ORDIN nr. 121/2015
ORDIN nr. 121 din 29 iulie 2015 pentru aprobarea Procedurii privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal și pentru modificarea art. 80 din Regulamentul de furnizare la clienții finali, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
Având în vedere prevederile art. 101 alin. (2) din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, în temeiul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. c) și ale art. 9 alin. (1) lit. h) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 33/2007 privind organizarea și funcționarea Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 160/2012, președintele Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei emite prezentul ordin.
Articolul 1
Se aprobă Procedura privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.
Articolul 2
Articolul 80 din Regulamentul de furnizare la clienții finali, aprobat prin Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 64/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 544 din 23 iulie 2014, se modifică și va avea următorul cuprins: "Art. 80. - (1) În situațiile în care consumul de energie electrică nu poate fi determinat prin măsurare, acesta se stabilește în sistem paușal în conformitate cu procedura specifică aprobată de ANRE.
(2) Stabilirea consumului de energie electrică în sistem paușal este permisă doar în următoarele situații:
(i) pentru clienții finali temporari, cu durată de existență mai mică de 6 luni, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare; (ii) pentru locuri de consum cu puteri absorbite sub 100 W, pentru care nu se justifică sau nu este posibilă montarea unui grup de măsurare; (iii) în cazul defectării grupurilor de măsurare, în condițiile stabilite în procedura prevăzută la art. 101.
(3) Procedura prevăzută la alin. (1) poate fi utilizată la stabilirea prejudiciului în cazurile de suspiciune de sustragere de energie electrică, exclusiv ca mod de calcul în spețele deduse soluționării instanțelor judecătorești."
Articolul 3
Operatorii economici din sectorul energiei electrice duc la îndeplinire prevederile prezentului ordin, iar direcțiile de specialitate din cadrul Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei urmăresc respectarea acestora.
Articolul 4
La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul președintelui Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 18/2005 privind aprobarea Procedurii pentru calculul energiei electrice care se facturează în situația defectării grupului de măsurare, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 3 mai 2005.
Articolul 5
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității Naționale
de Reglementare în Domeniul Energiei,
Niculae Havrileț
București, 29 iulie 2015.
Nr. 121.
Anexă
PROCEDURA 29/07/2015
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 august 2015
ORDIN nr. 1778 din 22 iulie 2015
ORDIN nr. 1.778 din 22 iulie 2015 privind modificarea Ordinului ministrului agriculturii, pădurilor și dezvoltării rurale nr. 1.348/2005 pentru aprobarea Regulilor privind testarea și înregistrarea soiurilor de plante agricole și a Ordinului ministrului agricu...
HOTĂRÂRE nr. 583 din 22 iulie 2015
HOTĂRÂRE nr. 583 din 22 iulie 2015 pentru aprobarea Planului național de cercetare-dezvoltare și inovare pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III)
PLAN din 6 august 2015
PLANUL NAȚIONAL DE CERCETARE-DEZVOLTARE ȘI INOVARE din 22 iulie 2015 pentru perioada 2015-2020 (PNCDI III)
PROCEDURĂ din 6 august 2015
PROCEDURĂ din 29 iulie 2015 privind determinarea consumului de energie electrică în caz de înregistrare eronată și în sistem paușal