RAPORT nr. 4420/2011

RAPORT nr. 4.420 din 9 septembrie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator - Organizația Județeană Cluj

Intrare în vigoare 16 septembrie 2011

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și ale art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 8-9 august 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Conservator - Organizația Județeană Cluj pentru anul 2010.

I. Constatări

: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control s-a constatat că veniturile Partidului Conservator - Organizația Județeană Cluj au fost obținute din donații în sumă de 1.000,00 lei. II. Recomandări: - să organizeze și să conducă în conformitate cu reglementările legale în vigoare și să înainteze Autorității Electorale Permanente, în termenul legal, situațiile prevăzute de Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare. Nu au fost constatate deficiențe ce puteau fi sancționate contravențional.

București, 9 septembrie 2011.

Nr. 4.420.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 16 septembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 900 din 7 septembrie 2011

HOTĂRÂRE nr. 900 din 7 septembrie 2011 privind modificarea anexei nr. 1 la Hotărârea Guvernului nr. 834/2007 pentru aprobarea constituirii Comitetului de monitorizare a Programului operațional sectorial de mediu 2007-2013 și a Regulamentului-cadru de organizar...