HOTĂRÂRE nr. 12/2016

HOTĂRÂRE nr. 12 din 2 martie 2016 pentru aprobarea modelelor proceselor-verbale privind consemnarea rezultatului votării la alegerile locale

Intrare în vigoare 10 martie 2016

Având în vedere prevederile art. 94 alin. (3), art. 103 alin. (2) și art. 104 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, în temeiul art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, și al art. 126 alin. (2) din Legea nr. 115/2015, Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

(1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru consiliile locale, primarii comunelor, ai orașelor și ai municipiilor, precum și pentru consiliile județene, care vor fi utilizate de birourile electorale ale secțiilor de votare la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 1-3.

(2) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind consemnarea rezultatelor votării pentru consiliile locale și primarii sectoarelor municipiului București, precum și pentru Consiliul General al Municipiului București și primarul general al municipiului București, care vor fi utilizate de birourile electorale ale secțiilor de votare la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 4-7.

Articolul 2

(1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor pentru consiliile locale și primarii comunelor, ai orașelor și ai municipiilor, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripție comunală, orășenească și municipală la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 8 și 9.

(2) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor pentru consiliile locale și primarii sectoarelor municipiului București, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripție ale sectoarelor municipiului București la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 10 și 11.

Articolul 3

(1) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea pe județ a voturilor și a rezultatului alegerilor pentru consiliile locale și primarii comunelor, ai orașelor și ai municipiilor, care vor fi utilizate de birourile electorale de circumscripție județeană la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 12 și 13.

(2) Se aprobă modelul procesului-verbal privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor pentru consiliile județene, care va fi utilizat de birourile electorale de circumscripție județeană la alegerile locale, prevăzut în anexa nr. 14.

(3) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor și constatarea rezultatului alegerilor pentru consiliile locale și primarii sectoarelor municipiului București, care vor fi utilizate de biroul electoral de circumscripție al municipiului București la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 15 și 16.

(4) Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor și atribuirea mandatelor pentru Consiliul General al Municipiului București și primarul general al municipiului București, care vor fi utilizate de către biroul electoral de circumscripție al municipiului București la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 17 și 18.

Articolul 4

Se aprobă modelele proceselor-verbale privind centralizarea pe țară a voturilor și constatarea rezultatului pentru alegerea consiliilor locale, a primarilor, a consiliilor județene, a Consiliului General al Municipiului București și a primarului general al municipiului București, care vor fi utilizate de către Biroul Electoral Central la alegerile locale, prevăzute în anexele nr. 19-23.

Articolul 5

Anexele nr. 1-23 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Președintele Autorității

Electorale Permanente,

Ana Maria Pătru

Contrasemnează: -------------- Vicepreședinte,

Constantin-Florin Mitulețu-Buică

Vicepreședinte,

Dan Vlaicu

București, 2 martie 2016.

Nr. 12.

Anexa 1 (CL/SV)

JUDEȚUL __________ │_│_│

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

comuna

Nr. │_│_│_│ orașul ___________

municipiul

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│

Sat __________________

Str. ___________ Nr.____

PROCES - VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

CONSILIULUI LOCAL din data de ___________ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │urne, înscriși în listele electorale existente în │ │_│_│_│_│ │ │ │secția de votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele

Semnătura,

Numele

Semnătura,

și prenumele

și prenumele _____________ ______________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

CL/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 6/6

Anexa 2 (P/SV)

JUDEȚUL __________ │_│_│

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

comuna

Nr. │_│_│_│ orașul ___________

municipiul

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│

Sat __________________

Str. ___________ Nr.____

PROCES - VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

PRIMAR din data de ____ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │ Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │ urne, înscriși în listele electorale existente în │ │_│_│_│_│ │ │ │ secția de votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT la funcția de PRIMAR: ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘ P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele

Semnătura,

Numele

Semnătura,

și prenumele

și prenumele _____________ ______________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 6/6

Anexa 3 (CJ/SV)

JUDEȚUL __________ │_│_│

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

comuna

Nr. │_│_│_│ orașul ___________

municipiul

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│

Sat __________________

Str. ___________ Nr.____

PROCES - VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

CONSILIUL JUDEȚEAN din data de ____ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │ Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │ urne, înscriși în listele electorale existente în │ │_│_│_│_│ │ │ │ secția de votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

P/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │ numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CJ/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │ numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CJ/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │ numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CJ/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │ numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘ CJ/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

..

.. i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele

Semnătura,

Numele

Semnătura,

și prenumele

și prenumele _____________ ______________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

CJ/SV Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│ 6/6

Anexa 4 (CL/SV Sector)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ Sector │_│

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│_│

Str. ___________ Nr.____

PROCES-VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

CONSILIULUI LOCAL al SECTORULUI

din data de ____________ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, │ │ │ │înscriși în listele electorale existente în secția de │ │_│_│_│_│ │ │ │votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

CL/SV/Sector│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│ valabil exprimate,│ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CL/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│ valabil exprimate,│ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CL/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 3/6

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CL/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 4/6

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CL/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

..

.. i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ________________________ _____________________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

CL/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 6/6

Anexa 5 (P/SV Sector)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ Sector │_│

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│_│

Str. ___________ Nr.____

PROCES - VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

PRIMARULUI SECTORULUI

din data de ___________ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │urne, înscriși în listele electorale existente în │ │_│_│_│_│ │ │ │secția de votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

P/SV/Sector│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT la funcția de PRIMAR: ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │

Nr. de voturi │ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate, │ │

candidatului*) │

minorităților naționale, │ │

obținute │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ________________________ _____________________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

P/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 6/6

Anexa 6 (CGMB/SV)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ Sector │_│

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│_│

Str. ___________ Nr.____

PROCES - VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

CONSILIUL GENERAL

al

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

din data de ________ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne, │ │ │ │înscriși în listele electorale existente în secția │ │_│_│_│_│ │ │ │de votare │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în lista electorală permanentă │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

CGMB/SV/Sector│_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CGMB/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CGMB/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CGMB/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

CGMB/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ________________________ _____________________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

CGMB/SV/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 6/6

Anexa 7 (PG/SV)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ sector │_│

SECȚIA DE VOTARE Nr. │_│_│_│_│

Str. ___________ Nr.____

PROCES-VERBAL*)

privind consemnarea rezultatelor votării pentru

PRIMARUL GENERAL

al

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

din data de ________ ┌─────┬───────────────────────────────────────────────────────────┬────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzut în listele │ │ │ │electorale existente în secția de votare │ │_│_│_│_│ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiei de pe │ │ │ │

lista electorală complementară (pct. a2 ≥ pct. b2) │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b │ Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │ urne, înscriși în listele electorale existente în │ │_│_│_│_│ │ │ │ secția de votare │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), │ │ │ │ din care: │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

permanentă │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copia de pe lista electorală │ │_│_│_│_│ │ │ │

complementară │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │_│_│_│_│ │ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │_│_│_│_│ │ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │d │ Numărul voturilor nule │ │_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

│ │_│_│_│_│ │ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼───────────────────────────────────────────────────────────┼────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │ │_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────────────────────────────────────────────┴────────────┘

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 1/6

Notă

────────── *) Conform art. 94 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT la funcția de PRIMAR: ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │bil exprimate, │ │

candidatului*) │minorităților naționale, │ │obținute │ │ │alianței politice, alianței │ │ │ │ │electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 2/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │bil exprimate, │ │

candidatului*) │minorităților naționale, │ │obținute │ │ │alianței politice, alianței │ │ │ │ │electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 3/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │bil exprimate, │ │

candidatului*) │minorităților naționale, │ │obținute. │ │ │alianței politice, alianței │ │ │ │ │electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 4/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │

și prenumele │zației cetățenilor aparținând │crt. │bil exprimate, │ │

candidatului*) │minorităților naționale, │ │obținute │ │ │alianței politice, alianței │ │ │ │ │electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 5/6

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor formulate și a modului de soluționare a acestora, precum și a contestațiilor înaintate biroului electoral de circumscripție:

i. Numărul ștampilelor cu mențiunea "VOTAT"; se menționează dispariția uneia sau mai multor ștampile, dacă este cazul, precum și starea sigiliilor de pe urne la încheierea votării:

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

al secției de votare

al secției de votare

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ______________________ ___________________

Ștampila secției de votare,

Membrii

Biroului electoral al secției de votare

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

P/Sector │_│ Secția de votare nr. │_│_│_│_│ 6/6

Anexa 8 (CL/CE)

JUDEȚUL __________

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ │_│_│

comuna

Nr. │_│_│_│ orașul _______

municipiul

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului

alegerilor și atribuirea mandatelor pentru

CONSILIUL LOCAL

la alegerile locale din data de ______________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), │ │ │ │din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,│ │ │ │înscriși în listele electorale din circumscripția ││_│_│_│_│_│_││ │ │electorală │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), │ │ │ │din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 1/17

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute │ │numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 2/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 3/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 4/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │alianțelor politice, alianțelor electorale*), │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 5/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────────────┬────┬─────────────┐ │g1. Pragul electoral, calculat conform art. 100 alin. (1) │Nr. │Nr. de voturi│ │ │crt.│ valabil │ │ │ │ exprimate │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────┤ │Pragul electoral de 5% din total voturi valabil exprimate │ 1 ││_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,05) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────┤ │Pragul electoral de 7% din total voturi valabil exprimate │ 2 ││_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,07) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────────────┼────┼─────────────┤ │Pragul electoral de 8% din total voturi valabil exprimate │ 3 ││_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,08) │ │ │ └───────────────────────────────────────────────────────────┴────┴─────────────┘

g2. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și candidații independenți care au întrunit pragul electoral, conform art. 100 alin. (3): ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 6/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │ Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │ valabil exprimate,│ │alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 7/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │ valabil exprimate,│ │alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute. │ │numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│_│ 8/17 ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │ │ g3 │ pentru partidele politice, alianțele politice, │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ │ alianțele electorale și candidații independenți │ │ │ │ care au întrunit pragul electoral*) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┤ │ │ Coeficientul electoral al circumscripției │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ g4 │ (partea întreagă pct. g3: pct. g5) │ │ │ │ [conform art. 100 alin. (4) lit. a)] │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) Pct. g3 trebuie să fie egal cu suma rândurilor de la pct. g2. ────────── ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ g5 │Numărul mandatelor de consilier local │ │_│_│ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

g6. Stabilirea numărului de mandate ce revin fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, aleși conform art. 100 alin. (4) lit. a),

PRIMA ETAPĂ: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor poliți-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 10│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 11│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 12│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 9/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor poliți-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 13│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 14│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 15│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 16│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 17│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 18│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 19│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 20│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 21│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 22│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 23│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 24│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 25│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 26│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 27│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 28│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 10/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor poliți-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 29│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 30│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 31│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 32│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 33│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 34│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

g7. Repartizarea mandatelor neatribuite în PRIMA ETAPĂ pe baza numărului de voturi neutilizate, conform art. 100 alin. (4) lit. c), ETAPA A DOUA: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬───────────────┬────────────┐ │Denumirea partidelor poliți-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(pct. g6 col.1 │ │ │politice, alianțelor │ │(pct. g6 col.1)│ - col.3) │ │ │electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴──────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 11/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬───────────────┬────────────┐ │Denumirea partidelor poliți-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │naționale, alianțelor │ │

obținute │(pct. g6 col.1 │ │ │politice, alianțelor │ │(pct. g6 col.1)│ - col. 3) │ │ │electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴───────────────┴────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate ──────────

g8. Repartizarea unui mandat organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care niciuna din aceste organizații nu a obținut cel puțin un mandat în prima etapă de distribuire a mandatelor, conform art. 100 alin. (7): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┐ │Denumirea organizației cetățenilor aparți- │Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ │nând minorităților naționale, alta decât cea│crt│

voturi │

mandate │ │maghiară care a îndeplinit pragul electoral │ │

valabil │ atribuite │ │și a obținut numărul cel mai mare de voturi │ │ exprimate, │ │ │valabil exprimate dintre toate aceste │ │ obținute │ │ │organizații │ │(pct. g6 col.1)│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┘

g9. Repartizarea mandatelor în situația în care niciun partid politic, alianță politică sau alianță electorală nu a realizat pragul electoral, conform art. 100 alin. (13): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┐ │Denumirea partidelor politice, alianțelor │Nr.│ Nr. de │

Nr. de │ │politice, alianțelor electorale*) │crt│

voturi │

mandate │ │ │ │

valabil │

atribuite │ │ │ │ exprimate, │ │ │ │ │ obținute │ │ │ │ │(pct. g6 col.1)│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 12/17

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

h. Lista candidaților cărora li s-au atribuit mandate: ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 4 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 5 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 6 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 7 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 8 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 9 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 10 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 11 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 12 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 13 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 14 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 15 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 16 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 13/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 17 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 18 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 19 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 20 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 21 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 22 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 23 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 24 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 25 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 26 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 27 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 28 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 29 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 30 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 31 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 32 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 14/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 33 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 34 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 35 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 36 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 37 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 38 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 39 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 40 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 41 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 42 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 43 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 44 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 45 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 46 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 47 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 48 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 49 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 15/17

i. Lista supleanților pentru funcția de consilier local ┌────┬─────────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și │Denumirea partidului politic│Denumirea partidelor politice,│ │crt.│ prenumele │ organizației cetățenilor │ în cazul alianțelor politice │ │ │ │ aparținând minorităților │ și alianțelor electorale │ │ │ │naționale, alianței politice│ │ │ │ │ sau alianței electorale │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ └────┴─────────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

CL/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 16/17

j. Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________ __________________________________________________________________________

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, __________________ ___________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică

Semnătura

prenumele

reprezentată (unde este cazul)

1. __________________________________________________________________

2. __________________________________________________________________

3. __________________________________________________________________

4. __________________________________________________________________

5. __________________________________________________________________

6. __________________________________________________________________

7. __________________________________________________________________

CL/CE Circumscripția Electorală │_│_│_│

Județul│_│_│ 17/17

Anexa 9 (P/CE)

JUDEȚUL _______________

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ │_│_│

comuna

Nr. │_│_│_│ orașul _________

municipiul

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului

alegerilor și atribuirea mandatului de

PRIMAR

la alegerile locale din data de ___________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), │ │ │ │din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │urne, înscriși în listele electorale din circumscripția ││_│_│_│_│_│_││ │ │electorală │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), │ │ │ │din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│

Județul │_│_│ 1/8

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT pentru funcția de PRIMAR: ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │ Nr. de voturi │ │ prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │valabil exprimate, │ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute. │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 2/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Numele și │Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │ prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │valabil exprimate, │ │candidatului*)│naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 3/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,

pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Numele și │Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │ prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │valabil exprimate, │ │candidatului*)│naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 4/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale,

pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Numele și │Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │ prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │valabil exprimate, │ │candidatului*)│naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 5/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Numele și │Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │ prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │valabil exprimate, │ │candidatului*)│naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 61 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 62 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 63 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 64 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 65 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 66 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 67 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 68 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 69 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 70 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 71 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 72 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 73 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 74 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 75 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 6/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Candidatul declarat ales căruia i se va atribui mandatul de PRIMAR, conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│Denumirea partidului, organizației │Nr. de voturi │ │crt.│

candidatului │cetățenilor aparținând minorităților │

valabil │ │ │ │naționale, alianței politice, │ exprimate, │ │ │ │alianței electorale sau mențiunea │ obținute. │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────┘

i. Candidații aflați în situație de balotaj, conform art. 101 alin. (3) Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│Denumirea partidului, organizației │Nr. de voturi │ │crt.│

candidatului │cetățenilor aparținând minorităților │

valabil │ │ │ │naționale, alianței politice, │ exprimate, │ │ │ │alianței electorale sau mențiunea │

obținute. │ │ │ │"Candidat independent" │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────┘

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 7/8

j. Expunerea, pe scurt a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ____________________ _____________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică

Semnătura

prenumele

reprezentată (unde este cazul)

1. _______________________________________________________________

2. _______________________________________________________________

3. _______________________________________________________________

4. _______________________________________________________________

5. _______________________________________________________________

6. _______________________________________________________________

7. _______________________________________________________________

P/CE Circumscripția Electorală nr. │_│_│_│ Județul │_│_│ 8/8

Anexa 10 (CL/CE Sector)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ Sector │_│

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului

alegerilor și atribuirea mandatelor pentru

CONSILIUL LOCAL al SECTORULUI

la alegerile locale din data de __________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4),din care:│ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │urne, înscriși în listele electorale din circumscripția ││_│_│_│_│_│_││ │ │electorală │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4),din care:│ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 1/17

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*) │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 2/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*) │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 3/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*) │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 4/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │ valabil exprimate,│ │

alianțelor politice, alianțelor electorale*) │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți**)│ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 5/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────────────────────────────────────────────────┬────┬──────────────┐ │g1. Pragul electoral, calculat conform art. 100 alin. (1) │Nr. │Nr. de voturi │ │ │crt.│

valabil │ │ │ │ exprimate │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 5% din total voturi valabil exprimate │ 1 │ │_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,05) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 7% din total voturi valabil exprimate │ 2 │ │_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,07) │ │ │ ├──────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 8% din total voturi valabil exprimate │ 3 │ │_│_│_│_│_│_││ │(partea întreagă din pct. c x 0,08) │ │ │ └──────────────────────────────────────────────────────────┴────┴──────────────┘

g2. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și candidații independenți care au întrunit pragul electoral, conform art. 100 alin. (2): ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 6/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 7/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organizațiilor │Nr. │

Nr. de voturi │ │ cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt. │valabil exprimate, │ │

alianțelor politice, alianțelor electorale, │ │

obținute │ │

numele și prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 8/17 ┌────┬────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ g3 │Numărul total al voturilor valabil exprimate pentru │ │ │ │partidele politice, alianțele politice, alianțele │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ │electorale și candidații independenți care au │ │ │ │întrunit pragul electoral*) │ │ ├────┼────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┤ │ g4 │Coeficientul electoral al circumscripției │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ │(partea întreagă pct. g3: pct. g5) │ │ │ │[conform art. 100 alin. (4) lit. a)] │ │ └────┴────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) Pct. g3 trebuie să fie egal cu suma rândurilor de la pct. g2 ────────── ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ g5 │Numărul de mandate de consilieri locali │ │_│_│ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

g6. Stabilirea numărului de mandate ce revin fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, aleși conform art. 100 alin. (4) lit. a),

PRIMA ETAPĂ: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col.1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 10│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 11│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼────────────┼───────────────┤ │ │ 12│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴────────────┴───────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 9/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 13│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 14│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 15│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 16│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 17│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 18│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 19│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 20│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 21│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 22│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 23│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 24│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 25│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 26│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 27│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 28│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 10/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 29│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 30│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 31│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 32│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 33│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 34│ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

g7. Repartizarea mandatelor neatribuite în PRIMA ETAPĂ pe baza numărului de voturi neutilizate, conform art. 100 alin. (4) lit. c), ETAPA A DOUA: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬──────────────┬──────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │

naționale, alianțelor │ │

obținute │(pct.g6 col. 1│ │ │

politice, alianțelor │ │(pct.g6 col. 1)│ - col. 3) │ │ │

electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴──────────────┴──────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 11/17

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate ────────── ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬──────────────┬──────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │

naționale, alianțelor │ │

obținute │(pct.g6 col. 1│ │ │

politice, alianțelor │ │(pct.g6 col. 1)│ - col. 3) │ │ │

electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼──────────────┼──────────────┤ │ │12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴──────────────┴──────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate ──────────

g8. Repartizarea unui mandat organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care niciuna din aceste organizații nu a obținut cel puțin un mandat în prima etapă de distribuire a mandatelor, conform art. 100 alin. (7): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬──────────────┬──────────────┐ │ Denumirea organizației cetățenilor aparți- │Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ │nând minorităților naționale, alta decât cea│crt│

voturi │

mandate │ │maghiară care a îndeplinit pragul electoral │ │

valabil │

atribuite │ │și a obținut numărul cel mai mare de voturi │ │ exprimate, │ │ │

valabil exprimate dintre toate aceste │ │

obținute │ │ │

organizații │ │(pct.g6 col.1)│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴──────────────┴──────────────┘

g9. Repartizarea mandatelor în situația în care niciun partid politic, alianță politică sau alianță electorală nu a realizat pragul electoral, conform art. 100 alin. (29): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬──────────────┬──────────────┐ │Denumirea partidelor politice, alianțelor │Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ │

politice, alianțelor electorale*) │crt│

voturi │

mandate │ │ │ │

valabil │

atribuite │ │ │ │ exprimate │ │ │ │ │ obținute │ │ │ │ │(pct.g col. 1)│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼──────────────┼──────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴──────────────┴──────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 12/17

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

h. Lista candidaților cărora li s-au atribuit mandate: ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │ nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │

alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │

independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 4 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 5 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 6 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 7 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 8 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 9 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 10 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 11 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 12 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 13 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 14 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 15 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 16 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 13/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │ nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │

alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │

independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 17 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 18 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 19 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 20 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 21 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 22 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 23 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 24 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 25 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 26 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 27 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 28 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 29 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 30 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 31 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 32 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 14/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │ nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │

alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │

independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 33 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 34 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 35 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 36 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 37 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 38 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 39 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 40 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 41 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 42 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 43 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 44 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 45 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 46 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 47 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 48 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 49 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 15/17

i. Lista supleanților pentru funcția de consilier local ┌────┬─────────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și │Denumirea partidului politic│Denumirea partidelor politice,│ │crt.│ prenumele │ organizației cetățenilor │ în cazul alianțelor politice │ │ │ │ aparținând minorităților │ și alianțelor electorale │ │ │ │naționale, alianței politice│ │ │ │ │ sau alianței electorale │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ └────┴─────────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

CL/CE Sector │_│

Județul │_│_│ 16/17

j. Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________ ______________________________________________________________________

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ─────────────────── ───────────────────

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică

Semnătura

prenumele

reprezentată (unde este cazul)

1. ___________________________________________________________________

2. ___________________________________________________________________

3. ___________________________________________________________________

4. ___________________________________________________________________

5. ___________________________________________________________________

6. ___________________________________________________________________

7. ___________________________________________________________________

CL/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 17/17

Anexa 11 (P/CE Sector)

MUNICIPIUL BUCUREȘTI

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

Nr. │_│_│ Sector │_│

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor

și atribuirea mandatului

de PRIMAR al SECTORULUI

la alegerile locale din data de _____________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4),din care:│ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │urne, înscriși în listele electorale din circumscripția ││_│_│_│_│_│_││ │ │electorală │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4),din care:│ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 1/8

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT pentru funcția de PRIMAR: ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │

prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │ valabil exprimate,│ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 2/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │

prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │ valabil exprimate,│ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 3/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │

prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │ valabil exprimate,│ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 4/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │

prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │ valabil exprimate,│ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 5/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌──────────────┬────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │

Numele și │ Denumirea partidului, organizației │Nr. │

Nr. de voturi │ │

prenumele │cetățenilor aparținând minorităților│crt. │ valabil exprimate,│ │candidatului*)│

naționale, alianței politice, │ │

obținute │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 61 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 62 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 63 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 64 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 65 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 66 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 67 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 68 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 69 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 70 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 71 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 72 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 73 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 74 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├──────────────┼────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ │ 75 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └──────────────┴────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 6/8

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

h. Candidatul declarat ales căruia i se va atribui mandatul de PRIMAR, conform art. 101, alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│Denumirea partidului, organizației │Nr. de voturi │ │crt.│

candidatului │cetățenilor aparținând minorităților │valabil expri- │ │ │ │

naționale, alianței politice, │mate, obținute │ │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────┘

i. Candidații aflați în situație de balotaj, conform art. 101, alin. (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌────┬───────────────────┬─────────────────────────────────────┬───────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│Denumirea partidului, organizației │Nr. de voturi │ │crt.│

candidatului │cetățenilor aparținând minorităților │valabil expri- │ │ │ │

naționale, alianței politice, │mate, obținute │ │ │ │ alianței electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ │ │ │ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 2 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 3 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 4 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────┼───────────────────┼─────────────────────────────────────┼───────────────┤ │ 5 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────┴───────────────────┴─────────────────────────────────────┴───────────────┘

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 7/8

j. Expunerea pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________ ___________________________________________________________________________

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ─────────────────── ───────────────────

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică

Semnătura

prenumele

reprezentată (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

P/CE/Sector │_│

Județul │_│_│ 8/8

Anexa 12 (CL/BEJ)

BIROUL ELECTORAL DE

CIRCUMSCRIPȚIE JUDEȚEANĂ

Nr. │_│_│ Județul ____________

PROCES - VERBAL*)

privind centralizarea pe județ a voturilor și

rezultatului alegerilor pentru

CONSILIILE LOCALE

la alegerile locale din data de ________ ┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripțiile electorale din județ ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a1│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │ electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a2│ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │ pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2) ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a3│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a4│ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │

urne, înscriși în listele electorale din circumscrip- ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

țiile electorale din județ │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4) │ │ │ │

din care: │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b1│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b2│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b3│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b4│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_│_││ └──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 1/10

Notă

────────── *) Conform art. 104 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de listele de candidați pentru CONSILIUL LOCAL, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor apartinând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 2/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 3/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 4/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 5/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

h. Numărul total al mandatelor de CONSILIER LOCAL, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │

TOTAL │ 0 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 6/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 7/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 8/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 9/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral județean

Biroului electoral județean

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, _______________________________ ________________________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral județean

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

8. _____________________________________________________________________

9. _____________________________________________________________________

10. _____________________________________________________________________

11. _____________________________________________________________________

12. _____________________________________________________________________

13. _____________________________________________________________________

CL/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 10/10

Anexa 13 (P/BEJ)

BIROUL ELECTORAL DE

CIRCUMSCRIPȚIE JUDEȚEANĂ

Nr. │_│_│ Județul ____________

PROCES - VERBAL*)

privind centralizarea pe județ a voturilor

și rezultatului alegerilor

pentru PRIMARI

la alegerile locale din data de ________ ┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripțiile electorale din județ ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4) │ │ │ │din care: │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a1│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │ electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a2│ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │ pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2) ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a3│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a4│ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │

urne, înscriși în listele electorale din circumscrip- ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

