RAPORT nr. 693/2026

RAPORT nr. 693 din 19 ianuarie 2026 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Tradiție, Onoare, Disciplină, Excelență (T.O.D.E.)

Intrare în vigoare 16 februarie 2026

- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2025, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.10.2025-19.12.2025 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Tradiție, Onoare, Disciplină, Excelență (T.O.D.E.) în anii 2023 și 2024, perioada verificată fiind 1.01.2023-31.12.2024.

I. Constatări

Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2023 veniturile Partidului Tradiție, Onoare, Disciplină, Excelență (T.O.D.E.) au totalizat 5.296,04 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 741,71 lei. În anul 2024 veniturile totale au fost de 9.486,88 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 9.501,33 lei.

II. Sancțiuni aplicate

Partidul Tradiție, Onoare, Disciplină, Excelență (T.O.D.E.) a fost sancționat cu amendă în cuantum de 10.000 lei pentru nerespectarea prevederilor art. 5 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu avertisment pentru nerespectarea prevederilor art. 3 alin. (8) și ale art. 49 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 19 ianuarie 2026.

Nr. 693.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 februarie 2026

DECIZIE nr. 432 din 14 octombrie 2025

DECIZIA nr. 432 din 14 octombrie 2025 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 55^1 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal...