RAPORT nr. 29211/2019

RAPORT nr. 29.211 din 6 decembrie 2019 în urma verificării respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Social Democrat Independent în anul 2018

Intrare în vigoare 6 ianuarie 2020

- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2019, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 6.09.2019-4.12.2019 s-a efectuat verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Social Democrat Independent în anul 2018.

Constatări:

Întrucât Partidul Social Democrat Independent nu a transmis în termen de 15 zile documentele solicitate de Autoritatea Electorală Permanentă, echipa de control nu a putut verifica veniturile și cheltuielile formațiunii politice aferente anului 2018.

În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 43 alin. (4) și ale art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 6 decembrie 2019.

Nr. 29.211.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 ianuarie 2020

HOTĂRÂRE nr. 993 din 27 decembrie 2019

HOTĂRÂRE nr. 993 din 27 decembrie 2019 privind încetarea exercitării, cu caracter temporar, prin detașare în condițiile legii, a funcției publice de subprefect al județului Tulcea de către domnul Marinov Gabriel-Teodosie

DECIZIE nr. 1 din 6 ianuarie 2020

DECIZIE nr. 1 din 6 ianuarie 2020 privind aplicarea mobilității pentru domnul Munteanu Codrin Dumitru din funcția publică de secretar general al Ministerului Apărării Naționale în funcția publică de inspector guvernamental în cadrul Secretariatului General al...

DECIZIE nr. 2 din 6 ianuarie 2020

DECIZIE nr. 2 din 6 ianuarie 2020 privind aplicarea mobilității doamnei Georgeta Gavrilă din funcția publică de secretar general adjunct al Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri în funcția publică de secretar general al Ministerului Apărării...

ORDIN nr. 1908 din 19 decembrie 2019

ORDIN nr. 1.908 din 19 decembrie 2019 pentru modificarea alin. (1) al art. 1 din Ordinul ministrului sănătății nr. 444/2016 privind constituirea și stabilirea atribuțiilor Comisiei de analiză și aprobare a solicitărilor depuse la Ministerul Sănătății în temeiu...