țiile electorale din județ │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4) │ │ │ │

din care: │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b1│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b2│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b3│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b4│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_│_││ └──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 1/10

Notă

────────── *) Conform art. 104 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de candidați pentru funcția de PRIMAR, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 2/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate. ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 3/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 4/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ exprimate, obținute. │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 5/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

h. Numărul total al mandatelor pentru funcția de PRIMAR, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │

TOTAL │ 0 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 6/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 7/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 8/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizației│ │ │ │

cetățenilor aparținând minorităților │ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Numărul de mandate │ │electorale ori mențiunea "Candidat │ crt. │ │ │independent"*) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 9/10

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral județean

Biroului electoral județean

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, _______________________________ ________________________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral județean

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

8. _____________________________________________________________________

9. _____________________________________________________________________

10. _____________________________________________________________________

11. _____________________________________________________________________

12. _____________________________________________________________________

13. _____________________________________________________________________

P/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 10/10

Anexa 14 (CJ/BEJ)

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ JUDEȚEANĂ

Nr. │_│_│ Județul ___________

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor

și atribuirea mandatelor pentru CONSILIUL JUDEȚEAN

la alegerile locale din data de ________ ┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a1│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │ electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a2│ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │ pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2) ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a3│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a4│ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │

urne, înscriși în listele electorale din circumscripția ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

electorală │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4) │ │ │ │

din care: │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b1│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b2│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b3│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b4│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_│_││ └──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 1/17

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale*), numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 2/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale*), numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 3/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale*), numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 4/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale*), numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 5/17

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ────────── ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │g1. Pragul electoral, calculat conform │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │art. 100 alin. (1) │ crt. │

exprimate │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │Pragul electoral de 5% din total voturi │ │ │ │valabil exprimate (partea întreagă din │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │pct. c x 0,05) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │Pragul electoral de 7% din total voturi │ │ │ │valabil exprimate (partea întreagă din │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │pct. c x 0,07) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │Pragul electoral de 8% din total voturi │ │ │ │valabil exprimate (partea întreagă din │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │pct. c x 0,08) │ │ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

g2. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice, alianțelor electorale și candidații independenți care au întrunit pragul electoral, conform art. 100 alin. (3). ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale, numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 6/17 ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale, numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 7/17 ┌───────────────────────────────────────────┬─────────┬──────────────────────┐ │ Denumirea partidelor politice, organiza- │ │ │ │țiilor cetățenilor aparținând minorităților│ │ │ │naționale, alianțelor politice, alianțelor │ Nr. │ Nr. de voturi valabil│ │electorale, numele și prenumele │ crt. │ exprimate, obținute. │ │candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────┼─────────┼──────────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────┴─────────┴──────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 8/17 ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ │ Numărul total al voturilor valabil exprimate │ │ │ g3 │ pentru partidele politice, alianțele politice, │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │ │ alianțele electorale și candidații independenți │ │ │ │ care au întrunit pragul electoral*) │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┤ │ │ Coeficientul electoral al circumscripției │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │ g4 │ (partea întreagă pct.g3: pct. g5) │ │ │ │ [conform art. 100 alin. (4) lit. a)] │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) Pct. g3 trebuie să fie egal cu suma rândurilor de la pct. g2. ────────── ┌────┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │ g5 │Numărul de mandate de consilieri județeni │ │_│_│ │ └────┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

g6. Stabilirea numărului de mandate ce revin fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, aleși conform art. 100 alin. (4) lit. a),

PRIMA ETAPĂ: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 2 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 3 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 4 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 5 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 6 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 7 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 8 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 9 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 10││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 11││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 12││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 9/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 13││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 14││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 15││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 16││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 17││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 18││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 19││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 20││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 21││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 22││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 23││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 24││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 25││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 26││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 27││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 28││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 10/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

mandate │

voturi │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ atribuite │ utilizate │ │naționale, alianțelor │ │

obținute │(col. 1: pct.│ (col. 2 x │ │politice, alianțelor │ │ │

g4) │

pct. g4) │ │electorale, numele și │ │ │ │ │ │prenumele candidaților │ │ │ │ │ │independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 29││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 30││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 31││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 32││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 33││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┼───────────────┤ │ │ 34││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│_││ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┴───────────────┘

g7. Repartizarea mandatelor neatribuite în PRIMA ETAPĂ pe baza numărului de voturi neutilizate, conform art. 100 alin. (4) lit. c), ETAPA A DOUA: ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬───────────────┬────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │naționale, alianțelor │ │

obținute. │(pct. g6 col.1 │ │ │politice, alianțelor │ │(pct. g6 col.1)│ - col.3) │ │ │electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 2 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 3 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 4 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 5 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 6 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 7 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴───────────────┴────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 11/17 ┌────────────────────────────┬───┬───────────────┬───────────────┬────────────┐ │Denumirea partidelor politi-│Nr.│

Nr. de │

Nr. de │

Nr. de │ │ce, organizațiilor cetățeni-│crt│ voturi valabil│

voturi │ mandate │ │lor aparținând minorităților│ │

exprimate, │ neutilizate │ atribuite │ │naționale, alianțelor │ │

obținute │(pct. g6 col.1 │ │ │politice, alianțelor │ │(pct. g6 col.1)│ - col. 3) │ │ │electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 8 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │ 9 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │10 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │11 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────┼───┼───────────────┼───────────────┼────────────┤ │ │12 ││_│_│_│_│_│_│_│││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────┴───┴───────────────┴───────────────┴────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate ──────────

g8. Repartizarea unui mandat organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care nici una din aceste organizații nu a obținut cel puțin un mandat în prima etapă de distribuire a mandatelor, conform art. 100 alin. (7): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┐ │Denumirea organizației cetățenilor aparți- │Nr.│

Nr. de │

Nr. de │ │nând minorităților naționale, alta decât cea│crt│

voturi │

mandate │ │maghiară, care a îndeplinit pragul electoral│ │

valabil │ atribuite │ │și a obținut numărul cel mai mare de voturi │ │ exprimate, │ │ │valabil exprimate dintre toate aceste │ │ obținute │ │ │organizații │ │ │ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┘

g9. Repartizarea mandatelor în situația în care nici un partid politic, alianță politică sau alianță electorală nu a realizat pragul electoral, conform art. 100 alin. (29): ┌────────────────────────────────────────────┬───┬───────────────┬─────────────┐ │Denumirea partidelor politice, alianțelor │Nr.│ Nr. de │

Nr. de │ │politice, alianțelor electorale*) │crt│

voturi │

mandate │ │ │ │

valabil │

atribuite │ │ │ │ exprimate, │ │ │ │ │ obținute │ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 2 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────┼───┼───────────────┼─────────────┤ │ │ 3 ││_│_│_│_│_│_│_││ │_│_│ │ └────────────────────────────────────────────┴───┴───────────────┴─────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 12/17

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

h. Lista candidaților cărora li s-au atribuit mandate: ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 4 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 5 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 6 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 7 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 8 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 9 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 10 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 11 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 12 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 13 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 14 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 15 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 16 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 13/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 17 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 18 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 19 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 20 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 21 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 22 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 23 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 24 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 25 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 26 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 27 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 28 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 29 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 30 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 31 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 32 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 14/17 ┌────┬──────────────────────┬──────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor aparți- │ │crt.│ │nând minorităților naționale, alianța politică, │ │ │ │alianța electorală ori mențiunea "candidat │ │ │ │independent" │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 33 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 34 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 35 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 36 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 37 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 38 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 39 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 40 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 41 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 42 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 43 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 44 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 45 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 46 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 47 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 48 │ │ │ ├────┼──────────────────────┼──────────────────────────────────────────────────┤ │ 49 │ │ │ └────┴──────────────────────┴──────────────────────────────────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 15/17

i. Lista supleanților pentru funcția de consilier județean ┌────┬─────────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și │Denumirea partidului politic│Denumirea partidelor politice,│ │crt.│ prenumele │ organizației cetățenilor │ în cazul alianțelor politice │ │ │ │ aparținând minorităților │ și alianțelor electorale │ │ │ │naționale, alianței politice│ │ │ │ │ sau alianței electorale │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 1.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 2.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 3.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 4.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 5.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 6.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 7.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 8.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 9.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ └────┴─────────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 16/17

j. Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: _________________________________________________________ _________________________________________________________ _________________________________________________________ _________________________________________________________ _________________________________________________________

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ___________________ ____________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

8. _____________________________________________________________________

9. _____________________________________________________________________

10. _____________________________________________________________________

11. _____________________________________________________________________

12. _____________________________________________________________________

13. _____________________________________________________________________

CJ/BEJ Circumscripția Electorală Județeană nr. │_│_│ 17/17

Anexa 15 (CL/BEMB)

BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE al

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PROCES - VERBAL *)

privind centralizarea voturilor și constatarea

rezultatului alegerilor pentru

CONSILIILE LOCALE ale SECTOARELOR

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

la alegerile locale din data de ________ ┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripțiile electorale de sector al ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │municipiului București │ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a1│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a2│ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe│ │ │ │

listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2) ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a3│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a4│ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b)│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │ urne, înscriși în listele electorale din circumscripțiile││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ electorale de sector al municipiului București │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b1│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b2│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b3│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b4│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_│_││ └──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

Notă

────────── *) Conform art. 104 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CL/BEMB 1/10 g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de listele de candidați la funcția de CONSILIER LOCAL, grupate pe partide politice, alianțe politice sau alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori│ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

CL/BEMB 2/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori│ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

CL/BEMB 3/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori│ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

CL/BEMB 4/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale,│crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori│ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

CL/BEMB 5/10 h. Numărul total al mandatelor de CONSILIER LOCAL, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale și pe candidați independenți: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │

a alianțelor politice, alianțelor electorale ori│ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │

TOTAL │ 0 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

CL/BEMB 6/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │

a alianțelor politice, alianțelor electorale ori│ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

CL/BEMB 7/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │

a alianțelor politice, alianțelor electorale ori│ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

CL/BEMB 8/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │

a alianțelor politice, alianțelor electorale ori│ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

CL/BEMB 9/10

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și

Semnătura,

Numele și

Semnătura,

prenumele

prenumele ___________________ __________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

CL/BEMB 10/10

Anexa 16 (P/BEMB)

BIROUL ELECTORAL DE CIRCUMSCRIPȚIE al

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PROCES-VERBAL *)

privind centralizarea voturilor și consemnarea rezultatului

alegerilor pentru PRIMARII SECTOARELOR MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

la alegerile locale din data de ________ ┌──┬───────────────────────────────────────────────────────────┬───────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripțiile electorale de sector al ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │municipiului București │ │ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a1│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a2│ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe│ │ │ │

listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2) ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a3│ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │a4│ - Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │ urne, înscriși în listele electorale din circumscripțiile││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ electorale de sector al municipiului București │ │ │ │(pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4), din care:│ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b1│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b2│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b3│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │b4│ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor valabil│ │ │ │ exprimate la pct. g) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_│_││ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├──┼───────────────────────────────────────────────────────────┼───────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_│_││ └──┴───────────────────────────────────────────────────────────┴───────────────┘

Notă

────────── *) Conform art. 104 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

P/BEMB 1/10 g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de candidați pentru funcția de PRIMAR, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

P/BEMB 2/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

P/BEMB 3/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

P/BEMB 4/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │Nr. de voturi │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│valabil exprimate, │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │obținute │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate ──────────

P/BEMB 5/10 h. Numărul total al mandatelor pentru funcția de PRIMAR, pe partide politice, organizații ale cetățenilor apartinând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │

TOTAL │ 0 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

P/BEMB 6/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

P/BEMB 7/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

P/BEMB 8/10 ┌────────────────────────────────────────────────────┬────┬───────────────────┐ │

Denumirea partidelor politice, a organizațiilor │Nr. │

Numărul de │ │

cetățenilor aparținând minorităților naționale, │crt.│

mandate │ │ a alianțelor politice, a alianțelor electorale ori │ │ │ │

mențiunea "Candidat independent" *) │ │ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│ │ ├────────────────────────────────────────────────────┼────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│ │ └────────────────────────────────────────────────────┴────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de mandate obținute ──────────

P/BEMB 9/10

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral

Biroului electoral

de circumscripție

de circumscripție

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura

prenumele

prenumele ___________________ __________________

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

P/BEMB 10/10

Anexa 17 (CGMB/CEMB)

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor

și atribuirea mandatelor pentru

CONSILIULUI GENERAL

AL

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

la alegerile locale din data de __________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4), │ │ │ │din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listei │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │

urne, înscriși în listele electorale din circumscripția││_│_│_│_│_│_││ │ │

electorală │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4) │ │ │ │

din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CGMB/CEMB 1/17 g. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI sau de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT: ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, a organizațiilor ce-│Nr. │ Nr. de voturi │ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │valabil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale*), numele │ │

obținute. │ │și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CGMB/CEMB 2/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale*), numele │ │obținute. │ │și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CGMB/CEMB 3/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale*), numele │ │obținute. │ │și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CGMB/CEMB 4/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale*), numele │ │obținute. │ │și prenumele candidaților independenți**) │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. **) În ordinea înregistrării candidaturilor, conform art. 58 alin. (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

CGMB/CEMB 5/17 ┌─────────────────────────────────────────────────────────┬────┬──────────────┐ │g1. Pragul electoral, calculat conform art. 96 alin. (1) │Nr. │Nr. de voturi │ │ │crt.│

valabil │ │ │ │ exprimate │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 5% din total voturi valabil exprimate│ │ │ │(partea întreagă din pct. c x 0,05) │ 1 ││_│_│_│_│_│_│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 7% din total voturi valabil exprimate│ │ │ │(partea întreagă din pct. c x 0,07) │ 2 ││_│_│_│_│_│_│ │ │ │ │ │ ├─────────────────────────────────────────────────────────┼────┼──────────────┤ │Pragul electoral de 8% din total voturi valabil exprimate│ │ │ │(partea întreagă din pct. c x 0,08) │ 3 ││_│_│_│_│_│_│ │ │ │ │ │ └─────────────────────────────────────────────────────────┴────┴──────────────┘

g2. Numărul voturilor valabil exprimate obținute de fiecare LISTĂ DE CANDIDAȚI și de fiecare CANDIDAT INDEPENDENT pentru partidele politice, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțele politice, alianțele electorale și candidații independenți care au întrunit pragul electoral, conform art. 100 alin. (3): ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale, numele și │ │obținute. │ │prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CGMB/CEMB 6/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale, numele și │ │obținute. │ │prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CGMB/CEMB 7/17 ┌───────────────────────────────────────────────────┬─────┬───────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, organizațiilor ce- │Nr. │Nr. de voturi vala-│ │tățenilor aparținând minorităților naționale, ali- │crt. │bil exprimate, │ │anțelor politice, alianțelor electorale, numele și │ │obținute. │ │prenumele candidaților independenți │ │ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├───────────────────────────────────────────────────┼─────┼───────────────────┤ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └───────────────────────────────────────────────────┴─────┴───────────────────┘

CGMB/CEMB 8/17 ┌───┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │g3 │Numărul total al voturilor valabil exprimate pentru │ │ │ │partidele politice, alianțele politice, alianțele │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ │electorale și candidații independenți care au │ │ │ │întrunit pragul electoral*) │ │ ├───┼─────────────────────────────────────────────────────┼───────────────────┤ │g4 │Coeficientul electoral al circumscripției (partea │ │_│_│_│_│_│_│ │ │ │întreagă pct. g3: pct. g5), [conform art. 100 │ │ │ │alin. (4) lit. a)] │ │ │ │ │ │ └───┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

Notă

────────── *) Pct. g3 trebuie să fie egal cu suma rândurilor de la pct. g2. ────────── ┌───┬─────────────────────────────────────────────────────┬───────────────────┐ │g5 │Numărul de mandate de consilieri │ │_│_│ │ └───┴─────────────────────────────────────────────────────┴───────────────────┘

g6. Stabilirea numărului de mandate ce revin fiecărei liste de candidați, precum și candidaților independenți, aleși conform art. 100 alin. (4) lit. a),

PRIMA ETAPĂ: ┌────────────────────────┬─────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor po-│Nr. │Nr. de voturi │

Nr. de │ Nr. de voturi │ │litice, organizațiilor │crt. │

valabil │

mandate │

utilizate │ │cetățenilor aparținând │ │ exprimate, │ atribuite │(col.2x pct.g4)│ │minorităților naționale,│ │

obținute. │ (col. 1: │ │ │alianțelor politice, │ │ │

pct. g4) │ │ │alianțelor electorale, │ │ │ │ │ │numele și prenumele can-│ │ │ │ │ │didaților independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 2 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 3 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 4 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 5 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 6 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 7 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 8 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 9 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 10 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 11 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 12 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────┴─────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┘

CGMB/CEMB 9/17 ┌────────────────────────┬─────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor po-│Nr. │Nr. de voturi │

Nr. de │ Nr. de voturi │ │litice, organizațiilor │crt. │

valabil │

mandate │

utilizate │ │cetățenilor aparținând │ │ exprimate, │ atribuite │(col.2x pct.g4)│ │minorităților naționale,│ │

obținute. │ (col. 1: │ │ │alianțelor politice, │ │ │

pct. g4) │ │ │alianțelor electorale, │ │ │ │ │ │numele și prenumele can-│ │ │ │ │ │didaților independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 13 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 14 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 15 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 16 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 17 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 18 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 19 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 20 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 21 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 22 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 23 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 24 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 25 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 26 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 27 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 28 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────┴─────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┘

