.

localizare (județ, localitate, stradă);

2. nr. imobil - pentru branșament;

3. tipul obiectivului - conductă, branșament;

4. material - PE80, PE100, OL;

5. diametru - exterior pentru PE, nominal pentru OL;

6. regimul de presiune - ÎP, MP, RP, JP;

7. lungime;

8. tipul stației - SM, SRS, SRM;

9. capacitatea maximă proiectată a stației;

10. numărul și data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;

e) informații privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor pentru care se solicită licența, în format electronic Excel, conform modelului din anexa nr. 8; se vor include și informațiile privind caracteristicile tehnice ale obiectivelor/sistemelor de distribuție a gazelor naturale care tranzitează localități care fac parte din soluția de alimentare a obiectivelor pentru care se solicită licența, după caz;

f) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitatea de gaze naturale estimată a fi distribuită în anul în care se acordă licența, exprimată în MWh.

(6) La solicitarea acordării licenței de operare a terminalelor GNL, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, ori după normele proprii de asigurare a mentenanței, din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de gaze;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) verificări și revizii ale instalațiilor tehnologice de suprafață aferente terminalelor GNL;

(iv) acces la terminalul GNL;

(v) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională în activitatea respectivă de minimum 3 ani și faptul că acestea, pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție pentru care sunt responsabile, dețin calitatea de instalator autorizat ANRE, conform prevederilor Regulamentului pentru autorizarea persoanelor fizice care desfășoară activități în sectorul gazelor naturale, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 65/2023, cu modificările ulterioare, în format electronic;

c) copia procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pentru obiectivul pentru care se solicită licența, în format electronic;

d) informații în sistemul național de coordonate stereografic 1970 (Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor publicate pe pagina de internet a ANRE.) în concordanță cu schema de calcul hidraulic, care cuprinde grafic fiecare conductă, racord sau stație din proiectul tehnic, cu atașarea ca atribute a următorului set de date: 1.

tipul obiectivului - conductă, racord;

2. material;

3. diametru nominal;

4. lungime;

5. tipul stației - uscare, măsurare, reglare/măsurare, comprimare;

6. capacitate maximă proiectată;

7. numărul și data procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor;

e) copia autorizației de mediu pentru obiectivele pentru care se solicită acordarea licenței, în format electronic;

f) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitatea de GNL estimată a fi distribuită în anul în care se acordă licența, exprimată în MWh.

(7) La solicitarea acordării licenței de administrare a pieței centralizate, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, din care rezultă: (i) atribuțiile și responsabilitățile departamentelor angajate în activitățile aferente administrării piețelor centralizate de gaze naturale;

(ii) existența unui sistem de comunicare cu clienții;

(iii) existența unui sistem de depunere a clarificărilor și soluționare a contestațiilor clienților;

b) documentul/documentele din care să rezulte resursele financiare ale solicitantului, respectiv capitaluri proprii, a căror valoare se calculează pe baza datelor de la ultima balanță de verificare lunară, conform formulei utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale pe care operatorul economic le comunică organelor fiscale sau se dovedește prin extras de cont bancar, disponibilități din linii de credit sau contracte de împrumut bancare, de cel puțin 1.000.000 euro, la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României valabil la data de 1 a lunii în care se înregistrează cererea de acordare a licenței; resursele financiare de cel puțin 1.000.000 euro se confirmă prin extras de cont bancar lei/euro, care nu va fi mai vechi de 3 zile față de data depunerii cererii la ANRE și va fi asumat prin semnătură de către reprezentantul legal al solicitantului;

c) documentul prin care se prezintă descrierea piețelor centralizate de gaze naturale pe care solicitantul intenționează să le administreze în baza licenței, în format electronic;

d) lista cuprinzând sistemele și aplicațiile informatice capabile să asigure organizarea și administrarea piețelor centralizate angro de gaze naturale, aflate în exploatarea curentă a operatorului economic solicitant, în scopul organizării și administrării piețelor centralizate de gaze naturale prevăzute la lit. c), cu precizări privind deținerea drepturilor de utilizare a acestora, în format electronic;

e) regulamentul solicitantului de tranzacționare pentru produsele care fac obiectul solicitării, ce respectă Regulile generale privind piețele centralizate de gaze naturale, aprobate prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 105/2018, cu modificările și completările ulterioare, în format electronic;

f) descrierea funcțională a aplicației informatice integrate specializate, prin care se realizează separarea activităților care fac obiectul licenței prin contabilitatea de gestiune și rapoarte care reflectă modul de alocare a veniturilor și cheltuielilor aferente fiecărei activități conform situațiilor financiare anuale, precum și ultima balanță încheiată, în format electronic;

g) dovada certificării sistemelor informatice utilizate conform unui standard internațional ce conține cerințele pentru un sistem de management al securității informațiilor, astfel încât să confirme capabilitatea organizației de a evalua riscurile privind securitatea informațiilor și de a implementa măsuri de control pentru a putea asigura confidențialitatea, integritatea și disponibilitatea informațiilor, conform art. 146 alin. (2^1) lit. c) din Lege, în format electronic;

h) dovada certificării sistemului de management utilizat conform unui standard internațional care să demonstreze capabilitatea sa de a furniza produse și servicii care să îndeplinească atât cerințele clienților, cât și cerințele legale și de reglementare aplicabile, conform art. 146 alin. (2^1) lit. d) din Lege, în format electronic;

i) dovada existenței unui contract valabil cu un auditor independent pentru auditarea situațiilor financiare, conform art. 146 alin. (2^1) lit. e) din Leg e, în format electronic;

j) declarația pe propria răspundere a reprezentantului legal prin care își asumă responsabilitatea cu privire la faptul că pe toată perioada de valabilitate a licenței: (i) pune la dispoziția publicului informațiile privind situațiile financiare anuale și raportul auditorilor;

(ii) transmite la ANRE rapoartele conform reglementărilor în vigoare;

(iii) respectă reglementările și condițiile stabilite prin licența acordată de către ANRE;

k) copia situațiilor financiare anuale și raportul auditorilor, puse la dispoziția publicului de solicitant, conform prevederilor art. 146 alin. (2^1) lit. f) din Lege, în format electronic.

