RAPORT nr. 0/2012

RAPORT din 29 martie 2012 privind activitatea desfășurată de Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale în anul 2011

Intrare în vigoare 29 martie 2012

Capitolul I – Activitatea de control privind modul de finanțare a activității partidelor politice în anul 2011

În conformitate cu art. 36 alin. (1) din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare, Autoritatea Electorală Permanentă desfășoară activități de verificare a surselor de venit la fiecare formațiune politică anual sau ori de câte ori sunt sesizări pe această linie. În vederea exercitării atribuțiilor care îi revin Autorității Electorale Permanente, potrivit legii sus-menționate, Departamentul de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale a organizat și a efectuat în anul 2011, începând cu luna ianuarie, activități de control pentru verificarea modului de finanțare a formațiunilor politice în anul financiar 2010. Verificările s-au desfășurat conform planului anual de control aprobat de conducerea Autorității Electorale Permanente, în care au fost cuprinse 140 de organizații politice, reprezentând 17 partide politice, după cum urmează:

Partid/Filiala AEP

Dep

N-E

S-E

București- Ilfov

Sud

Muntenia

S-V

Oltenia

V

N-V

Centru

Total

FDGR

- -

- -

- -

- 1

- 1

Partidul Civic Maghiar

- -

- -

- -

- -

1

1

Partidul Pentru Patrie

1

- -

- -

- -

- -

1

PAS

1

- -

- -

- -

- -

1

PC

2

2

3

1

4

1

1

1

1

16

PD-L

5

4

3

4

4

2

3

3

2

30

PIN

1

- -

- -

- -

- -

1

PNG-CD

- -

- -

- -

- 1

- 1

PNL

5

3

3

3

3

3

2

3

2

27

PNȚCD

4

1

1

2

- 1

1

1

1

12

PRM

- 1

1

- 4

- -

1

1

8

PSD

4

3

2

3

3

2

1

3

2

23

UDMR

1

- -

- -

1

- 3

2

7

Uniunea Bulgară din Banat

- -

- -

- -

1

- -

1

Uniunea Croaților din

România

- -

- -

- -

1

- -

1

Uniunea Sârbilor din

România

- -

- -

- -

1

- -

1

UNPR

1

1

1

- -

1

2

1

1

8

TOTAL:

