RAPORT nr. 12556/2023

RAPORT nr. 12.556 din 29 septembrie 2023 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Creștin Social-Liberal Român în anul 2023

Intrare în vigoare 23 noiembrie 2023

- extras - În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) și ale art. 44 alin. (1), (4) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, cu Planul de control pe anul 2023, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 1.08.2023-23.08.2023 s-a desfășurat misiunea de control referitoare la respectarea prevederilor legale privind veniturile și cheltuielile înregistrate de Partidul Creștin Social-Liberal Român în anul 2022, perioada verificată fiind 1.01.2022-31.12.2022.

I. Constatări

Partidul Creștin Social-Liberal Român nu a transmis niciun document solicitat prin notificarea privind efectuarea misiunii de control, prin urmare echipa de control nu a putut verifica veniturile și cheltuielile înregistrate de formațiunea politică în anul 2022.

II. Sancțiuni aplicate

Partidul Creștin Social-Liberal Român a fost sancționat cu avertisment, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 49 alin. (1) și (3) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și cu amendă în cuantum de 50.000 (cincizeci de mii) lei, ca urmare a nerespectării prevederilor art. 43 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

București, 29 septembrie 2023.

Nr. 12.556.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 23 noiembrie 2023

ORDIN nr. 5510 din 21 august 2023

ORDIN nr. 5.510 din 21 august 2023 privind acordarea autorizației de funcționare provizorie pentru unitatea de învățământ preuniversitar particular Școala Primară "Casa Speranței" din municipiul Timișoara, județul Timiș