CGMB/CEMB 10/17 ┌────────────────────────┬─────┬───────────────┬──────────────┬───────────────┐ │Denumirea partidelor po-│Nr. │Nr. de voturi │

Nr. de │ Nr. de voturi │ │litice, organizațiilor │crt. │

valabil │

mandate │

utilizate │ │cetățenilor aparținând │ │ exprimate, │ atribuite │(col.2x pct.g4)│ │minorităților naționale,│ │

obținute. │ (col. 1: │ │ │alianțelor politice, │ │ │

pct. g4) │ │ │alianțelor electorale, │ │ │ │ │ │numele și prenumele can-│ │ │ │ │ │didaților independenți │ │ │ │ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │

A │ B │ 1 │ 2 │ 3 │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 29 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 30 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 31 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 32 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 33 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼──────────────┼───────────────┤ │ │ 34 ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────────┴─────┴───────────────┴──────────────┴───────────────┘

g7. Repartizarea mandatelor neatribuite în PRIMA ETAPĂ pe baza numărului de voturi neutilizate, conform art. 100 alin. (4) lit. c), ETAPA A DOUA: ┌────────────────────────┬─────┬───────────────┬───────────────┬──────────────┐ │Denumirea partidelor po-│Nr. │Nr. de voturi │Nr. de voturi │Nr. de mandate│ │litice, organizațiilor │crt. │

valabil │ neutilizate │ atribuite │ │cetățenilor aparținând │ │ exprimate, │(pct. g6 col. 1│ │ │minorităților naționale,│ │

obținute │- col. 3) │ │ │alianțelor politice, │ │(pct.g6 col. 1)│ │ │ │alianțelor electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 1 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 2 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 3 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 4 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 5 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 6 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 7 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────┴─────┴───────────────┴───────────────┴──────────────┘

CGMB/CEMB 11/17 ┌────────────────────────┬─────┬───────────────┬───────────────┬──────────────┐ │Denumirea partidelor po-│Nr. │Nr. de voturi │Nr. de voturi │Nr. de mandate│ │litice, organizațiilor │crt. │

valabil │ neutilizate │ atribuite │ │cetățenilor aparținând │ │ exprimate, │(pct. g6 col. 1│ │ │minorităților naționale,│ │

obținute │- col. 3) │ │ │alianțelor politice, │ │(pct.g6 col. 1)│ │ │ │alianțelor electorale*) │ │ │ │ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 8 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 9 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 10 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 11 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├────────────────────────┼─────┼───────────────┼───────────────┼──────────────┤ │ │ 12 ││_│_│_│_│_│_│ ││_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └────────────────────────┴─────┴───────────────┴───────────────┴──────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi neutilizate. ──────────

g8. Repartizarea unui mandat organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alta decât cea maghiară, în cazul în care niciuna din aceste organizații nu a obținut cel puțin un mandat în prima etapă de distribuire a mandatelor, conform art. 100 alin. (7): ┌──────────────────────────────────┬────┬───────────────────┬────────────────┐ │Denumirea organizației cetățenilor│Nr. │ Nr. de voturi │Nr. de mandate │ │aparținând minorităților naționa- │crt.│valabil exprimate, │

atribuite │ │le, alta decât cea maghiară care a│ │

obținute │ │ │îndeplinit pragul electoral și a │ │ (pct. g6 col. 1) │ │ │obținut numărul cel mai mare de │ │ │ │ │voturi valabil exprimate dintre │ │ │ │ │toate aceste organizații │ │ │ │ ├──────────────────────────────────┼────┼───────────────────┼────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └──────────────────────────────────┴────┴───────────────────┴────────────────┘

g9. Repartizarea mandatelor în situația în care niciun partid politic, alianță politică sau alianță electorală nu a realizat pragul electoral, conform art. 100 alin. (29): ┌──────────────────────────────────┬────┬───────────────────┬────────────────┐ │Denumirea partidelor politice, │Nr. │ Nr. de voturi │Nr. de mandate │ │alianțelor politice, alianțelor │crt.│valabil exprimate, │

atribuite │ │electorale*) │ │

obținute │ │ │ │ │(pct. g col. 1) │ │ ├──────────────────────────────────┼────┼───────────────────┼────────────────┤ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├──────────────────────────────────┼────┼───────────────────┼────────────────┤ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ ├──────────────────────────────────┼────┼───────────────────┼────────────────┤ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ │_│_│ │ └──────────────────────────────────┴────┴───────────────────┴────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabil exprimate. ──────────

CGMB/CEMB 12/17 h. Lista candidaților cărora li s-au atribuit mandate: ┌────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor│ │crt.│ │ aparținând minorităților naționale, │ │ │ │alianța politică, alianța electorală ori │ │ │ │

mențiunea "candidat independent" │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 1 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 2 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 3 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 4 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 5 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 6 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 7 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 8 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 9 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │10 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │11 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │12 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │13 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │14 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │15 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │16 │ │ │ └────┴─────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

CGMB/CEMB 13/17 ┌────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor│ │crt.│ │

aparținând minorităților naționale, │ │ │ │alianța politică, alianța electorală ori │ │ │ │

mențiunea "candidat independent" │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 17 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 18 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 19 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 20 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 21 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 22 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 23 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 24 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 25 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 26 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 27 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 28 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 29 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 30 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 30 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 31 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 32 │ │ │ └────┴─────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

CGMB/CEMB 14/17 ┌────┬─────────────────────────┬─────────────────────────────────────────┐ │Nr. │ Numele și prenumele │Partidul politic, organizația cetățenilor│ │crt.│ │

aparținând minorităților naționale, │ │ │ │alianța politică, alianța electorală ori │ │ │ │

mențiunea "candidat independent" │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 33 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 34 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 35 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 36 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 37 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 38 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 39 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 40 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 41 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 42 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 43 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 44 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 45 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 46 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 47 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 48 │ │ │ ├────┼─────────────────────────┼─────────────────────────────────────────┤ │ 49 │ │ │ └────┴─────────────────────────┴─────────────────────────────────────────┘

CGMB/CEMB 15/17 i. Lista supleanților pentru funcția de consilier al Consiliului General al Municipiului București ┌────┬─────────────┬────────────────────────────┬──────────────────────────────┐ │Nr. │

Numele și │Denumirea partidului politic│Denumirea partidelor politice,│ │crt.│

prenumele │ organizației cetățenilor │în cazul alianțelor politice │ │ │ │ aparținând minorităților │ și alianțelor electorale │ │ │ │ naționale, politice sau │ │ │ │ │

alianței electorale │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 1. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 2. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 3. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 4. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 5. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 6. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 7. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 8. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 9. │ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 10.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 11.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 12.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 13.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 14.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 15.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 16.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 17.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 18.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 19.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 20.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 21.│ │ │ │ ├────┼─────────────┼────────────────────────────┼──────────────────────────────┤ │ 22.│ │ │ │ └────┴─────────────┴────────────────────────────┴──────────────────────────────┘

CGMB/CEMB 16/17 j. Expunerea, pe scurt, a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral de circumscripție

Biroului electoral de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ─────────────────── ───────────────────

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

8. _____________________________________________________________________

9. _____________________________________________________________________

10. _____________________________________________________________________

11. _____________________________________________________________________

12. _____________________________________________________________________

13. _____________________________________________________________________

CGMB/CEMB 17/17

Anexa 18 (PG/CEMB)

CIRCUMSCRIPȚIA ELECTORALĂ

a MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

PROCES-VERBAL*)

privind centralizarea voturilor, constatarea rezultatului alegerilor

și atribuirea mandatului de

PRIMAR GENERAL

al

MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

la alegerile locale din data de _____________ ┌─────┬──────────────────────────────────────────────────────────┬─────────────┐ │a │Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele │ │ │ │electorale din circumscripția electorală ││_│_│_│_│_│_││ │ │(pct. a = pct. a1

pct. a2

pct. a3

pct. a4),din care:│ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a1 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a1 ≥ pct. b1) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a2 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de │ │ │ │

pe listele electorale complementare (pct. a2 ≥ pct. b2)││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a3 │ - Numărul total al alegătorilor potrivit listelor │ │ │ │

electorale suplimentare ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a3 ≥ pct. b3) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │a4 │ - Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a │ │ │ │

folosit urna specială ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. a4 ≥ pct. b4) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la │ │ │ │

urne, înscriși în listele electorale din circumscripția││_│_│_│_│_│_││ │ │

electorală │ │ │ │ (pct. b = pct. b1

pct. b2

pct. b3

pct. b4) │ │ │ │

din care: │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b1 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în listele electorale permanente ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b2 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat │ │ │ │

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale ││_│_│_│_│_│_││ │ │

complementare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b3 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │b4 │ - Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat ││_│_│_│_│_│_││ │ │

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │c │ Numărul total al voturilor valabil exprimate ││_│_│_│_│_│_││ │ │ (pct. c ≤ pct. b - pct. d; pct. c = Suma voturilor │ │ │ │ valabil exprimate la pct. g) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │d │ Numărul total al voturilor nule ││_│_│_│_│_│_││ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │e │ Numărul buletinelor de vot primite (pct. e ≥ pct. c

││_│_│_│_│_│_││ │ │ pct. d

pct. f) │ │ ├─────┼──────────────────────────────────────────────────────────┼─────────────┤ │f │ Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate ││_│_│_│_│_│_││ └─────┴──────────────────────────────────────────────────────────┴─────────────┘

Notă

────────── *) Conform art. 103 din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 2015/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 1/8 g. Numărul total al voturilor valabil exprimate obținute de fiecare CANDIDAT pentru funcția de PRIMAR: ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬──────────────────┐ │Numele și prenumele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │ Nr. de voturi │ │ candidatului*) │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate,│ │ │ minorităților naționale, │ │

obținute. │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 1 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 2 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 3 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 4 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 5 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 6 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 7 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 8 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 9 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 10 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 11 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 12 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 13 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 14 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 15 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴──────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 2/8 ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬──────────────────┐ │Numele și prenumele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │ Nr. de voturi │ │ candidatului*) │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate,│ │ │ minorităților naționale, │ │

obținute. │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 16 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 17 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 18 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 19 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 20 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 21 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 22 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 23 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 24 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 25 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 26 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 27 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 28 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 29 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 30 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴──────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 3/8 ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬──────────────────┐ │Numele și prenumele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │ Nr. de voturi │ │ candidatului*) │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate,│ │ │ minorităților naționale, │ │

obținute. │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 31 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 32 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 33 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 34 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 35 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 36 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 37 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 38 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 39 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 40 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 41 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 42 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 43 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 44 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 45 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴──────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 4/8 ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬──────────────────┐ │Numele și prenumele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │ Nr. de voturi │ │ candidatului*) │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate,│ │ │ minorităților naționale, │ │

obținute. │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 46 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 47 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 48 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 49 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 50 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 51 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 52 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 53 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 54 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 55 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 56 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 57 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 58 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 59 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 60 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴──────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 5/8 ┌────────────────────┬──────────────────────────────┬─────┬──────────────────┐ │Numele și prenumele │Denumirea partidului, organi- │Nr. │ Nr. de voturi │ │ candidatului*) │zației cetățenilor aparținând │crt. │valabil exprimate,│ │ │ minorităților naționale, │ │

obținute. │ │ │ alianței politice, alianței │ │ │ │ │ electorale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 61 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 62 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 63 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 64 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 65 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 66 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 67 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 68 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 69 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 70 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 71 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 72 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 73 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 74 │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├────────────────────┼──────────────────────────────┼─────┼──────────────────┤ │ │ │ 75 │ │_│_│_│_│_│_│ │ └────────────────────┴──────────────────────────────┴─────┴──────────────────┘

Notă

────────── *) În ordinea rezultată din tragerea la sorți, conform art. 58 alin. (8) și (10) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

PG/CEMB 6/8 h. Candidatul declarat ales căruia i se va atribui mandatul de PRIMAR, conform art. 101 alin. (2) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌─────┬───────────────────┬──────────────────────────────┬──────────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│

Denumirea partidului, a │ Nr. de voturi │ │crt. │

candidatului │

organizației cetățenilor │valabil exprimate,│ │ │ │

aparținând minorităților │

obținute. │ │ │ │naționale, a alianței politice│ │ │ │ │ a alianței electorale sau │ │ │ │ │

mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────┘

i. Candidații aflați în situație de balotaj, conform art. 101 alin. (3) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali: ┌─────┬───────────────────┬──────────────────────────────┬──────────────────┐ │Nr. │Numele și prenumele│Denumirea partidului, organi- │ Nr. de voturi │ │crt. │

candidatului │zației cetățenilor aparținând │valabil exprimate,│ │ │ │minorităților naționale, ali- │

obținute. │ │ │ │anței politice, alianței elec-│ │ │ │ │torale sau mențiunea │ │ │ │ │ "Candidat independent" │ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 1 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 2 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 3 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 4 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ ├─────┼───────────────────┼──────────────────────────────┼──────────────────┤ │ 5 │ │ │ │_│_│_│_│_│_│ │ └─────┴───────────────────┴──────────────────────────────┴──────────────────┘

PG/CEMB 7/8 j. Expunerea pe scurt a întâmpinărilor și contestațiilor formulate și a hotărârilor pronunțate de biroul electoral de circumscripție care sunt definitive: ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ─────────────────────────────────────────────────────────────────────────── ───────────────────────────────────────────────────────────────────────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului electoral de circumscripție

Biroului electoral de circumscripție

Numele și prenumele

Semnătura,

Numele și prenumele

Semnătura, ─────────────────── ───────────────────

Ștampila,

Membrii

Biroului electoral de circumscripție

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _____________________________________________________________________

2. _____________________________________________________________________

3. _____________________________________________________________________

4. _____________________________________________________________________

5. _____________________________________________________________________

6. _____________________________________________________________________

7. _____________________________________________________________________

8. _____________________________________________________________________

9. _____________________________________________________________________

10. _____________________________________________________________________

11. _____________________________________________________________________

12. _____________________________________________________________________

13. _____________________________________________________________________

PG/CEMB 8/8

Anexa 19 (CL/BEC)

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PROCES-VERBAL*1)

privind centralizarea pe țară a voturilor

și constatarea rezultatului pentru alegerea

CONSILIILOR LOCALE

din data de __________

a. Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele

electorale din circumscripțiile electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

a1. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

a2. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a3. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a4. Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a

folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│

b. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,

înscriși în listele electorale din circumscripțiile

electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

b1. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

b2. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale

complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b3. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b4. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│ - Gradul de participare la vot [pct. b: pct. a (%)] │_│_│_│_│

c. Numărul total al voturilor valabil exprimate │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. c: pct. b (%)) │_│_│_│_│

d. Numărul total al voturilor nule │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. d: pct. b (%)) │_│_│_│_│_│_│_│_│

e. Numărul buletinelor de vot primite │_│_│_│_│_│_│_│_│

f. Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │_│_│_│_│_│_│_│_│

g. Numărul total al mandatelor de

CONSILIER LOCAL*2) │_│_│_│_│_│_│_│_│

h. Numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute pentru CONSILIILE

LOCALE grupate pe partide politice, alianțe politice, alianțe electorale,

precum și pe candidați independenți

Notă

────────── *1) Conform art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. *2) Este egal cu suma numărului de mandate de la pct. i. ────────── ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │voturi │de total voturi │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │valabil │valabil exprimate│ │ │

alianțelor electorale ori mențiunea │exprimate│ │ │ │ "Candidat independent"*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate. ──────────

i. Numărul total al mandatelor pentru funcția de CONSILIER LOCAL, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale și candidați independenți ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │ mandate │de total mandate │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │ │ │ │ │

alianțelor electorale, numele și │ │ │ │ │

prenumele candidaților independenți*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului mandatelor obținute. ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului Electoral Central

Biroului Electoral Central

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura,

prenumele

prenumele _____________ __________________

Ștampila

Membrii

Biroului Electoral Central

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

14. _________________________________________________________

15. _________________________________________________________

16. _________________________________________________________

17. _________________________________________________________

18. _________________________________________________________

19. _________________________________________________________

20. _________________________________________________________

Anexa 20 (P/BEC)

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PROCES-VERBAL *1)

privind centralizarea pe țară a voturilor

și constatarea rezultatului pentru alegerea

PRIMARILOR

din data de ______

a. Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele

electorale din circumscripțiile electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

a1. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

a2. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a3. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a4. Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a

folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│

b. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,

înscriși în listele electorale din circumscripțiile

electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

b1. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

b2. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale

complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b3. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b4. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│ - Gradul de participare la vot [pct. b: pct. a (%)] │_│_│_│_│

c. Numărul total al voturilor valabil exprimate │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. c: pct. b (%)) │_│_│_│_│

d. Numărul total al voturilor nule │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. d: pct. b (%)) │_│_│_│_│_│_│_│_│

e. Numărul buletinelor de vot primite │_│_│_│_│_│_│_│_│

f. Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │_│_│_│_│_│_│_│_│

g. Numărul total al mandatelor de PRIMAR*2) │_│_│_│_│_│_│_│_│

Notă

────────── *1) Conform art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. *2) Este egal cu suma numărului de mandate de la pct. i. ──────────

h. Numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute pentru funcția de PRIMAR, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │voturi │de total voturi │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │valabil │valabil exprimate│ │ │

alianțelor electorale ori mențiunea │exprimate│ │ │ │ "Candidat independent"*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate. ──────────

i. Numărul total al mandatelor de PRIMAR grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │ mandate │de total mandate │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │ │ │ │ │

alianțelor electorale, numele și │ │ │ │ │

prenumele candidaților independenți*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului mandatelor. ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului Electoral Central