25

15

14

13

18

11

13

18

13

140

Obiectivele controalelor planificate au fost stabilite conform tematicii aprobate de conducerea Autorității Electorale Permanente, urmărind în principal organizarea contabilității curente, modalitățile și forma de înregistrare, evidență și publicare a donațiilor, cotizațiilor și veniturilor proprii ale partidelor politice, reglementate prin Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare. Verificările efectuate au urmărit fiecare sursă de finanțare. Principalele deficiențe constatate și sancțiuni aplicate în urma controalelor efectuate la partidele politice cuprinse în planul anual de control au fost următoarele: - La organizația PSD Bacău au fost încasate două cotizații în sumă de 1.960 lei fără a se întocmi chitanțe, au fost găsite chitanțe fără serie și fără număr; formularele de evidență a cotizațiilor cod FC1 nu coincid cu sumele pentru care s-au întocmit chitanțe; nu au fost întocmite și transmise formularele de evidență a cotizațiilor cod FC7. Pentru aceste nereguli organizația PSD Bacău a fost sancționată contravențional cu avertisment verbal. - PNȚCD - Sediul central nu a depus bilanțul contabil până la data prevăzută de lege și nu a efectuat inventarierea elementelor de patrimoniu în conformitate cu Normele privind organizarea și efectuarea inventarierii elementelor de natura activelor, datoriilor și capitalurilor proprii, aprobate prin Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009. Pentru aceste fapte partidul a fost sancționat contravențional cu avertisment verbal. - UNPR Bacău nu a transmis sediului central al partidului lista persoanelor fizice care au făcut într-un an fiscal donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară pentru a fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 martie 2011, abatere sancționată contravențional cu avertisment și confiscarea sumei de 18.540 lei. - Pentru aceeași abatere, PSD Ilfov a fost sancționat contravențional cu avertisment scris și cu confiscarea sumei de 8.516 lei. - Pentru nepublicarea codului numeric personal al persoanelor care au făcut donații, PNL - Sediul central a fost sancționat contravențional cu avertisment scris. De asemenea, datorită faptului că nu au fost prezentate documentele de identificare a persoanelor care au donat procentul 2% din impozitul pe venit, PNL - Sediul central a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 lei și cu confiscarea sumei de 10.819,21 lei. - PD-L Cluj a încasat o donație de la Instituția Prefectului Cluj, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 lei și cu confiscarea sumei de 6.070 lei. - FDGR Cluj a acceptat donații de la un număr de 4 cetățeni străini, abatere care a fost sancționată contravențional cu avertisment și cu confiscarea sumei de 8.271 lei. - PSD Cluj a realizat venituri din activități comerciale prin subînchirierea spațiului partidului, fapt pentru care a fost sancționat contravențional cu amendă de 5.000 lei și cu confiscarea sumei de 3.700 lei. - PD-L - Sediul central nu a publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 31 martie 2011 toate veniturile obținute din alte surse de finanțare, abatere sancționată contravențional cu amendă de 5.000 lei și cu confiscarea sumei de 6.012,49 lei. - PD-L - Sediul central a achitat din sumele primite ca subvenție de la bugetul de stat penalități de întârziere către furnizori și o amendă, abatere pentru care a fost sancționat contravențional cu avertisment scris și cu confiscarea sumei de 312,10 lei. - Pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la întocmirea formularelor de evidență a cotizațiilor cod FC1 și cod FC2, PNȚCD - Organizația Sector 4 a fost sancționată contravențional cu avertisment verbal.Pentru toate aceste nereguli sesizate în timpul derulării acțiunilor de verificare controlorii financiari au făcut recomandări de respectare a prevederilor legale, respectiv: - sursele de venituri ale formațiunii politice să fie evidențiate în contabilitate respectând principiile contabile; - încasarea cotizațiilor și donațiilor să se efectueze cu respectarea prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, și ale Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare; - să se efectueze operațiunile de inventariere a patrimoniului conform prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 13 alin. (4) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 334 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu completările ulterioare, și ale Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2.861/2009, necesare închiderii exercițiului financiar; - să se publice în Monitorul Oficial al României, Partea I, lista persoanelor fizice și juridice care au făcut într-un an fiscal donații a căror valoare cumulată depășește 10 salarii de bază minime brute pe țară, conform art. 9 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare. Situația veniturilor înregistrate în anul 2010 de către sediile centrale ale partidelor politice și cuprinse în contul rezultatului exercițiului se prezintă după cum urmează: - lei -

Nr.

crt.

Partid

Cotizații

Donații

Alte

venituri

Subvenții

buget

Total general

1

PD-L

4.349.937

4.465.291

683.015

2.281.636

11.779.879

2

PNL

4.330.730

2.929.076

335.434

1.322.125

8.917.365

3

PSD

4.934.597

681.432

813.800

2.284.258

8.714.087

4

UDMR

724.111

431.896

101.728

1.257.735

2.515.470

5

Uniunea Croaților din

România

- -

60.766

2.225.370

2.286.136

6

PC

1.072.328

31.982

6

59.149

1.163.465

7

UNPR

212.856

183.906

27

- 396.789

8

Uniunea Sârbilor din

România

209

30.890

58.038

- 89.137

9

Partidul Civic Maghiar

51.857

33.349

2

- 85.208

10

PNȚCD

- 294.877

2

- 294.879

11

PRM *)

36.682

2.100

16

- 38.798

12

Partidul Pentru Patrie

11.851

17.016

1.618

- 30.485

13

PAS

11.628

8.750

1

- 20.379

14

PIN

- 16.500

- -

16.500

15

FDGR

2.978

9.250

684

- 12.912

16

Uniunea Bulgară din

Banat

700

- 11.127

- 11.827

17

PNG-CD

- -

- -

- TOTAL:

15.740.464

9.136.315

2.066.264

9.430.273

36.373.316

─────────

Notă

*) Sumele au fost obținute prin însumarea veniturilor organizațiilor controlate și nu sunt sumele totale obținute de partidul respectiv.

