REGULAMENT nr. 8/2019
REGULAMENT nr. 8 din 19 iulie 2019 privind modificarea Regulamentului Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2018 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 1.286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP)
Conexiuni legislative și relații cu alte acte normative
În temeiul prevederilor art. 1 alin. (2), art. 2 alin. (1) lit. a) și d), art. 3 alin. (1) lit. b), art. 6 alin. (1) și (2), precum și ale art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 234 lit. c) din Legea nr. 126/2018 privind piețele de instrumente financiare,
în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (2), art. 7 și art. 28 alin. (1) și (4) din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014 al Parlamentului European și al Consiliului din 26 noiembrie 2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP),
în urma deliberărilor din ședința Consiliului Autorității de Supraveghere Financiară din data de 18 iulie 2019,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite prezentul regulament.
Articolul I
Regulamentul Autorității de Supraveghere Financiară nr. 12/2018 pentru punerea în aplicare a unor prevederi ale Regulamentului (UE) nr. 1.286/2014 privind documentele cu informații esențiale referitoare la produsele de investiții individuale structurate și bazate pe asigurări (PRIIP), publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 31 octombrie 2018, se modifică după cum urmează: 1.
Articolul 4 se abrogă.
2. La articolul 7, alineatul (1) va avea următorul cuprins:
Articolul 7
(1) În aplicarea prevederilor art. 28 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 1.286/2014, raportările privind încălcările efective sau potențiale ale prevederilor Regulamentului (UE) nr. 1.286/2014 și activitățile desfășurate, inclusiv măsurile adoptate ca urmare a acestor încălcări, sunt primite de către A.S.F. prin intermediul unor canale de comunicare care sunt sigure și asigură confidențialitatea, denumite în continuare canale de comunicare securizate.
Articolul II
Prezentul regulament se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, și în Buletinul Autorității de Supraveghere Financiară și intră în vigoare la data publicării acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Președintele Autorității de Supraveghere Financiară,
Leonardo Badea
București, 19 iulie 2019.
Nr. 8.
Alte acte din Monitorul Oficial din data de 30 iulie 2019
DECIZIE nr. 237 din 16 aprilie 2019
DECIZIA nr. 237 din 16 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 28 , art. 29 și art. 30 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat și ale art. 40 pct. 4 , 5 și 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr....
DECIZIE nr. 279 din 23 aprilie 2019
DECIZIA nr. 279 din 23 aprilie 2019 referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 alin. (2) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru
HOTĂRÂRE nr. 537 din 24 iulie 2019
HOTĂRÂRE nr. 537 din 24 iulie 2019 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 217/2019 privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de...