(8) La solicitarea acordării licenței de trader de gaze naturale, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, din care să rezulte atribuțiile și responsabilitățile compartimentelor angajate în activitatea de trader de gaze naturale;

b) lista sediilor din România prin care solicitantul urmează să desfășoare activitatea traderului de gaze naturale, în format electronic;

c) documentul/documentele din care să rezulte resursele financiare ale solicitantului, respectiv capitaluri proprii, a căror valoare se calculează pe baza datelor de la ultima balanță de verificare lunară, conform formulei utilizate la întocmirea situațiilor financiare anuale pe care operatorul economic le comunică organelor fiscale, sau se dovedește prin extras de cont bancar, disponibilități din linii de credit sau contracte de împrumut bancare, de cel puțin 200.000 euro, la cursul de schimb valutar al Băncii Naționale a României valabil la data de 1 a lunii în care se înregistrează cererea de acordare a licenței; resursele financiare de cel puțin 200.000 euro se confirmă prin extras de cont bancar lei/euro, care nu va fi mai vechi de 3 zile față de data depunerii cererii la ANRE și va fi asumat prin semnătură de către reprezentantul legal al solicitantului;

d) documente din care rezultă angajarea cu contract individual de muncă în cadrul solicitantului a cel puțin 3 persoane având experiență anterioară de minimum 3 ani în domeniul gazelor naturale (extrase REVISAL/adeverințe de muncă, precum și curriculum vitae sau alte documente relevante);

e) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitățile de gaze naturale estimate a face obiectul activității de trading în anul în care se acordă licența, exprimate în MWh.

(9) La solicitarea acordării licenței de exploatare comercială a noilor instalații de producere a hidrogenului, documentele prevăzute la art. 10 sunt însoțite de declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului din anexa nr. 5, precum și de următoarele documente:

a) copia regulamentului de organizare și funcționare al solicitantului, în format electronic, integral sau în extras, ori după normele proprii de asigurare a mentenanței din care să rezulte că sunt incluse cel puțin următoarele activități: (i) detectări ale pierderilor de hidrogen;

(ii) sesizări, reclamații și intervenții;

(iii) verificări și revizii ale instalațiilor de producere a hidrogenului;

(iv) acces la instalațiile de producere a hidrogenului;

(v) verificarea documentațiilor și/sau a proiectelor tehnice, urmărirea lucrărilor, efectuarea recepțiilor și punerea în funcțiune a lucrărilor;

b) fișa cuprinzând structura personalului pe specialități, din care să rezulte că persoanele din cadrul echipei manageriale responsabile cu coordonarea activităților prevăzute la lit. a) dețin o experiență profesională de proiectare și/sau de execuție în sectorul gazelor naturale de minimum 3 ani și faptul că acestea sunt responsabile pentru activitățile de proiectare și/sau de execuție, în format electronic;

c) copia procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, pentru obiectivul pentru care se solicită licența, în format electronic;

d) declarația scrisă, în original, pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului privind cantitățile de hidrogen estimate a fi produse în anul în care se acordă licența exprimate în MWh, și care fac obiectul exploatării comerciale a instalațiilor de producere a hidrogenului.

Secțiunea a 4-a – Aprobarea/Respingerea solicitării privind acordarea/modificarea/prelungirea valabilității/suspendarea/retragerea autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Articolul 14

(1) După verificarea documentației depuse, ANRE întocmește un raport prin care propune aprobarea/respingerea acordării autorizației de înființare/licenței.

(2) Raportul prevăzut la alin. (1) se prezintă, în vederea aprobării sau respingerii, Comitetului de reglementare al ANRE.

(3) Comitetul de reglementare al ANRE decide motivat acordarea sau respingerea acordării/modificării/prelungirii valabilității/suspendării/retragerii autorizației de înființare/licenței, în termen de până la 30 de zile de la data depunerii documentației complete de către solicitant.

(4) Acordarea/Respingerea acordării/modificării/prelungirii valabilității/suspendării/retragerii autorizației de înființare/licenței se face prin decizie a președintelui ANRE.

(5) Cererile operatorilor economici având ca obiect modificarea sediului social, a denumirii societății sau formei juridice reprezintă modificări de ordin administrativ care nu se supun aprobării Comitetului de reglementare.

(6) În vederea actualizării autorizațiilor/licențelor conform prevederilor alin. (5), președintele ANRE emite o decizie în acest sens.

Articolul 15

(1) Pentru preluarea operării unui sistem de distribuție a gazelor naturale, în situațiile prevăzute la art. 138 alin. (1) lit. g) din Lege, ANRE desemnează un alt titular al unei licențe de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, în conformitate cu prevederile Procedurii privind desemnarea unui operator de distribuție a gazelor naturale pentru preluarea operării unui sistem de distribuție a gazelor naturale, aprobată prin Ordinul președintelui ANRE nr. 2/2017, cu modificările și completările ulterioare.

(2) În situația prevăzută la alin. (1), ANRE emite o decizie privind desemnarea pentru preluarea operării sistemului de distribuție a operatorului economic desemnat, însoțită de anexele D1 și D2 prevăzute în Condițiile-cadru de valabilitate a licenței de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, aprobate prin Ordinul președintelui ANRE nr. 84/2014, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 16

Condițiile de valabilitate asociate autorizațiilor de înființare/licențelor conțin, după caz, următoarele prevederi principale, fără a se limita la acestea:

a) drepturile și obligațiile conferite de autorizația de înființare/licență;

b) condiționările, limitările și restricțiile privind continuitatea și regimul de funcționare a obiectivelor autorizate/licențiate;

c) datele tehnice ale sistemului/obiectivelor autorizate/ licențiate;

d) obligativitatea titularilor de autorizații de înființare/licențe de a furniza informații către ANRE, referitoare la activitatea desfășurată în sectorul gazelor naturale, folosind tipul de date, periodicitatea, formatul de transmitere a datelor și altele asemenea, specificate de ANRE și/sau reglementările în vigoare.

Articolul 17

(1) Autorizațiile de înființare și licențele se înregistrează de către direcția de specialitate din cadrul ANRE într-un registru electronic, iar înregistrarea se face în ordinea emiterii lor.

(2) Numărul autorizației de înființare/licenței reprezintă numărul de ordine din acest registru.

(3) Modelul autorizației de înființare/licenței este prevăzut în anexa nr. 9.

Articolul 18

Autorizația de înființare/Licența se eliberează titularului într-un exemplar, fiind însoțită de decizia de acordare.

Articolul 19

Deciziile președintelui ANRE privind acordarea/refuzul acordării/modificării/prelungirii valabilității/ suspendării/retragerii autorizației de înființare/licenței pot fi atacate la instanța judecătorească de contencios administrativ, în condițiile legii.

Secțiunea a 5-a – Termene de valabilitate a autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Articolul 20

În raportul de acordare prevăzut la art. 14 alin. (1) se precizează durata de valabilitate propusă pentru autorizația de înființare/licență, după cum urmează:

a) pentru autorizațiile de înființare prevăzute la art. 6 lit. a), b), c) și d) sau licențele prevăzute la art. 7 lit. b) pct. (i)-(iv) termenul de valabilitate se corelează cu durata prevăzută în contractul în baza căruia se desfășoară activitatea, respectiv: (i) durata de realizare a investițiilor prevăzută în contractul de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale sau asimilate;

(ii) durata precizată în documentul emis de ANRMPSG pentru activitatea de producție a gazelor naturale/ înmagazinarea subterană a gazelor naturale;

(iii) durata precizată în documentul emis de concedent privind concesiunea sistemului național de transport al gazelor naturale și a activității de operare a SNT;

b) autorizațiile de înființare prevăzute la art. 6 lit. e) și f) se corelează cu termenul de realizare a obiectivelor declarat de solicitant;

c) autorizațiile de înființare prevăzute la art. 6 lit. d) solicitate de către unitățile administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora se corelează cu termenul de realizare a obiectivelor declarat de către unitățile administrativ-teritoriale și/sau asocierile acestora;

d) licențele prevăzute la art. 7 lit. a), lit. b) pct. (v) și lit. c), d) și e) sunt valabile pentru o perioadă de maximum 25 de ani; durata inițială de valabilitate a licențelor prevăzute la art. 7 lit. a) și d) este de maximum 5 ani și poate fi prelungită succesiv, astfel încât durata totală de valabilitate a acesteia să nu depășească durata de 25 de ani.

Articolul 21

(1) Titularul autorizației de înființare/licenței are dreptul de a solicita prelungirea valabilității acesteia înainte de expirarea termenului de valabilitate; în această situație solicitantul trebuie să țină cont de durata analizării de către ANRE a solicitării, precum și de periodicitatea ședințelor Comitetului de reglementare, astfel încât să fie asigurată continuitatea valabilității autorizației de înființare/licenței, dar nu mai mult de 90 de zile sau mai puțin de 30 de zile înainte de data expirării autorizației de înființare/licenței.

(2) În cazul în care nu se respectă termenul de 30 de zile prevăzut la alin. (1) sau în cazul în care documentația nu este completă până la data expirării autorizației de înființare, cererea va fi tratată ca o solicitare pentru o nouă autorizație de înființare pentru restul de investiție rămas de realizat/licență, din punctul de vedere al documentației necesar a fi transmise.

(3) În vederea aplicării prevederilor alin. (1), titularul transmite ANRE o cerere întocmită conform modelului din anexa nr. 1 însoțită de documentele prevăzute la art. 10, documentele din care să rezulte necesitatea prelungirii în raport cu natura situației de care este determinată și, după caz, documentele care să ateste îndeplinirea cerinței prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. a), alin. (2) lit. a), alin. (3) lit. a), art. 13 alin. (1) lit. c) și d), alin. (7) lit. b) și c) sau alin. (8) lit. c) și d).

(4) În situația împlinirii duratei de valabilitate maxime prevăzute la art. 20, titularii licențelor prevăzute la art. 7 pot solicita o nouă licență cu cel puțin 90 de zile înainte de împlinirea termenului de valabilitate. În cazul licențelor prevăzute la art. 7 lit. b) pct. (i)-(iv), termenul de valabilitate se va corela cu durata prevăzută în noile contracte în baza căreia se va desfășura activitatea, respectiv contractele prevăzute la art. 20 lit. a).

Capitolul IV – Procedura de modificare a autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Articolul 22

(1) La cererea titularilor sau din proprie inițiativă, ANRE poate decide, în conformitate cu prevederile legale, modificarea autorizațiilor de înființare/licențelor eliberate, în următoarele situații:

a) când se impune actualizarea parametrilor tehnici precizați în autorizația de înființare/licență;

b) în cazul prelungirii valabilității autorizației de înființare/licenței, fără modificarea caracteristicilor tehnice ale obiectivelor în cazul autorizațiilor de înființare prevăzute la art. 6 sau al licențelor prevăzute la art. 7 lit. b);

c) în cazul unor modificări ale statutului titularului de autorizație de înființare/licență prin divizare, fuziune, transformare, ale denumirii, ale sediului, ale capitalului social sau ale patrimoniului;

d) în cazul vânzării sau transferului de active sau al altor operațiuni în urma cărora activele corporale destinate activităților autorizate prin autorizația de înființare/licență se vor transmite sau vor aparține altei/altor persoane;

e) în cazul în care survin unele modificări legislative sau schimbări ale circumstanțelor de la data eliberării autorizațiilor de înființare/licențelor sau evenimente care afectează substanțial ori care conduc la imposibilitatea desfășurării activităților autorizate/licențiate.

(2) Pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. e), modificarea autorizațiilor de înființare/licențelor se face din inițiativa ANRE, cu respectarea egalității de tratament al titularilor și în raport cu natura situației care a determinat modificarea; ANRE comunică în scris titularilor de autorizație de înființare/licență modificările survenite.

(3) Titularul autorizației de înființare/licenței notifică ANRE intenția de a efectua modificări ale statutului juridic, în sensul fuziunii/divizării/transformării, precum și orice vânzare sau transfer de active sau alte operațiuni în urma cărora:

a) activele corporale destinate activităților autorizate prin autorizația de înființare/licență se vor transmite sau vor aparține altei/altor persoane;

b) contractul/contractele de concesiune a serviciului de transport, de înmagazinare subterană și de distribuție a gazelor naturale, contractele pentru prestarea serviciului public de distribuție a gazelor naturale încheiate cu autoritățile locale, asimilate contractelor de concesiune, sau acordul petrolier/acordurile petroliere se modifică sau se transferă altui/altor solicitant/solicitanți;

c) valoarea capitalului social existent se reduce, într-o tranșă sau pe ansamblu, cu cel puțin 5%. Prin capital social existent al titularului autorizației de înființare/licenței se înțelege capitalul social inițial, la data emiterii autorizației de înființare/licenței, sau capitalul social existent la data ultimei modificări, obținut prin creșteri ori scăderi ale capitalului social inițial, realizate ulterior emiterii autorizației de înființare/licenței.

(4) Notificarea prevăzută la alin. (3) se transmite cu cel puțin 120 de zile înainte de data de la care fuziunea/ divizarea/transformarea își produce efectele.

(5) Titularii licențelor care au ca obiect operarea sistemelor de distribuție, de transport sau de înmagazinare subterană a gazelor naturale notifică ANRE, cu cel puțin 6 luni înainte, intenția de a efectua oricare dintre operațiunile prevăzute la alin. (3) lit. c).