Capitolul II – Alegeri parțiale 2011

A. Alegerile locale parțiale În temeiul prevederilor Legii nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, a Hotărârii Guvernului nr. 749/2007 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, cu modificările ulterioare, la nivelul filialelor Autorității Electorale Permanente s-au desfășurat acțiuni de control al campaniilor electorale derulate cu prilejul alegerilor locale parțiale în diferite circumscripții din țară. În perioada ianuarie-decembrie 2011 s-au organizat alegeri locale parțiale pentru primărie în 9 comune și un municipiu și pentru consiliul local în 3 comune, după cum urmează: - alegeri locale parțiale pentru alegerea primarilor în: comuna Baru, județul Hunedoara, comuna Corni, județul Botoșani, comuna Cernătești, județul Buzău, comuna Almașu, județul Sălaj, comuna Horia, județul Tulcea, comuna Apold, județul Mureș, comuna Bărăganu, județul Constanța, comuna Scorțeni, județul Prahova, comuna Tulnici, județul Vrancea, și municipiul Baia Mare, județul Maramureș; - alegeri locale parțiale pentru alegerea consilierilor locali în: comuna Orașu Nou, județul Satu Mare, comuna Surduc, județul Sălaj, și comuna Seleuș, județul Arad. Acțiunile de control au urmărit respectarea prevederilor legale în vigoare în materia alegerilor locale. Etapele acestor acțiuni de control au urmărit: 1. Înregistrarea mandatarilor financiari ai partidelor și candidaților independenți Formațiunile politice și candidații independenți care au participat la aceste alegeri au declarat și au înregistrat mandatarii financiari. La declararea și înregistrarea mandatarilor financiari a fost utilizat formularul cod MF1 sau formularul cod MF2. 2. Verificarea veniturilor încasate de formațiunile politice și candidații independenți În cazul acestor alegeri s-au verificat: - declararea și înregistrarea donațiilor și legatelor primite de partidele politice și candidații independenți în timpul campaniei electorale; - organizarea evidenței veniturilor primite pentru campania electorală, a transferurilor altor fonduri provenite din veniturile obținute în afara perioadei electorale. Donațiile și legatele primite după deschiderea campaniei electorale de la persoanele fizice și juridice au fost declarate Autorității Electorale Permanente de către mandatarii financiari în termen de 5 zile lucrătoare de la primire. Donațiile și legatele primite după deschiderea campaniilor electorale pot fi folosite pentru campania electorală numai după declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă. Situația veniturilor în funcție de partidele participante și candidații independenți este prezentată în tabelele de mai jos. Primari pentru alegerile locale - 2011 - lei - Partid/Candidat

Venituri

Transfer

Donații

Total

PSD

28.240

31.806

60.046

PD-L

110.872

6.500

117.372

PNL

16.928

2.210

19.138

UNPR

1.360

- 1.360

UDMR

360

- 360

Candidați independenți

5.300

6.672

11.972

PC

400

- 400

USL

500

11.860

12.360

PRM

170

- 170

PNG-CD

- -

- TOTAL GENERAL:

164.130

59.048

223.178

Consilieri locali pentru alegerile locale - 2010 - lei - Partid/Candidat

Venituri

Transfer

Donații

Total

PSD

1.064

940

2.004

PD-L

6.341

- 6.341

PNL

- 3.000

3.000

UNPR

1.360

- 1.360

UDMR

- 600

600

Candidați independenți

- -

- PNȚCD

- -

- PNG-CD

- -

- TOTAL:

8.765

4.540

13.305

Suma totală a veniturilor primite în timpul alegerilor locale parțiale în cursul anului 2011 a fost în cuantum de 236.483 lei, din care 223.178 lei pentru primari și 13.305 lei pentru consilieri locali. Din totalul acestor venituri 73% reprezintă transferuri de la partide la începerea campaniei electorale și 27% donații specifice campaniei electorale. 3. Verificarea cheltuielilor efectuate de formațiunile politice și candidații independenți Ca urmare a verificărilor nu s-au constatat depășiri privitoare la limitele maxime ale cheltuielilor admise de lege. Situația cheltuielilor în funcție de formațiunile politice participante și candidații independenți este prezentată în tabelele de mai jos. Primari pentru alegerile locale - 2011 - lei - Partid/Candidat

Cheltuieli

Tipărituri

Publicitate

stradală

Publicitate,

presă, radio, TV

Alte

servicii

Total

PSD

27.849

3.197

1.000

10.059

42.105

PD-L

59.740

17.954

40.180

15.047

132.921

PNL

12.796

2.035

1.451

1.542

17.824

USL

3.175

4.179

5.000

- 12.354

PC

400

- -

- 400

PNȚCD

10.220

4.960

5.492

- 20.672

PRM

99

- 70

- 169

UNPR

- 558

530

117

1.205

UDMR

6.000

27.393

6.199

- 39.592

Candidați

independenți

17.388

7.816

10.356

550

36.110

PNG-CD

- -

- -

- TOTAL:

137.667

68.092

70.278

27.315

303.352

Consilieri locali pentru alegerile locale - 2011 - lei - Partid/Candidat

Cheltuieli

Tipărituri

Publicitate

stradală

Publicitate,

presă, radio, TV

Alte

servicii

Total

PSD

1.903

- -

10

1.913

PD-L

2.808

1.140

8.933

2.715

15.596

PNL

2.318

1.500

- 128

3.946

UNPR

- -

- -

- UDMR

600

- -

- 600

Candidați

independenți

- -

- -

- PRM

- -

- -

- PNG-CD

- -

- -

- PC

- -

- -

- TOTAL:

