RAPORT nr. 17723/2021

RAPORT nr. 17.723 din 15 septembrie 2021 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Regalist Român în anul 2021

Intrare în vigoare 20 octombrie 2021

- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2021, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 15.07.2021-7.09.2021 s-a efectuat verificarea respectării prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile Partidului Regalist Român pentru intervalul 1.01.2019-31.12.2020.

Constatări: Întrucât Partidul Regalist Român nu a transmis în termen de 15 zile documentele solicitate de Autoritatea Electorală Permanentă, echipa de control nu a putut verifica veniturile și cheltuielile formațiunii politice aferente anilor 2019 și 2020.

În urma controlului efectuat s-a constatat că au fost încălcate prevederile art. 43 alin. (4) și ale art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 15 septembrie 2021.

Nr. 17.723.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 20 octombrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1067 din 4 octombrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1.067 din 4 octombrie 2021 privind înscrierea unor imobile situate în comuna Luna, județul Cluj, în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, darea acestora în administrarea Ministerului Apărării Naționale, modificarea v...

HOTĂRÂRE nr. 1096 din 6 octombrie 2021

HOTĂRÂRE nr. 1.096 din 6 octombrie 2021 pentru aprobarea amendamentului convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 22 iulie 2021 și la Paris la 23 august 2021 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru...

AMENDAMENT din 20 octombrie 2021

AMENDAMENT din 22 iulie 2021 convenit prin schimbul de scrisori semnate la București la 22 iulie 2021 și la Paris la 23 august 2021 între Guvernul României și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei la Acordul-cadru de împrumut dintre România și Banca de Dez...

DECIZIE nr. 516 din 20 octombrie 2021

DECIZIE nr. 516 din 20 octombrie 2021 privind exercitarea, cu caracter temporar, de către doamna Nicoleta-Marilena Voicu a funcției publice vacante din categoria înalților funcționari publici de secretar general al Instituției Prefectului - Județul Teleorman