(6) În cazul prevăzut la alin. (5), ANRE este înștiințată printr-o nouă notificare cu cel puțin 120 de zile înainte de data efectivă la care are loc operațiunea ce conduce la reducerea capitalului social existent, potrivit hotărârii organelor de conducere ale titularilor licențelor.

(7) Efectuarea operațiunilor prevăzute la alin. (3) va conduce, după caz, la modificarea, retragerea sau transferul autorizației de înființare/licenței. ANRE va comunica titularului autorizației de înființare/licenței modalitatea prin care va fi soluționată situația creată ca urmare a punerii în aplicare a intenției notificate de titularul autorizației de înființare/licenței.

(8) Titularul autorizației de înființare/licenței transmite ANRE solicitarea de modificare în termen de maximum 15 zile de la primirea comunicării prevăzute la alin. (7).

(9) Titularul autorizației de înființare/licenței transmite ANRE solicitarea de modificare a autorizației/licenței în termen de maximum 15 zile de la înregistrarea în registrul comerțului a mențiunii privind schimbarea sediului, denumirii sau a formei juridice a societății însoțită de documentul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. a).

(10) După primirea solicitării prevăzute la alin. (8), ANRE examinează situația nou-creată și dispune, dacă solicitarea este întemeiată, modificarea corespunzătoare a autorizațiilor de înființare/licențelor, eliberând autorizații sau licențe cu un conținut modificat.

(11) În cazul în care, pentru situațiile prevăzute la alin. (1) lit. c), nu se poate proceda în conformitate cu prevederile alin. (3), titularul autorizației de înființare/licenței solicită ANRE transferul autorizației de înființare/licenței către un alt solicitant; în acest caz, solicitantul către care se face transferul trebuie să solicite ANRE acordarea/modificarea autorizației de înființare/licenței corespunzătoare și să depună documentele comune prevăzute la art. 10, precum și documentele specifice tipului de autorizație de înființare/licență, prevăzute în prezentul regulament.

(12) ANRE analizează cererile de acordare/modificare de licență prin includerea de noi obiective/sisteme de distribuție a gazelor naturale pentru care solicitantul nu a făcut dovada obținerii în prealabil a unei autorizații de înființare în termen de 6 luni de la data înregistrării cererii, cu dispunerea măsurilor corespunzătoare, după caz.

(13) În cazul constatării unei/unor erori materiale în cuprinsul deciziei/licenței/autorizației de înființare ANRE va proceda la îndreptarea erorii materiale prin emiterea unei/unor noi decizii/licențe/autorizații de înființare, după caz.

Articolul 23

Titularul unei autorizații de înființare poate solicita modificarea acesteia doar dacă autorizația este în termen de valabilitate.

Articolul 24

(1) Cererea privind modificarea autorizației de înființare întocmită conform modelului din anexa nr. 1 este însoțită de declarația scrisă pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, și următoarele documente:

a) pentru conductele de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale sau pentru instalațiile tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane a gazelor naturale se transmit următoarele: (i) documentul prevăzut la art. 11 alin. (1) lit. a), doar în cazul modificării celui transmis anterior;

(ii) documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) lit. c)-e);

b) pentru sistemele de transport al gazelor naturale se transmit următoarele: (i) documentul prevăzut la art. 11 alin. (2) lit. a), doar în cazul modificării celui transmis anterior;

(ii) documentele prevăzute la art. 11 alin. (2) lit. c)-e);

c) pentru sistemele de distribuție de gaze naturale se transmit următoarele: (i) documentul prevăzut la art. 11 alin. (3) lit. a), doar în cazul modificării prin act adițional a celui transmis anterior sau încheierii unui nou contract de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale;

(ii) documentele prevăzute la art. 11 alin. (3) lit. c)-f);

d) pentru magistralele directe de gaze naturale se transmit documentele prevăzute la art. 11 alin. (5);

e) pentru instalațiile de producere de biogaz/biometan se transmit documentele prevăzute la art. 11 alin. (4).

(2) Cererea privind modificarea licenței de operare, întocmită conform modelului din anexa nr. 1, se transmite însoțită de declarația scrisă pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, însoțită de următoarele documente:

a) pentru conductele de alimentare din amonte aferente producției de gaze naturale se transmit documentele prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. b)-g);

b) pentru instalațiile tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane de gaze naturale se transmit documentele prevăzute la art. 13 alin. (3) lit. b)-g);

c) pentru sistemele de transport de gaze naturale se transmit documentele prevăzute la art. 13 alin. (4) lit. b)-g);

d) pentru sistemele de distribuție de gaze naturale, inclusiv pentru obiectivele aferente magistralei directe, se transmit documentele prevăzute la art. 13 alin. (5) lit. b)-f);

e) pentru terminalul GNL se transmit documentele prevăzute la art. 13 alin. (6) lit. b)-f).

(3) Cererea privind modificarea licenței de exploatare comercială a instalațiilor de producere a hidrogenului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, se transmite însoțită de declarația scrisă pe propria răspundere a reprezentantului legal al solicitantului, întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 5, însoțită de documentul prevăzut la art. 13 alin. (9) lit. b)-d).

(4) În situația în care contractul de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale sau asimilat se modifică, concedentul are obligația de a transmite la ANRE un exemplar original al documentului respectiv, în termen de 30 de zile de la data modificării, iar concesionarul este obligat să se asigure că documentul a fost transmis la ANRE.

(5) În situația în care este necesară modificarea autorizației de înființare/licenței, după transmiterea documentului prevăzut la alin. (4), concesionarul solicită modificarea:

a) autorizației de înființare, dacă aceasta este în termen de valabilitate, însoțită de documentele prevăzute la art. 11 alin. (3);

b) licenței prevăzute la art. 7 lit. b) pct. (iv) printr-o cerere întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de documentele prevăzute la art. 13 alin. (5).

(6) În situația în care acordul petrolier se modifică, inclusiv în situația transferului, titularul de acord are obligația de a transmite la ANRE, în termen de 30 de zile lucrătoare de la data modificării acestuia, un document emis de ANRMPSG care să conțină cumulativ următoarele informații: (i) denumirea titularului de acord de concesiune de dezvoltare-exploatare și explorare petrolieră;

(ii) obiectul acordului (denumirea perimetrului de producție/zăcământului comercial conform acordului petrolier/depozitului de înmagazinare subterană);

(iii) data (ziua/luna/anul) până la care este încheiat acordul petrolier conform prevederilor legislației specifice incidente.

