RAPORT nr. 2715/2011

RAPORT nr. 2.715 din 30 iunie 2011 privind rezultatul controlului efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă la Partidul Conservator Organizația Sectorului 5

Intrare în vigoare 6 iulie 2011

În conformitate cu prevederile art. 35 alin. (1) și art. 36 alin. (1), (5) și (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, și cu Planul de control pe anul 2011, aprobat de președintele Autorității Electorale Permanente, precum și cu notificarea misiunii de control, în perioada 4-11 mai 2011 s-a efectuat controlul finanțării Partidului Conservator - Organizația Sectorului 5 pentru anul 2010. Constatări: Ca urmare a verificărilor efectuate asupra documentelor contabile puse la dispoziția echipei de control, s-a constatat că veniturile Partidului Conservator - Organizația Sectorului 5 au fost obținute din cotizațiile membrilor de partid în sumă de 788,00 lei. Nu au fost constatate deficiențe care puteau fi sancționate contravențional.

București, 30 iunie 2011.

Nr. 2.715. ________

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 6 iulie 2011

DECIZIE nr. 540 din 28 aprilie 2011

DECIZIE nr. 540 din 28 aprilie 2011 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 9 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 37/2007 privind stabilirea cadrului de aplicare a regulilor privind perioadele de conducere, pauzele și perioadele...

HOTĂRÂRE nr. 580 din 1 iunie 2011

HOTĂRÂRE nr. 580 din 1 iunie 2011 privind stabilirea unor măsuri pentru aplicarea regulamentelor (CE) ale Comisiei nr. 640/2009, nr. 641/2009, nr. 642/2009 și nr. 643/2009, prin care se implementează Directiva 2009/125/CE a Parlamentului European și a Consiliu...