DECIZIE nr. 629/2016

DECIZIE nr. 629 din 9 martie 2016 privind sancționarea Societății RELIANCE BROKER HOUSE - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu retragerea autorizației de funcționare

Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Splaiul Independenței nr. 15, sectorul 5, București, cod de înregistrare fiscală 31588130, în temeiul art. 13 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, în urma analizării de către Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară, în ședința din data de 24 februarie 2016, a Referatului de constatare întocmit de Direcția reglementare-autorizare cu nr. SA-DRA 1.047 din 4 februarie 2016, ca urmare a controlului permanent efectuat la Societatea RELIANCE BROKER HOUSE - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în localitatea București, sectorul 2, Calea Moșilor nr. 131, et. 4, ap. 11, J40/13999/14.08.2008, CUI 24334865/15.08.2008, RBK-507/01.09.2008, reprezentată de ARL IPURL, în calitate de lichidator judiciar, a constatat următoarele: Societatea RELIANCE BROKER HOUSE - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. nu a solicitat aprobarea majorării capitalului social la nivelul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. b) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, până la data de 31 decembrie 2015. Astfel, au fost încălcate prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) și ale art. 20 alin (1) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, ceea ce constituie contravenție conform art. 39 alin. (2) lit. a) și e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea și supravegherea intermediarilor în asigurări și reasigurări, cu modificările și completările ulterioare. Față de motivele de fapt și de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraților și al promovării stabilității activității de asigurare în Romania, Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:

Articolul 1

În conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) lit. b), art. 3 alin. (1) lit. d) și art. 6 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 8 alin. (2) și ale art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Norma Autorității de Supraveghere Financiară nr. 9/2015 privind autorizarea și funcționarea brokerilor de asigurare și/sau de reasigurare, se sancționează Societatea RELIANCE BROKER HOUSE - BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., denumită în continuare Societatea, cu sediul social în localitatea București, sectorul 2, Calea Moșilor nr. 131, et. 4, ap. 11, J40/13999/14.08.2008, CUI 24334865/15.08.2008, RBK-507/01.09.2008, reprezentată de ARL IPURL, în calitate de lichidator judiciar, cu retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare.

Articolul 2

(1) Societății i se interzic desfășurarea activității de negociere și încheiere de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice și juridice, acordarea de asistență pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum și desfășurarea oricăror operațiuni specifice brokerilor de asigurare, astfel cum sunt definite în Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Societatea are obligația să aducă la cunoștința clienților săi retragerea autorizației de funcționare ca broker de asigurare și/sau reasigurare, în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data primirii prezentei decizii, în vederea efectuării plății ratelor scadente la contractele în curs de derulare direct la asigurător, rămânând direct răspunzătoare pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractele de asigurare.

(3) Societatea are obligația ca, în termen de 30 de zile de la data primirii prezentei decizii, să înregistreze la Oficiul Național al Registrului Comerțului eliminarea din obiectul de activitate a codurilor specifice activității de broker de asigurare și/sau reasigurare, precum și eliminarea din denumire a sintagmei "broker de asigurare".

Articolul 3

(1) Împotriva prezentei decizii Societatea poate formula plângere prealabilă adresată Autorității de Supraveghere Financiară, în termen de 30 de zile de la data comunicării acesteia, și poate sesiza Curtea de Apel București în termen de 6 luni, conform Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Plângerea adresată Curții de Apel București nu suspendă pe timpul soluționării acesteia executarea măsurii sancționatoare, în conformitate cu prevederile art. 40 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 4

Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările și completările ulterioare.

Președintele Autorității

de Supraveghere Financiară,

Mișu Negrițoiu

București, 9 martie 2016.

Nr. 629.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 5 aprilie 2016

DECIZIE nr. 35 din 9 februarie 2016

DECIZIE nr. 35 din 9 februarie 2016 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 342, art. 343, art. 344 alin. (1)-(3), art. 345 alin. (2) și (3), art. 346 alin. (2)-(6) și art. 347 alin. (1) și (2) din Codul de procedură penală