7.629

2.640

8.933

2.853

22.055

Din totalul cheltuielilor de 325.407 lei, suma de 303.352 lei a fost folosită pentru primari, iar suma de 22.055 lei pentru consilieri locali. Ponderea cea mai însemnată este reprezentată de tipărituri și alte materiale promoționale, adică 145.296 lei (45%). Restul o reprezintă publicitatea stradală - 70.732 lei (22%), publicitate, presă, radio, TV - 79.211 lei (24%), alte cheltuieli - 30.168 lei ( 9%). Cheltuielile au depășit cu 88.924 lei veniturile, această sumă urmând a fi achitată din veniturile pe care formațiunile politice le vor realiza în perioada postcampanie. 4. Depunerea și verificarea declarațiilor, rapoartelor și a documentelor justificative În cadrul alegerilor locale parțiale din anul 2011 toți mandatarii financiari desemnați de către formațiunile politice și candidații independenți au depus la sediile filialelor Autorității Electorale Permanente documentele cerute de lege. 5. Organizarea de sesiuni de instruire a mandatarilor financiari desemnați de partidele politice și candidații independenți Pentru a veni în sprijinul competitorilor electorali la alegerile parțiale locale din 2011, la nivelul filialelor Autorității Electorale Permanente s-au organizat sesiuni de instruire la care au participat mandatarii financiari desemnați și reprezentanți ai formațiunilor politice competitoare. În acest sens a fost întocmit Ghidul mandatarului financiar pentru alegerile locale parțiale din anul 2011. Acest ghid prezintă atribuțiile mandatarilor financiari, obligațiile formațiunilor politice legate de activitatea mandatarilor financiari, formularele necesar a fi întocmite atât în timpul campaniei electorale, cât și după încheierea alegerilor, precum și sancțiunile aplicabile în cazul nerespectării prevederilor legale. B. Alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în anul 2011 1. Date privind partidele, alianțele politice/electorale, asociațiile/uniunile aparținând minorităților naționale și candidații independenți care au participat la alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în anul 2011 În anul 2011 au avut loc două scrutine pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților, după cum urmează: alegeri parțiale pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală nr. 29 - județul Neamț, Colegiul uninominal nr. 6, și în Circumscripția electorală nr. 26 - județul Maramureș, Colegiul uninominal nr. 2. 2. Date privind declararea și înregistrarea mandatarilor financiari de către partidele, alianțele politice/electorale, asociațiile/uniunile aparținând minorităților naționale și candidații independenți care au participat la alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în anul 2011 În baza prevederilor art. 26 alin. (12) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, toate formațiunile politice, asociațiile/uniunile aparținând minorităților naționale și candidații independenți aveau obligația să înregistreze oficial la Autoritatea Electorală Permanentă mandatarii financiari. La declararea și înregistrarea mandatarilor financiari a fost utilizat formularul cod MF1 sau formularul cod MF2, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 749/2007, cu modificările ulterioare. 3. Date privind veniturile. Declararea și înregistrarea donațiilor și legatelor de către mandatarii financiari Donațiile și legatele primite după deschiderea campaniilor electorale pot fi folosite în campania electorală a unui partid numai după declararea lor la Autoritatea Electorală Permanentă ( art. 23 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare). A. Veniturile înregistrate de către participanții la alegeri sunt constituite exclusiv din sume transferate de la partid și sunt menționate pe formațiuni politice în tabelul următor: - lei -

Nr.

crt.

Denumirea formațiunii

politice

Total venituri

din transferuri

de la partid

Total donații

primite pentru

campanie

Total

venituri

1. Partidul Democrat-Liberal

131.350

- 131.350

2. Uniunea Social Liberală

38.477

- 38.477

TOTAL GENERAL:

169.827

- 169.827

Pentru finanțarea campaniei electorale au fost angajate venituri totale de 169.827 lei, din care 100% reprezintă transferuri de la partide/venituri încasate înainte de campania electorală. B. Veniturile înregistrate de către participanții la alegeri sunt constituite din sume transferate și donații specifice campaniei electorale și sunt menționate pe formațiuni politice în tabelul următor: - lei -

Nr.

crt.

Denumirea formațiunii

politice

Total venituri

din transferuri

de la partid

Total donații

primite pentru

campanie

Total

venituri

1. Uniunea Social Liberală

95.000

- 95.000

2. Partidul Democrat-Liberal

68.900

- 68.900

3. Partidul Ecologist Român

- -

- 4. Partidul România Mare

- 2.000

2.000

TOTAL GENERAL:

163.900

2.000

165.900

Pentru finanțarea campaniei electorale au fost angajate venituri totale de 165.900 lei, din care 99% reprezintă transferuri de la partide/venituri încasate înainte de campania electorală și 1% reprezintă donații primite pentru campanie. 4. Date privind cheltuielile efectuate de partidele politice, alianțele politice/electorale și candidații independenți pentru campania electorală Limita maximă a cheltuielilor care pot fi efectuate de un partid politic, o alianță electorală sau un candidat independent pentru campania electorală se calculează prin însumarea valorilor maxime permise prin lege pentru fiecare candidat propus pentru alegeri.

a) Din rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale depuse la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarii financiari rezultă că în campania electorală pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală nr. 29 - județul Neamț, Colegiul uninominal nr. 6, au fost cheltuiți 188.108 lei.