Biroului Electoral Central

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura

prenumele

Ștampila

prenumele _____________ __________________

Membrii

Biroului Electoral Central

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

14. _________________________________________________________

15. _________________________________________________________

16. _________________________________________________________

17. _________________________________________________________

18. _________________________________________________________

19. _________________________________________________________

20. _________________________________________________________

Anexa 21 (CJ/BEC)

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PROCES-VERBAL *1)

privind centralizarea pe țară a voturilor

și constatarea rezultatului pentru alegerea

CONSILIILOR JUDEȚENE

din data de _________

a. Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele

electorale din circumscripțiile electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

a1. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

a2. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a3. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a4. Numărul total al alegătorilor, în cazul cărora s-a

folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│

b. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,

înscriși în listele electorale din circumscripțiile

electorale din țară │_│_│_│_│_│_│_│_│

b1. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

b2. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale

complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b3. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b4. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│ - Gradul de participare la vot [pct. b: pct. a (%)] │_│_│_│_│

c. Numărul total al voturilor valabil exprimate │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. c: pct. b (%)) │_│_│_│_│

d. Numărul total al voturilor nule │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. d: pct. b (%)) │_│_│_│_│_│_│_│_│

e. Numărul buletinelor de vot primite │_│_│_│_│_│_│_│_│

f. Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │_│_│_│_│_│_│_│_│

g. Numărul total al mandatelor de

CONSILIER JUDEȚEAN*2) │_│_│_│_│_│_│_│_│

Notă

────────── *1) Conform art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. *2) Este egal cu suma numărului de mandate de la pct. i. ──────────

h. Numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute pentru CONSILIILE JUDEȚENE, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │voturi │de total voturi │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │valabil │valabil exprimate│ │ │

alianțelor electorale ori mențiunea │exprimate│ │ │ │ "Candidat independent"*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate. ──────────

i. Numărul total al mandatelor pentru funcția de CONSILIER JUDEȚEAN grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │ mandate │de total mandate │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │ │ │ │ │

alianțelor electorale, numele și │ │ │ │ │

prenumele candidaților independenți*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului mandatelor. ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului Electoral Central

Biroului Electoral Central

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura

prenumele

Ștampila

prenumele _____________ __________________

Membrii

Biroului Electoral Central

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

14. _________________________________________________________

15. _________________________________________________________

16. _________________________________________________________

17. _________________________________________________________

18. _________________________________________________________

19. _________________________________________________________

20. _________________________________________________________

Anexa 22 (CGMB/BEC)

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PROCES-VERBAL *1)

privind constatarea rezultatului pentru alegerea

CONSILIULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

din data de ________________

a. Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele

electorale din circumscripția electorală

a Municipiului București │_│_│_│_│_│_│_│_│

a1. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

a2. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a3. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a4. Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a

folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│

b. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,

înscriși în listele electorale din circumscripția

electorală a Municipiului București │_│_│_│_│_│_│_│_│

b1. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

b2. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale

complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b3. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b4. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│ - Gradul de participare la vot [pct. b: pct. a (%)] │_│_│_│_│

c. Numărul total al voturilor valabil exprimate │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. c: pct. b (%)) │_│_│_│_│

d. Numărul total al voturilor nule │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. d: pct. b (%)) │_│_│_│_│_│_│_│_│

e. Numărul buletinelor de vot primite │_│_│_│_│_│_│_│_│

f. Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │_│_│_│_│_│_│_│_│

g. Numărul total al mandatelor de

CONSILIER GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI*2) │_│_│_│_│_│_│_│_│

Notă

────────── *1) Conform art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. *2) Este egal cu suma numărului de mandate de la pct. i. ──────────

h. Numărul total al voturilor valabil exprimate, obținute pentru CONSILIUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │voturi │de total voturi │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │valabil │valabil exprimate│ │ │

alianțelor electorale ori mențiunea │exprimate│ │ │ │ "Candidat independent"*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului voturilor valabil exprimate. ──────────

i. Numărul total al mandatelor pentru funcția de CONSILIER GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI grupate pe partide politice, organizații ale cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțe politice, alianțe electorale, precum și pe candidați independenți: ┌────┬─────────────────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Nr. │Denumirea partidelor politice, a organizații-│Număr de │În procente față │ │crt.│ lor cetățenilor aparținând minorităților │ mandate │de total mandate │ │ │

naționale, a alianțelor politice, a │ │ │ │ │

alianțelor electorale, numele și │ │ │ │ │

prenumele candidaților independenți*1) │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ ├────┼─────────────────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └────┴─────────────────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Notă

────────── *1) În ordinea descrescătoare a numărului mandatelor. ──────────

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului Electoral Central

Biroului Electoral Central

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura

prenumele

Ștampila

prenumele _____________ __________________

Membrii

Biroului Electoral Central

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

14. _________________________________________________________

15. _________________________________________________________

16. _________________________________________________________

17. _________________________________________________________

18. _________________________________________________________

19. _________________________________________________________

20. _________________________________________________________

Anexa 23 (PG/BEC)

BIROUL ELECTORAL CENTRAL

PROCES-VERBAL *1)

privind constatarea rezultatului pentru alegerea

PRIMARULUI GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI

din data de _______________

a. Numărul total al alegătorilor prevăzuți în listele

electorale din circumscripția electorală

a Municipiului București │_│_│_│_│_│_│_│_│

a1. Numărul total al alegătorilor potrivit listelor

electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

a2. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a3. Numărul total al alegătorilor potrivit copiilor de pe

listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

a4. Numărul total al alegătorilor în cazul cărora s-a

folosit urna mobilă │_│_│_│_│_│_│_│_│

b. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat la urne,

înscriși în listele electorale din circumscripția

electorală a Municipiului București │_│_│_│_│_│_│_│_│

b1. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale permanente │_│_│_│_│_│_│_│_│

b2. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în copiile de pe listele electorale

complementare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b3. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, înscriși în listele electorale suplimentare │_│_│_│_│_│_│_│_│

b4. Numărul total al alegătorilor care s-au prezentat

la urne, în cazul cărora s-a folosit urna specială │_│_│_│_│_│_│_│_│ - Gradul de participare la vot [pct. b: pct. a (%)] │_│_│_│_│

c. Numărul total al voturilor valabil exprimate │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. c: pct. b (%)) │_│_│_│_│

d. Numărul total al voturilor nule │_│_│_│_│_│_│_│_│ - în procente (pct. d: pct. b (%)) │_│_│_│_│_│_│_│_│

e. Numărul buletinelor de vot primite │_│_│_│_│_│_│_│_│

f. Numărul buletinelor de vot neîntrebuințate și anulate │_│_│_│_│_│_│_│_│

Notă

────────── *1) art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale, pentru modificarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleșilor locali. ──────────

g. Candidatul declarat ales căruia i se va atribui mandatul de PRIMAR GENERAL: ┌─────────┬───────────────────────────────────┬─────────┬─────────────────┐ │Numele și│

Denumirea partidului politic, a │Număr de │În procente față │ │prenumele│organizației cetățenilor aparținând│voturi │de total voturi │ │candida- │

minorităților naționale, a │valabil │valabil exprimate│ │tului │

alianței politice, a alianței │exprimate│ │ │ │electorale sau numele și prenumele │obținute │ │ │ │candidatului independent, după caz.│ │ │ ├─────────┼───────────────────────────────────┼─────────┼─────────────────┤ │ │ │ │ │ └─────────┴───────────────────────────────────┴─────────┴─────────────────┘

Președintele

Locțiitorul președintelui

Biroului Electoral Central

Biroului Electoral Central

Numele și

Semnătura

Numele și

Semnătura

prenumele

Ștampila

prenumele _____________ __________________

Membrii

Biroului Electoral Central

Numele și

Formațiunea politică reprezentată

Semnătura

prenumele (unde este cazul)

1. _________________________________________________________

2. _________________________________________________________

3. _________________________________________________________

4. _________________________________________________________

5. _________________________________________________________

6. _________________________________________________________

7. _________________________________________________________

8. _________________________________________________________

9. _________________________________________________________

10. _________________________________________________________

11. _________________________________________________________

12. _________________________________________________________

13. _________________________________________________________

14. _________________________________________________________

15. _________________________________________________________

16. _________________________________________________________

17. _________________________________________________________

18. _________________________________________________________

19. _________________________________________________________

20. _________________________________________________________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 martie 2016

DECIZIE nr. 888 din 16 decembrie 2015

DECIZIE nr. 888 din 16 decembrie 2015 asupra obiecției de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 14/2015 pentru completarea Legii administrației publice locale nr. 215/2001 și pentru modificarea art...