RAPORT nr. 11334 din 21 octombrie 2010
RAPORT nr. 11.334/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Vâlcea
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Intră rapid în contul tău InfoDosar pentru dosare urmărite, notificări și activitate recentă.
Urmărește inteligent dosarul din instanță.
Primești notificări la fiecare modificare.
Din anul 2015, zi de zi!
RAPORT nr. 11.335/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Brașov
În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și ale art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările și completările ulterioare, și cu Calendarul misiunii de control pe anul 2010, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 20-29 septembrie 2010 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Conservator - Organizația Județeană Brașov pentru anul 2009. Constatări: Veniturile Partidului Conservator - Organizația Județeană Brașov au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 14.770,00 lei și alte venituri în sumă de 0,17 lei provenind din dobânzi bancare.
București, 21 octombrie 2010.
Nr. 11.335/1. ________
RAPORT nr. 11.334/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Vâlcea
RAPORT nr. 11.336/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - Organizația Județeană Cluj
RAPORT nr. 11.337/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Bacău
RAPORT nr. 11.338/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Dâmbovița
RAPORT nr. 11.339/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Caraș-Severin
RAPORT nr. 11.355/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Democrat Liberal - sediul central, București
RAPORT nr. 11.356/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Social Democrat - sediul central, București
RAPORT nr. 11.357/1 din 21 octombrie 2010 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Național Liberal - sediul central
Acest site folosește cookie-uri. Detalii