În tabelul de mai jos sunt înscrise cheltuielile totale ale candidaților înscriși în cursa pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală nr. 29 - județul Neamț, Colegiul uninominal nr. 6. - lei - ┌────┬─────────────────────┬──────────┬────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Denumirea formațiunii│

Total │

Din care: │ │crt.│

politice │cheltuieli├────────────┬────────────┬───────────┬──────────┤ │ │ │ │Tipărituri │Publicitate,│Publicitate│ Alte │ │ │ │ │ și alte │

presă, │ stradală │cheltuieli│ │ │ │ │ materiale │

radio, │ │ │ │ │ │ │promoționale│

TV │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 1.│Partidul │ │ │ │ │ │ │ │Democrat-Liberal │ 149.632│ 69.031│ 10.025│ 13.083│ 57.493│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 2.│Uniunea Social │ │ │ │ │ │ │ │Liberală │ 38.477│ 32.046│ 1.720│ 3.087│ 1.624│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ │TOTAL: │ 188.109│ 101.077│ 11.745│ 16.170│ 59.117│ └────┴─────────────────────┴──────────┴────────────┴────────────┴───────────┴──────────┘

Valoarea cheltuielilor a depășit cu 22.208 lei valoarea veniturilor, având ca principală justificare faptul că o parte dintre cheltuielile angajate în timpul campaniei electorale urmează a fi decontată din veniturile pe care formațiunile politice le vor realiza în perioada de după campanie.

b) Din rapoartele detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale depuse la Autoritatea Electorală Permanentă de către mandatarii financiari rezultă că în campania electorală pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală nr. 26 - județul Maramureș, Colegiul uninominal nr. 2, au fost cheltuiți 369.038 lei.

În tabelul de mai jos sunt înscrise cheltuielile totale și cele efectuate cu promovarea imaginii candidaților înscriși în cursa pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în Circumscripția electorală nr. 26 - județul Maramureș, Colegiul uninominal nr. 2. - lei - ┌────┬─────────────────────┬──────────┬────────────────────────────────────────────────┐ │Nr. │Denumirea formațiunii│

Total │

Din care: │ │crt.│

politice │cheltuieli├────────────┬────────────┬───────────┬──────────┤ │ │ │ │Tipărituri │Publicitate,│Publicitate│ Alte │ │ │ │ │ și alte │

presă, │ stradală │cheltuieli│ │ │ │ │ materiale │

radio, │ │ │ │ │ │ │promoționale│

TV │ │ │ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 1.│Uniunea Social │ │ │ │ │ │ │ │Liberală │ 200.144│ 9.784│ 146.495│ 39.174│ 4.691│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 2.│Partidul │ │ │ │ │ │ │ │Democrat-Liberal │ 128.464│ 10.029│ 97.651│ 14.563│ 6.221│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 3.│Partidul Ecologist │ │ │ │ │ │ │ │Român │ 38.430│ 12.522│ 21.908│ 4.000│ -│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ 4.│Partidul România Mare│ 2.000│ 2.000│ -│ -│ -│ ├────┼─────────────────────┼──────────┼────────────┼────────────┼───────────┼──────────┤ │ │TOTAL: │ 369.038│ 34.335│ 266.054│ 57.737│ 10.912│ └────┴─────────────────────┴──────────┴────────────┴────────────┴───────────┴──────────┘

