RAPORT nr. 11527/2010

RAPORT nr. 11.527/1 din 29 noiembrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Cluj

Intrare în vigoare 10 decembrie 2010

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1), art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 11 octombrie-3 noiembrie 2010 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Cluj pentru anul 2009.

I. Constatări

: Veniturile Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Cluj au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 361.447,02 lei, donații în valoare de 100.500 lei și alte venituri în sumă de 9.151,41 lei. Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Cluj nu a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 31 martie 2010, lista persoanelor care au cotizat sume a căror valoare a depășit suma de 10 salarii minime brute pe țară, încălcând astfel prevederile art. 4 alin. (4) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată. Pentru neregulile constatate Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Cluj a fost sancționat contravențional cu amendă. II. Recomandări: Echipa de control a recomandat Partidului Social Democrat - Organizația Județeană Cluj să organizeze și să conducă contabilitatea în conformitate cu reglementările legale în vigoare și să înainteze Autorității Electorale Permanente, în termenul legal, situațiile prevăzute de Legea nr. 334/2006, republicată.

București, 29 noiembrie 2010.

Nr. 11.527/1.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 10 decembrie 2010