DECIZIE nr. 271/2014

DECIZIE nr. 271 din 24 ianuarie 2014 privind autorizarea funcționării ca broker de asigurare a Societății A-ZET BROKER DE ASIGURARE - S.R.L.

Intrare în vigoare 14 februarie 2014

În conformitate cu prevederile art. 13 alin. (1) coroborate cu art. 2 alin. (1) lit. b) și art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 93/2012 privind înființarea, organizarea și funcționarea Autorității de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările și completările ulterioare, precum și în baza prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare, și ale normelor emise în aplicarea acesteia, potrivit Notei Direcției autorizare avizare cu nr. SA-DAI/B-42 din 8 ianuarie 2014, aprobată de președintele Autorității de Supraveghere Financiară, privind aprobarea cererii Societății A-ZET BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. de obținere a autorizației de funcționare ca broker de asigurare, Autoritatea de Supraveghere Financiară decide:

Articolul 1

Societatea A-ZET BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Sibiu, aleea Seviș nr. 6, scara B, etaj 1, apartament 28, județul Sibiu, număr de ordine în registrul comerțului J32/842/19.09.2013, cod unic de înregistrare 32265804/20.09.2013 este autorizată să funcționeze ca broker de asigurare având ca obiect de activitate activitatea de broker de asigurare conform prevederilor Legii nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare și supravegherea asigurărilor, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 2

Societatea prevăzută la art. 1 are dreptul de a practica activitatea de broker de asigurare începând cu data înregistrării în Registrul brokerilor de asigurare.

Articolul 3 — Societatea are obligația de a raporta Direcției autorizare avizare pe adresa de e-mail: autorizari@csa-isc.ro copia scanată a contractului de asigurare/a poliței de asigurare de răspundere civilă profesională și a condițiilor de asigurare, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acestuia/acesteia, precum și, trimestrial, copia scanată a documentelor care atestă plata ratelor primei de asigurare aferente contractului de asigurare de răspundere civilă profesională, să deschidă Jurnalul asistenților în brokeraj și să înscrie în Registrul intermediarilor în asigurări și/sau reasigurări personalul propriu conform Ordinului președintelui Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor nr. 10/2007 pentru punerea în aplicare a Normelor privind Registrul intermediarilor în asigurări și/sau în reasigurări, cu modificările și completările ulterioare. p. Președintele Autorității de Supraveghere Financiară, Daniel Dăianu

București, 24 ianuarie 2014.

Nr. 271.

Alte acte din Monitorul Oficial din data de 14 februarie 2014

DECIZIE nr. 17 din 16 ianuarie 2014

DECIZIE nr. 17 din 16 ianuarie 2014 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 8 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 85/2006 privind stabilirea modalităților de evaluare a pagubelor produse vegetației forestiere din p...

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 6 din 12 februarie 2014

ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ nr. 6 din 12 februarie 2014 privind exercitarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor ce decurg din calitatea de acționar al statului la Compania Națională de Transport al Energiei Electrice "Transelectrica" - S.A. și la Societatea Nați...

HOTĂRÂRE nr. 76 din 5 februarie 2014

HOTĂRÂRE nr. 76 din 5 februarie 2014 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 69/2012 privind stabilirea încălcărilor prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1.071/2009 al Parlamentului European și al Consiliului din 21 octombrie 2009 de stabilire a unor norme...

HOTĂRÂRE nr. 84 din 12 februarie 2014

HOTĂRÂRE nr. 84 din 12 februarie 2014 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2014 al Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", regie autonomă de interes național aflată sub autoritatea Secretariatului General al...