(7) În situația în care este necesară modificarea autorizației de înființare/licenței, după transmiterea documentului prevăzut la alin. (6), titularul de acord petrolier solicită modificarea:

a) autorizației de înființare, dacă aceasta este în termen de valabilitate, printr-o cerere întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de documentele prevăzute la art. 11 alin. (1) sau (2);

b) licenței prevăzute la art. 7 lit. b) pct. (i)-(iii) printr-o cerere întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 1, însoțită de documentele prevăzute la art. 13 alin. (2), (3) sau (4), după caz.

(8) În oricare dintre situațiile de solicitare a modificării autorizației de înființare/licenței, solicitantul transmite și documentul prevăzut la art. 10 alin. (1) lit. a).

Articolul 25

(1) Titularul unei licențe solicită modificarea acesteia după cum urmează:

a) anterior punerii în funcțiune a obiectivelor/sistemelor, în cazul în care pentru acestea nu este acordată licență specifică;

b) anual, până la data de 1 martie a anului următor recepției unor obiective noi sau scoaterii din funcțiune a unor obiective pentru care este acordată licență specifică și a racordurilor realizate în conformitate cu prevederile art. 12;

c) în situația predării obiectivelor către noul concesionar/ titular de acord petrolier;

d) anterior punerii în funcțiune a magistralei directe și/sau a racordurilor realizate în conformitate cu prevederile art. 12.

(2) Solicitările prevăzute la alin. (1) se transmit pentru fiecare categorie separat.

(3) Solicitările prevăzute la alin. (1) lit. a) se transmit separat pentru fiecare UAT în cazul titularilor de licențe de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale.

Capitolul V – Procedura de suspendare și de retragere a autorizațiilor de înființare și a licențelor în sectorul gazelor naturale

Articolul 26

(1) În urma constatării de ANRE din oficiu, la sesizarea unor terți sau la notificarea de către titular, ANRE aplică măsurile prevăzute la alin. (2) sau (3), după caz, în cazul imposibilității desfășurării activității, ca urmare a nerespectării obligațiilor legale incidente sectorului gazelor naturale, prevăzute în:

a) legislația primară;

b) condițiile asociate autorizației de înființare/licenței;

c) reglementările emise de ANRE;

d) regulamentele europene de directă aplicabilitate;

e) standarde și alte acte normative în vigoare în sectorul gazelor naturale sau impuse de cadrul normativ în vigoare.

(2) În cazul în care motivele care au dus la imposibilitatea prevăzută la alin. (1) nu sunt imputabile titularului de autorizație de înființare/licență, ANRE procedează după cum urmează:

a) dacă situația creată se poate remedia, acordă un termen de conformare de maximum 6 luni, sub sancțiunea suspendării autorizației de înființare/licenței;

b) dacă situația creată nu se poate remedia, retrage autorizația de înființare/licența.

(3) În cazul în care motivele care au dus la imposibilitatea prevăzută la alin. (1) sunt imputabile titularului de autorizație de înființare/licență, ANRE procedează după cum urmează:

a) dacă situația creată se poate remedia, suspendă autorizația de înființare/licența pe o perioadă de maximum 6 luni în vederea remedierii situației create și conformării cu autorizația de înființare/licența; în acest sens, titularul autorizației de înființare/licenței are obligația de a depune la ANRE, cu cel puțin 15 zile calendaristice anterior expirării termenului de suspendare, documentele care să ateste remedierea situației care a condus la suspendarea autorizației de înființare/licenței;

b) dacă situația creată nu se poate remedia, retrage autorizația de înființare/licența.

(4) În aplicarea dispozițiilor alin. (2) sau (3), în situația în care activitatea se desfășoară în baza unui contract de concesiune, ANRE transmite o notificare concedentului în acest sens.

(5) Suspendarea și retragerea autorizației de înființare/ licenței se aprobă prin decizie a președintelui ANRE și produce efecte în perioada stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia.

(6) În cazul încetării motivelor care au condus la suspendarea autorizației de înființare/licenței, ANRE emite o decizie de încetare a suspendării, care produce efecte la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia.

Articolul 27

(1) ANRE îi retrage titularului autorizația de înființare/licența în următoarele situații, după caz:

a) în situațiile prevăzute la art. 26;

b) în cazul falimentului titularului, stabilit prin hotărâre judecătorească definitivă;

c) la cererea motivată a titularului; în situația în care activitatea se desfășoară în baza unui contract de concesiune sau asimilat sau a unui acord petrolier, ANRE are dreptul să retragă autorizația de înființare/licența numai după ce titularul prezintă acordul partenerului de contract; în cazul solicitantului titular de licență pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale, cererea va fi însoțită de o declarație din care să rezulte că la momentul depunerii solicitării nu are contracte de furnizare a gazelor naturale în derulare;

d) la încetarea contractului de concesiune a serviciului public de distribuție a gazelor naturale sau asimilat sau a acordului petrolier, notificată de concedent și/sau concesionar;

e) în cazul prezentării unor dovezi (ordine de restricționare sau de interzicere a activității emise de o autoritate publică, hotărâri judecătorești definitive etc.) ce atestă că înființarea/ operarea obiectivelor/sistemelor din sectorul gazelor naturale sau a uneia ori a mai multora dintre componentele acestora pune în pericol sau dăunează grav persoanelor fizice, proprietății și/sau mediului înconjurător;

f) în cazul imposibilității desfășurării activității constatate de ANRE din oficiu ori la sesizarea unor terți, ca urmare a nerespectării obligațiilor legale incidente sectorului gazelor naturale, sau la notificarea de către titular ori la propunerea unui compartiment din cadrul ANRE;

g) în cazul în care titularul unei licențe nu plătește sumele datorate ANRE sau nu poate fi contactat în vederea achitării sumelor datorate ANRE, în termen de un an de la data emiterii facturii, caz în care licența se poate retrage fără preaviz sau notificare prealabilă;

h) în cazul în care titularul de licență pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale încalcă interdicția legală prevăzută la art. 143 alin. (1) lit. r) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, prin transmiterea unor notificări de denunțare unilaterală a contractelor de furnizare de gaze naturale încheiate cu clienții finali.

(2) Retragerea autorizației/licenței se aprobă prin decizie a președintelui ANRE și produce efecte de la data stabilită de ANRE în cuprinsul acesteia.

(3) Titularul autorizației de înființare și/sau al licenței este obligat să notifice ANRE situațiile menționate la alin. (1) lit. b), d) și e), în termen de 5 zile lucrătoare de la apariția acestora.

(4) În situația radierii unui operator economic, decizia de acordare, cu modificările și completările ulterioare, a autorizației de înființare/licenței își încetează de drept efectele.

(5) În cazul în care motivele care au condus la retragerea autorizației de înființare/licenței încetează, ANRE poate emite o decizie de revocare a deciziei de retragere a autorizației de înființare/licenței.

Articolul 28

Prevederile art. 26 și 27 se aplică și solicitanților, persoane juridice străine, cu privire la suspendarea sau retragerea deciziei de confirmare, emisă de ANRE.

Articolul 29

În cazul pierderii/distrugerii documentelor aferente autorizației de înființare/licenței emise de ANRE, la cererea titularului, ANRE emite un duplicat, contra cost, conform tarifelor aprobate de ANRE; cererea este însoțită de dovada publicării pierderii/distrugerii documentelor aferente autorizației de înființare/licenței emise de ANRE în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

Capitolul VI – Dispoziții tranzitorii și finale

Articolul 30

(1) Pe toată durata de valabilitate a autorizației de înființare/licenței, titularii acestora au obligația de a respecta prevederile:

a) Legii și legislației incidente;

b) reglementărilor emise de ANRE și ale condițiilor de valabilitate asociate autorizației de înființare/licenței.

(2) În situația unor modificări legislative care conduc la posibilitatea desfășurării activităților autorizate/licențiate fără deținerea autorizațiilor de înființare/licențelor emise de ANRE, acestea își încetează aplicabilitatea în condițiile legii.

Articolul 31

(1) ANRE percepe tarife aprobate prin ordin al președintelui ANRE, pentru:

a) acordarea/modificarea/prelungirea valabilității autorizațiilor de înființare/licențelor în sectorul gazelor naturale;

b) emiterea unui duplicat al autorizației de înființare/licenței.

(2) În vederea acordării/modificării/prelungirii valabilității autorizațiilor de înființare/licențelor în sectorul gazelor naturale, după întocmirea proiectului de decizie și a raportului, ANRE comunică solicitantului obligațiile financiare în conformitate cu prevederile ordinului președintelui ANRE cu privire la aprobarea tarifelor și contribuțiilor bănești percepute de ANRE.

(3) Proiectul de decizie și raportul intră pe ordinea de zi a ședinței Comitetului de reglementare al ANRE după îndeplinirea obligațiilor financiare prevăzute la alin. (2).

Articolul 32

ANRE percepe contribuții anuale de la titularii de licențe din sectorul gazelor naturale, pe toată durata de valabilitate a licenței, inclusiv pentru perioada de suspendare a acesteia, conform nivelului contribuțiilor aprobate prin ordin al președintelui ANRE.

Articolul 33

Solicitanții care dețin licența specifică de mai puțin de 3 ani au obligația ca până la împlinirea termenului de 3 ani să dețină un contract de asistență tehnică pentru urmărirea lucrărilor de execuție, recepția și punerea în funcțiune a obiectivelor pentru înființarea unor noi conducte de alimentare din amonte aferente activității de producție a gazelor naturale, instalații tehnologice de suprafață aferente înmagazinării subterane a gazelor naturale, în cazul unor noi depozite, sisteme de transport sau de distribuție a gazelor naturale, încheiat cu un titular de licență specifică ce are o experiență similară de minimum 3 ani.

Articolul 34

ANRE publică pe pagina de internet a instituției informații actualizate privind autorizațiile de înființare și licențele acordate/respinse/modificate/prelungite/suspendate/retrase.

Articolul 35

(1) Titularii de licențe de operare care aveau obligația de a transmite la ANRE până la data de 31.01.2021 informațiile în format vectorial GIS pentru obiectivele din sectorul gazelor naturale puse în funcțiune și aflate în operarea acestora au obligația să transmită, anual, până la sfârșitul lunii martie, informațiile actualizate în sistemul național de coordonate stereografic 1970 pentru toate obiectivele din sectorul gazelor naturale puse în funcțiune și aflate în operarea acestora la data de 1 martie a respectivului an. Informațiile se prezintă în format vectorial GIS în fișiere de tip XML sau în fișiere de tip SHAPE conform schemelor și cerințelor publicate pe pagina de internet a ANRE și reprezintă o situație actualizată la zi a obiectivelor din sectorul gazelor naturale puse în funcțiune și aflate în operare.

(2) Informațiile prevăzute la alin. (1) fac referire, în funcție de activitate, după caz, la prevederile art. 13 alin. (2)-(6) și se aplică și titularilor de licențe de operare obținute după data de 31.01.2021.

Articolul 36

Titularii de licențe de furnizare a gazelor naturale sau biogaz/biometan sau GNL, precum și titularii de licențe de trading de gaze naturale au obligația de a transmite la ANRE, în termen de maximum 6 luni de la data aprobării prezentului regulament, documente din care să rezulte îndeplinirea cerinței prevăzute la art. 13 alin. (8) lit. b)-d) sau art. 13 alin. (1) lit. b)-d), după caz.

Articolul 37

(1) Răspunderea asupra respectării legislației în sectorul gazelor naturale, a cerințelor privind calitatea în construcții, precum și a calității lucrărilor le revine titularilor de autorizații de înființare/licențe de operare/exploatare comercială.

(2) Autorizarea și licențierea în sectorul gazelor naturale nu conduc la transferul de responsabilități de la titularii de autorizații de înființare/licențe la ANRE și nici nu îi exonerează pe aceștia de obligațiile ce le revin.

(3) Aplicarea și/sau plata oricărei amenzi contravenționale nu limitează în niciun fel dreptul ANRE de a suspenda/retrage autorizația de înființare/licența în condițiile prezentului regulament.

Articolul 38

Anexele nr. 1-9 fac parte integrantă din prezentul regulament.

Articolul 39

(1) ANRE remite titularului exemplarul original al autorizației/licenței acordate.

(2) După aprobarea solicitării privind acordarea/modificarea/ suspendarea/retragerea de autorizații de înființare/licențe, ridicarea documentelor originale de către titularii acestora se face prin:

a) reprezentantul legal;

b) angajații titularului sau orice persoană, care prezintă o împuternicire în acest sens, semnată de reprezentantul legal al titularului.

Anexa nr. 1

la regulament

Model

CERERE

pentru acordarea/modificarea/prelungirea valabilității

autorizației de înființare/licenței în sectorul gazelor naturale

Către Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE)

(denumirea solicitantului)

..

înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr.

