ORDIN nr. 1242/2004

ORDIN nr. 1.242 din 7 octombrie 2004 pentru modificarea Deciziei directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 471/2002 privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României

Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative

Având în vedere prevederile art. 94 paragraful 2 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, și Comunitățile Europene și statele membre ale acestora, pe de altă parte, ratificat prin Legea nr. 20/1993, privind interconectarea dintre sistemele de tranzit ale României și cele ale Comunității Europene, potrivit prevederilor art. 160 alin. 3 și ale art. 400 din Regulamentul de aplicare a Codului vamal al României, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.114/2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 735 din 19 noiembrie 2001, secretarul de stat al Autorității Naționale a Vămilor emite următorul ordin:

Articolul I — Normele metodologice prevăzute în anexa la Decizia directorului general al Direcției Generale a Vămilor nr. 471/2002 privind aplicarea sistemului de tranzit comun pe teritoriul României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 14 august 2002, se modifică după cum urmează: 1. La punctul 4, litera d) va avea următorul cuprins: "d) birou centralizator - biroul autorității vamale cu următoarele funcții principale: urmărirea operațiunilor de tranzit neîncheiate, efectuarea procedurii de cercetare, acordarea asistenței pentru recuperarea creanțelor, implementarea NCTS (Noul Sistem Computerizat de Tranzit)". 2. Punctul 68 va avea următorul cuprins: "68. Originalul exemplarului nr. 5, de confirmare a operațiunii de tranzit comun, se expediază de către biroul de destinație în maximum 3 zile de la data înregistrării în evidențele proprii, prin poștă, la biroul de plecare. Atunci când operațiunea de tranzit comun s-a derulat sub acoperirea unei garanții izolate, exemplarul nr. 5 va fi transmis de către biroul de destinație, prin poștă, la biroul de plecare, a doua zi de la data înregistrării operațiunii în evidențe. Când se constată nereguli care au fost menționate în declarația de tranzit, exemplarul nr. 5 va fi transmis prin poștă imediat la biroul de plecare. În toate situațiile pe plic va fi aplicată ștampila TRANZIT COMUN. În situația prevăzută la pct. 67 alin. 2 lit. e), biroul centralizator transmite originalul exemplarului nr. 5, cu mențiunile aferente și cu documentele anexate, biroului de plecare. Biroul de plecare consideră încheiată procedura T1 numai după ce principalul obligat a achitat drepturile vamale devenite exigibile. La confirmarea informatică a operațiunii de tranzit, biroul de destinație va înscrie în mod obligatoriu, în câmpul «Observații», numărul și data înregistrării declarației de tranzit în evidențele proprii și, acolo unde este cazul, neregulile constatate cu privire la controlul efectuat." 3. La punctul 71, alineatul 3 va avea următorul cuprins: "Noul birou de destinație va transmite biroului de plecare exemplarul nr. 5, conform celor menționate la pct. 68, în vederea confirmării operațiunii de tranzit."

Articolul II — Prezentul ordin intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I. Secretarul de stat al Autorității Naționale a Vămilor, Tudor Tănăsescu

București, 7 octombrie 2004.

Nr. 1.242. _____________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 18 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1643 din 7 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.643 din 7 octombrie 2004 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea...

NORMĂ din 18 octombrie 2004

NORME METODOLOGICE din 7 octombrie 2004 pentru aplicarea Ordonanței Guvernului nr. 94/2004 privind reglementarea unor măsuri financiare, referitoare la măsuri de finalizare a aplicării Legii nr. 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru...

HOTĂRÂRE nr. 1671 din 14 octombrie 2004

HOTĂRÂRE nr. 1.671 din 14 octombrie 2004 privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2004, pentru susținerea sistemului de protecție a copilului