HOTĂRÂRE nr. 14/2025

HOTĂRÂRE nr. 14 din 3 aprilie 2025 pentru aprobarea condițiilor de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 4 mai 2025 din satul Bâlvăneștii de Jos, comuna Bâlvănești, județul Mehedinți

Intrare în vigoare 4 aprilie 2025

Având în vedere Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bâlvănești nr. 10 din 14.03.2025 privind organizarea și desfășurarea referendumului local din data de 4 mai 2025 pentru consultarea cetățenilor satului Bâlvăneștii de Jos, comuna Bâlvănești, cu privire la schimbarea denumirii satului Bâlvăneștii de Jos din comuna Bâlvănești, județul Mehedinți,

observând prevederile art. 15^1 alin. (6) și ale art. 35 din Legea nr. 3/2000 privind organizarea și desfășurarea referendumului, cu modificările și completările ulterioare, modelul buletinului de vot pentru referendumul local prevăzut în anexa nr. 1B la aceeași lege, precum și dispozițiile art. 9 alin. (1) din Hotărârea Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 nr. 2H/2025 privind unele măsuri pentru organizarea și desfășurarea referendumurilor locale convocate la aceeași dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025,

văzând Decizia Biroului Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 nr. 19D/2025 privind stabilirea dimensiunilor buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumurile locale convocate la aceeași dată cu un tur de scrutin al alegerilor pentru Președintele României din anul 2025,

ținând cont de necesitatea asigurării secretului votului alegătorilor care își vor exprima dreptul de vot la referendumul local din data de 4 mai 2025 din satul Bâlvăneștii de Jos, comuna Bâlvănești, județul Mehedinți,

luând în considerare prevederile art. 103 alin. (1) lit. i) și w) din Legea nr. 208/2015 privind alegerea Senatului și a Camerei Deputaților, precum și pentru organizarea și funcționarea Autorității Electorale Permanente, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora Autoritatea Electorală Permanentă asigură aplicarea unitară a dispozițiilor legale referitoare la organizarea referendumurilor și veghează la respectarea legii privind organizarea și desfășurarea referendumurilor locale,

având în vedere prevederile art. 62 prima teză din Legea nr. 3/2000, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora această lege se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,

ținând cont de prevederile art. 61 alin. (1) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare, potrivit cărora condițiile de tipărire a buletinelor de vot se stabilesc prin hotărâre a Autorității Electorale Permanente,

în temeiul art. 104 alin. (1) și (2) din Legea nr. 208/2015, cu modificările și completările ulterioare,

Autoritatea Electorală Permanentă adoptă prezenta hotărâre.

Articolul 1

Se aprobă condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate la referendumul local din data de 4 mai 2025 din satul Bâlvăneștii de Jos, comuna Bâlvănești, județul Mehedinți, prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Articolul 2

Prezenta hotărâre se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

p. Președintele Autorității Electorale Permanente,

Vajda Zsombor

=====
Contrasemnează:
Vicepreședinte,
Cosmin-Gabriel Popp

București, 3 aprilie 2025.

Nr. 14.

ANEXĂ

Condițiile de tipărire a buletinelor de vot care vor fi utilizate

la referendumul local din data de 4 mai 2025 din satul

Bâlvăneștii de Jos, comuna Bâlvănești, județul Mehedinți

1. Buletinul de vot are 4 pagini, în format A5 (o foaie A4 pliată).

2. Pe prima pagină a buletinului de vot (prima copertă) se imprimă stema României într-un spațiu grafic de 1,8 x 2,5 cm, sub care se înscriu următoarele mențiuni: 2.1. „ROMÂNIA“;

2.2. „BULETIN DE VOT pentru Referendumul local din data de 4 mai 2025 asupra schimbării denumirii satului Bâlvăneștii de Jos din comuna Bâlvănești, județul Mehedinți, în Băsești“.

3. Mențiunile prevăzute pe prima pagină a buletinului de vot (prima copertă) se tipăresc cu litere corp 24, Times New Roman.

4. A doua pagină a buletinului de vot (prima pagină interioară) va rămâne goală.

5. Pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se imprimă întrebarea „Sunteți de acord cu schimbarea denumirii satului Bâlvăneștii de Jos în Băsești?“, precum și pătratele, cu latura de 4 cm, cuprinzând afirmația, respectiv negația.

6. Literele care compun întrebarea înscrisă pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu corp 24, Times New Roman.

7. Literele care cuprind afirmația și negația din pătratele înscrise pe pagina a treia a buletinului de vot (a doua pagină interioară) se tipăresc cu corp 48, Times New Roman, cu majuscule.

8. Ultima pagină a buletinului de vot (coperta finală) va rămâne goală, pentru aplicarea ștampilei de control a secției de votare.

9. La imprimarea buletinelor de vot se utilizează cerneală neagră.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 4 aprilie 2025

ORDIN nr. 57 din 31 martie 2025

ORDIN nr. M.57 din 31 martie 2025 pentru modificarea art. 8 lit. a) din Instrucțiunile privind chemarea/rechemarea în activitate în corpul subofițerilor a grefierilor de la instanțele sau parchetele civile, transferați la instanțele ori parchetele militare, ap...

HOTĂRÂRE nr. 313 din 3 aprilie 2025

HOTĂRÂRE nr. 313 din 3 aprilie 2025 privind înscrierea unui imobil în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestuia în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Direcția Asigurare Logistică Integrată, comasarea la...

HOTĂRÂRE nr. 316 din 3 aprilie 2025

HOTĂRÂRE nr. 316 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adițional nr. 5/2025 la Licența de concesiune nr. 368/1999 a activității de exploatare a dacitului industrial și de construcție din perimetrul Morlaca, județul Cluj

HOTĂRÂRE nr. 318 din 3 aprilie 2025

HOTĂRÂRE nr. 318 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adițional nr. 4/2025 la Licența de concesiune nr. 367/1999 a activității de exploatare a dacitului industrial și de construcție din perimetrul Poieni, județul Cluj

HOTĂRÂRE nr. 317 din 3 aprilie 2025

HOTĂRÂRE nr. 317 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea Actului adițional nr. 6/2025 la Licența de concesiune nr. 623/1999 a activității de exploatare a turbei și nămolurilor terapeutice în perimetrul Pilugani - Poiana Stampei, județul Suceava

HOTĂRÂRE nr. 319 din 3 aprilie 2025

HOTĂRÂRE nr. 319 din 3 aprilie 2025 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pentru anul 2025 al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon

ORDIN nr. 483 din 18 martie 2025

ORDIN nr. 483 din 18 martie 2025 privind abrogarea Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 1.054/2016 pentru aprobarea componenței și a regulamentului de organizare și funcționare al Comisiei pentru analiza și soluționarea cererilor debitorilor care solic...