ORDIN nr. 165/2015

ORDIN nr. 165 din 7 decembrie 2015 privind modificarea Metodologiei de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 75 alin. (1) lit. b), art. 76 alin. (1) și art. 79 alin. (3) din Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. b) și alin. (5) și ale art. 9 alin. (1) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.

Articolul I — Metodologia de stabilire a tarifelor pentru serviciul de distribuție a energiei electrice, aprobată prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 72/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623 din 8 octombrie 2013, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează: - La articolul 105, alineatul (1) va avea următorul cuprins: "Art. 105. - (1) Începând cu cea de-a treia perioadă de reglementare, tarifele de distribuție nu vor crește de la un an la altul în termeni reali cu mai mult de 10% pentru fiecare dintre tarifele specifice de distribuție și cu mai mult de 7% pentru tariful mediu ponderat."

Articolul II

Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar entitățile organizatorice din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea prevederilor prezentului ordin.

Articolul III

Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei,

Niculae Havrileț

București, 7 decembrie 2015.

Nr. 165.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 8 decembrie 2015

DECIZIE nr. 635 din 8 octombrie 2015

DECIZIE nr. 635 din 8 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 102 pct. 288 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și completare...

DECIZIE nr. 641 din 13 octombrie 2015

DECIZIE nr. 641 din 13 octombrie 2015 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 1 alin. (1), (2) și (6), art. 2 alin. (1) și (2) și art. 6 din Legea nr. 63/2011 privind încadrarea și salarizarea în anul 2011 a personalului didactic ș...