., CUI

., cu sediul în localitatea

., str.

.nr.

.., cod poștal

.., telefon

.., fax

, e-mail

.., website

.., reprezentat legal prin

., în conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, solicită

..*)

. *) Se completează cu tipul solicitării și tipul autorizației de înființare sau al licenței.

În susținerea cererii anexăm dosarul cu următoarele documente: –..

–..

–..

Reprezentantul legal al solicitantului,

. (numele și prenumele în clar, semnătura)

Anexa nr. 2

la regulament

Model

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

Subsemnatul,

., reprezentant legal al

..*)

, înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr.

.., CUI

, cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că următoarele documente: *) Se completează cu denumirea solicitantului.

au fost transmise la ANRE și înregistrate cu nr.

/

. pentru solicitarea de obținere/modificare a autorizației de înființare/licenței

**)

.., își mențin valabilitatea și pot fi utilizate la actuala solicitare

. **) Se completează cu solicitarea depusă și înregistrată la ANRE.

Menționez că în cazul în care intervin modificări/actualizări ale acestora mă oblig să transmit documentele actualizate.

Semnez prezenta declarație,

.

Reprezentantul legal al solicitantului,

.. (numele și prenumele în clar, semnătura)

Data

..

Anexa nr. 3

la regulament

Model

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE [a persoanei juridice din cadrul solicitantului]

Subscrisa,

.., în calitate de acționar/asociat deținător al controlului solicitantului/administrator al operatorului economic

.., înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr.

.., CUI

..,

cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele: – am avut/nu am avut calitatea de acționar/asociat și/sau pe cea de administrator în cadrul unor operatori economici titulari de autorizații/licențe acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei*); *) Se precizează titularii de autorizații/licențe, în cazul în care a avut calitatea de acționar/asociat/administrator în cadrul acestora.

– am avut/nu am avut calitatea de acționar/asociat deținător al controlului/administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licență care nu și-au achitat obligațiile de plată rezultate din tranzacțiile realizate pe piața de gaze naturale și/sau rezultate din aplicarea de sancțiuni contravenționale prin raportare la cifra de afaceri a acestora, pentru faptele prevăzute la art. 195 alin. (2) din Lege.

Data completării:

Semnătura:

Model

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE [a persoanei fizice din cadrul solicitantului]

Subsemnatul,

.., identificat cu C.I. nr.

., CNP

.., cu domiciliul în

, în calitate de acționar/asociat deținător al controlului solicitantului/administrator/membru al Consiliului de administrație al operatorului economic

.., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele: – am avut/nu am avut calitatea de acționar/asociat și/sau pe cea de administrator în cadrul unor operatori economici titulari de autorizații/licențe acordate de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei*); *) Se precizează titularii de autorizații/licențe, în cazul în care a avut calitatea de acționar/asociat și/sau pe cea de administrator în cadrul acestora.

– am avut/nu am avut calitatea de acționar/asociat deținător al controlului/administrator în cadrul unor operatori economici titulari de licență care nu și-au achitat obligațiile de plată rezultate din tranzacțiile realizate pe piața de gaze naturale și/sau rezultate din aplicarea de sancțiuni contravenționale prin raportare la cifra de afaceri a acestora, pentru faptele prevăzute la art. 195 alin. (2) din Lege. Data completării:

Semnătura:

Anexa nr. 4

la regulament

DECLARAȚIE DE CONSIMȚĂMÂNT

Subsemnatul(a),

., cu domiciliul în

., CNP

., sunt de acord ca Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), cu sediul în str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2, București, să colecteze și să prelucreze datele mele cu caracter personal.

Consimțământul în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal, precum și furnizarea datelor menționate în formularul GDPR sunt voluntare. Acest consimțământ poate fi revocat în orice moment, cu efect ulterior printr-o notificare către ANRE.

Notificarea de revocare a consimțământului poate fi realizată prin e-mail către dpo@anre.ro sau printr-o cerere scrisă la Registratura ANRE din București, str. Constantin Nacu nr. 3, sectorul 2. Vă rugăm să aveți în vedere faptul că revocarea consimțământului nu afectează legalitatea utilizării datelor înainte de retragerea consimțământului (notificarea nu are efect retroactiv). Dacă consimțământul nu este acordat sau a fost revocat, datele personale nu vor fi utilizate în scopurile menționate în formularul GDPR care se găsește pe site-ul www.anre.ro. În cazul în care aveți întrebări legate de această declarație de consimțământ sau de protecția datelor de către ANRE în general, vă rugăm să nu ezitați să contactați ofițerul nostru pentru protecția datelor la adresa de e-mail: dpo@anre.ro

Vă rugăm marcați*) cu [x] modalitatea prin care doriți să fiți contactat în scopul furnizării de informații de către ANRE și să completați adresa de e-mail și/sau numărul de telefon: *) Acest formular este valid numai în cazul în care se completează adresa de e-mail și/sau numărul de telefon, se bifează căsuța corespunzătoare, precum și căsuța de acord. [ ] E-mail la adresa

.. [ ] Telefon la nr.

[ ] Am înțeles această declarație de consimțământ și sunt de acord cu colectarea și prelucrarea datelor mele personale în scopurile descrise în formularul GDPR.

Data completării:

Semnătura:

Anexa nr. 5

la regulament

Model

DECLARAȚIE PE PROPRIA RĂSPUNDERE

a reprezentantului legal

Subsemnatul,

., reprezentant legal al

*)

., înregistrat la oficiul registrului comerțului cu nr.

., CUI

., cunoscând prevederile art. 326 din Codul penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere următoarele: *) Se completează cu denumirea solicitantului.

1. toate documentele depuse în copie sunt conforme cu originalele;

2. pentru proiectarea și executarea lucrărilor care fac obiectul acordării/modificării autorizației de înființare/licenței, solicitantul deține în structura proprie de personal un număr de instalatori autorizați ANRE și contracte de servicii cu operatori economici autorizați ANRE, după caz, în număr suficient raportat la volumul activităților desfășurate; nu se menține în cazul în care solicitantul este UAT**); **) În cazul solicitărilor privind obținerea autorizației pentru înființarea sistemului de distribuție a gazelor naturale de către UAT pct. nr. 2 se va completa cu denumirea operatorului economic cu care solicitantul a încheiat contractul de proiectare/execuție.

