RAPORT nr. 12393 din 29 septembrie 2017
RAPORT nr. 12.393 din 29 septembrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Maramureș
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
RAPORT nr. 198 din 9 ianuarie 2018 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Sectorului 1 București
- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2017, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 23.10.2017-10.11.2017 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Social Democrat - Organizația Sectorului 1 București în anul 2016, perioada verificată fiind 1.01.2016-31.12.2016.
I. Constatări
Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că în anul 2016 veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Sectorului 1
București au totalizat 290.301,45 lei și au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă 150.995,00 lei, din donații în sumă de 133.500,00 lei și din alte surse de venit în sumă de 5.806,45 lei. Cheltuielile au fost în sumă de 379.552,90 lei.
S-a constatat faptul că au fost încălcate prevederile art. 49 alin. (5) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Pentru aceste fapte, Partidul Social Democrat - Organizația Sectorului 1 București a fost sancționat conform art. 52 alin. (2) din același act normativ.
II. Recomandări: –
respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 10/2016, ale Reglementărilor contabile pentru persoanele juridice fără scop patrimonial, aprobate prin Ordinul ministrului economiei și finanțelor nr. 1.969/2007, cu modificările și completările ulterioare, și ale Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
– respectarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.634/2015 privind documentele financiar-contabile.
București, 9 ianuarie 2018.
Nr. 198
RAPORT nr. 12.393 din 29 septembrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Maramureș
RAPORT nr. 12.718 din 9 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Ialomița
RAPORT nr. 12.825 din 11 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Galați
RAPORT nr. 12.826 din 11 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Vrancea
RAPORT nr. 13.008 din 18 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Mureș
RAPORT nr. 13.009 din 18 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Covasna
RAPORT nr. 13.010 din 18 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Neamț
RAPORT nr. 13.301 din 25 octombrie 2017 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Satu Mare
Acest site folosește cookie-uri. Detalii