Valoarea cheltuielilor a depășit cu 203.138 lei valoarea veniturilor, având ca principală justificare faptul că o parte dintre cheltuielile angajate în timpul campaniei electorale urmează a fi decontată din veniturile pe care formațiunile politice le vor realiza în perioada de după campanie. 5. Date privind legalitatea încasărilor și a plăților efectuate de formațiunile politice, asociațiile/uniunile aparținând minorităților naționale și candidații independenți în campania electorală Termenul de depunere a raportului detaliat de venituri și cheltuieli electorale a fost respectat de către toate formațiunile politice. Controlorii electorali din cadrul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale au verificat un număr total de 6 rapoarte detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale. În urma verificărilor s-a constatat: - Mandatarii financiari coordonatori au depus în termenul prevăzut de lege Declarația privind respectarea prevederilor art. 23-25 din Legea nr. 334/2006 privind finanțarea activității partidelor politice și a campaniilor electorale, republicată, cu completările ulterioare. - Au fost respectate de către toate formațiunile politice, asociațiile/uniunile aparținând minorităților naționale și candidații independenți prevederile art. 24 din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, prin care se interzice finanțarea campaniei electorale, în mod direct sau indirect, de către persoane fizice ori juridice străine. - Partidele politice, alianțele electorale, precum și candidații independenți au declarat Autorității Electorale Permanente, prin mandatarul financiar, numărul de materiale de propagandă electorală produse, defalcat pe categorii, respectându-se prevederile art. 29 alin. (4) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare. - În conformitate cu art. 30 alin. (1) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, limita maximă a cheltuielilor care pot fi efectuate de un partid politic sau o alianță politică ori electorală în fiecare campanie electorală se calculează prin însumarea valorilor maxime permise prin lege pentru fiecare candidat propus pentru alegeri. Din verificările efectuate asupra rapoartelor detaliate ale veniturilor și cheltuielilor electorale, întocmite de către mandatarii financiari, a rezultat că nu au fost cazuri de depășire a plafonului maxim permis prin lege. Mandatarii financiarii au depus la Autoritatea Electorală Permanentă Declarația privind respectarea plafoanelor prevăzute la art. 30 alin. (3) din Legea nr. 334/2006, republicată, cu completările ulterioare, în termenul prevăzut de lege. 6. Concluzii Se poate aprecia faptul că în campania electorală pentru alegerile parțiale pentru Camera Deputaților în anul 2011, comparativ cu cele desfășurate anterior, s-a înregistrat o îmbunătățire a activității desfășurate pe linie financiară de către personalul desemnat a conduce și a evidenția cheltuielile și sursele de finanțare în cadrul campaniei electorale, creându-se totodată posibilități pentru: - creșterea transparenței privind sursele de finanțare a campaniei electorale utilizate de participanți; - asigurarea unei mai bune coordonări din punct de vedere financiar a activităților desfășurate pe plan central și local privind veniturile și cheltuielile aferente campaniei electorale; - verificarea activităților de tipărire și distribuire a materialelor de propagandă electorală.

Capitolul III – Soluționarea sesizărilor în anul 2011

În anul 2011, în cadrul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale au fost înregistrate și soluționate un număr de 11 petiții având ca obiect cereri de punere la dispoziție a unor documente privind finanțarea partidelor politice sau reclamarea unor aspecte privind încălcarea obligației de a imprima pe toate materialele de propagandă electorală numele partidului politic sau al candidatului care le-a comandat și denumirea operatorului economic care le-a realizat. La toate solicitările s-a răspuns în termenul legal prevăzut de legislația în vigoare. La soluționarea petițiilor primite în anul 2011 nu au existat cazuri în care să se dispună sancționarea.

Capitolul IV – Alte activități ale departamentului de control

În anul 2011, în perioada februarie-octombrie, personalul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale a participat la programul EEMS - Managementul sistemului electronic electoral, program susținut de Guvernul SUA în colaborare cu Autoritatea Electorală Permanentă. De asemenea, personalul Departamentului de control al finanțării partidelor politice și a campaniilor electorale a participat în luna decembrie 2011 la proiectul de sprijin acordat Autorității Electorale Permanente și autorităților locale pentru implementarea bunelor practici în managementul electoral de către Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 29 martie 2012

HOTĂRÂRE nr. 211 din 20 martie 2012

HOTĂRÂRE nr. 211 din 20 martie 2012 privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor mijloace fixe concesionate Companiei Naționale de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A., Sucursala de Transport Craiova

ORDIN nr. 31 din 22 martie 2012

ORDIN nr. M.31 din 22 martie 2012 pentru modificarea și completarea Instrucțiunilor de aplicare în Ministerul Apărării Naționale a prevederilor Legii nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, aprobate prin Ordinul ministrului apărăr...