3. documentațiile tehnice/rapoartele de expertiză/proiectele tehnice au fost întocmite și verificate, conform prevederilor legale specifice incidente;

4. pentru obiectivele/sistemele pentru care se solicită acordarea/modificarea autorizației de înființare/licenței deținem toate documentele, întocmite conform cerințelor legislației în vigoare, acestea putând fi puse la dispoziția Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea consultării și/sau verificării;

5. pentru obiectivele/sistemele pentru care se solicită acordarea/modificarea licenței deținem procesele-verbale de recepție la terminarea lucrărilor, întocmite conform cerințelor legislației în vigoare;

6. valoarea actualizată a obiectivelor/sistemului pentru care se solicită acordarea/modificarea autorizației de înființare/licenței este de

. lei (fără TVA).

INFORMAȚII

privind PVRTL/PVRT prin care au fost recepționate

obiectivele/sistemele de distribuție a gazelor naturale

Se completează doar pentru obiectivele/sistemele pentru care se solicită acordarea/modificarea licenței conform prevederilor art. 25 alin. (1) lit. a) și b) din regulament.

Nr. crt. Județul Denumirea unității administrative de bază (municipiu/oraș/comună) Denumirea localității aparținătoare de municipiu/oraș/comună PVRTL PVRT aferent PVRTL

Cod SIRUTA

Unitate administrativă de bază

Cod SIRUTA

Localitate aparținătoare

Nr. Data (zz.ll.aaaa) Nr. Data (zz.ll.aaaa)

Semnez prezenta declarație,

.

Reprezentantul legal al solicitantului,

. (numele și prenumele în clar, semnătura)

Data

.

Anexa nr. 6

la regulament

INFORMAȚII

privind caracteristicile tehnice ale conductelor de alimentare din

amonte aferente producției de gaze naturale/instalațiilor

tehnologice de suprafață aferente depozitelor de

înmagazinare subterană a gazelor naturale

Tabelul nr. 1 - Conducte de aducțiune (A)/colectoare (C)

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Diametru Lungime Debit maxim Presiunea maximă admisibilă de operare Punctele de delimitare a conductei Tipul conductei [mm] [km] [mc/h] [bar] (A) (C) Tabelul nr. 2 - Stații de măsurare/Panouri de măsurare

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Debit maxim Presiunea de intrare Presiunea de ieșire Tipul instalației de măsurare (element deprimogen, pistoane rotative, ultrasunete etc.) Alte instalații (odorizare, calorimetre, gazcromatografe etc.) [mc/h] [bar] [bar]

Tabelul nr. 3 - Stații de comprimare

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Debit maxim

Presiunea de aspirație Presiunea de refulare

Caracteristici tehnice ale stației Nr. agregate Tip agregate [mc/h] [bar] [bar]

Tabelul nr. 4 - Stații de separare/uscare/filtrare

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Tip Presiune Debit maxim [bar] [mc/h]

Anexa nr. 7

la regulament

INFORMAȚII

privind caracteristicile tehnice ale

obiectivelor/sistemelor de transport al gazelor naturale

Tabelul nr. 1 - Conducte

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Diametru

Lungime Presiunea maximă admisibilă de operare [mm] [km] [bar]

Tabelul nr. 2 - Racorduri

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Diametru

Lungime Presiunea maximă admisibilă de operare [mm] [km] [bar]

Tabelul nr. 3 - SRMP/SM (stații de reglare-măsurare-predare/stații de măsurare)

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Debit maxim Presiunea de intrare Presiunea de ieșire Tipul instalației de măsurare (element deprimogen, pistoane rotative, ultrasunete etc.) Alte instalații (calorimetre, gazcromatografe, odorizare etc.) [mc/h] [bar] [bar]

Tabelul nr. 4 - Stații de comprimare

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Debit maxim

Presiunea de aspirație Presiunea de refulare

Caracteristici tehnice stație Tip agregate Nr. agregate [mc/h] [bar] [bar]

Tabelul nr. 5 - Stații de comandă vane/Noduri tehnologice (SCV/NT)

Nr. crt. Nr. identificare Denumire Presiunea nominală Tipul stației (SCV/NT) [bar]

Anexa nr. 8

la regulament

INFORMAȚII

privind caracteristicile tehnice ale

obiectivelor/sistemelor de distribuție a gazelor naturale

Nr. crt. Județul Denumirea unității administrative de bază (municipiu/oraș/comună) Denumirea localității aparținătoare de municipiu/oraș/comună Conducte Branșamente SRM/SRS

OL PE km Buc.

Cod SIRUTA

Unitate administrativă de bază

Cod SIRUTA

Localitate aparținătoare Φ (țoli) Lungime km Dn mm Lungime km OL PE OL PE

În cazul solicitărilor de obținere/modificare a autorizațiilor de înființare a sistemului de distribuție a gazelor naturale, precum și în cazul solicitării modificării licenței de operare a sistemului de distribuție a gazelor naturale în conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) lit. a) din regulament, se completează și *)**): *) Rețeaua de distribuție a gazelor naturale din UAT

., județul

.., este alimentată din

. conform soluției tehnice prevăzute în ATR nr.

, emis de

, și prin intermediul unei conducte de distribuție a gazelor naturale ce tranzitează localitatea

. aparținătoare UAT

, județul

.. (acolo unde este cazul). **) Caracteristicile tehnice ale obiectivelor/sistemelor de distribuție a gazelor naturale prezentate în vederea obținerii/modificării autorizației de înființare sunt conforme cu caracteristicile tehnice cuprinse în planul lucrărilor din proiectul tehnic nr.

., care poate fi pus la dispoziția Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei în vederea consultării și/sau verificării.

Reprezentantul legal al solicitantului,

(numele și prenumele în clar, semnătura)

Data

Verificator de proiecte,

(numele și prenumele în clar, semnătura, ștampila)

Data

Proiectant,

. (numele și prenumele în clar, semnătura, ștampila)

Data

Datele de identificare ale proiectantului

(denumirea operatorului economic, semnătura, ștampila)

Data

Anexa nr. 9

la regulament

MODEL DE AUTORIZAȚIE DE ÎNFIINȚARE/LICENȚĂ

În conformitate cu prevederile Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, se acordă

.(denumirea solicitantului)

..

Autorizația/Licența

nr.

din

.

(tipul autorizației de înființare/licenței)

Prezenta autorizație de înființare/licență este valabilă până la data de

...

. (data eliberării)

Președinte,

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 13 ianuarie 2026

ORDIN nr. 2132 din 19 decembrie 2025

ORDIN nr. 2.132 din 19 decembrie 2025 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului sănătății nr. 1.030/2009 privind aprobarea procedurilor de reglementare sanitară pentru proiectele de amplasare, amenajare, construire și pentru funcționarea obiectiv...