Având în vedere: – prevederile art. 187 alin. (3) lit. b) și alin. (7) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 33 alin. (6) din Normele metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 395/2016, cu modificările și completările ulterioare;
– prevederile art. 3 din Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și al președintelui Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză nr. 842/175/2016 privind aprobarea metodologiei de calcul al ratei de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziție publică,
în temeiul prevederilor art. 4 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 13/2015 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale pentru Achiziții Publice, aprobată prin Legea nr. 244/2015, cu completările ulterioare, și ale art. 6 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 22/2007 privind organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză, republicată, cu modificările și completările ulterioare,
președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză emit următorul ordin:
Articolul 1
În conformitate cu metodologia de calcul al ratei care se utilizează pentru calcularea costurilor pe ciclul de viață al achiziției în cadrul procedurilor de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru ce au drept criteriu de atribuire „costul cel mai scăzut“, aprobată prin Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și al președintelui Comisiei Naționale de Prognoză nr. 842/175/2016 privind aprobarea Metodologiei de calcul a ratei de actualizare ce va fi utilizată la atribuirea contractelor de achiziție publică, se stabilește pentru anul 2019 un nivel al acestui indicator de 5,6%.
Articolul 2
Rata de actualizare stabilită conform art. 1 este utilizată în procesul de atribuire a contractelor de achiziție publică/acordurilor-cadru finanțate exclusiv de la bugetul de stat.
Articolul 3
În cazul contractelor de achiziție publică finanțate din fonduri europene nerambursabile pentru care procedura de atribuire se inițiază în anul 2019, iar criteriul de atribuire este „costul cel mai scăzut“, rămân aplicabile prevederile art. 5 din Ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Achiziții Publice și al președintelui Comisiei Naționale de Prognoză nr. 842/175/2016.
Articolul 4
Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
p. Președintele Agenției Naționale pentru Achiziții Publice,
Laura Claudia Popescu
Președintele Comisiei Naționale de Strategie și Prognoză,
Ion Ghizdeanu
Alte acte din Monitorul Oficial
din data de 18 ianuarie 2019
DECIZIA nr. 659 din 30 octombrie 2018 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 19 și art. 21 din Legea nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat
DECIZIE nr. 9 din 17 ianuarie 2019 privind numirea domnului Pavel-Cristian Balaj în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale Anti-Doping
ORDIN nr. 1.774 din 27 decembrie 2018 privind aprobarea începerii lucrărilor de înregistrare sistematică a imobilelor, pe sectoare cadastrale, în 10 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava